Kultural • Revenim la Capra cu trei iezi

Capra din povestea următoare – Capra cu trei iezi – este şi ea o văduvă cu trei copii minori, orfani de tată, aşadar lipsiţi de protecţie. Se subînţelege că neajutorata lor mamă, mai tânără de cum era soacra, trezeşte interesul masculilor de orice specie. Lupul berbant, trăitor în acelaşi areal silvan, face o pasiune primejdioasă pentru văduva ţapului pe care o curtează într-o manieră golănească, dar este tratat cu indiferenţă, motiv pentru care se hotărăşte să-i violeze căsuţa, păpând doi dintre iezi. Capra îşi aminteşte avansurile duşmanului: „Încă se rânjea la mine câteodată şi îmi făcea cu măseaua…Apoi eu nu-s de acelea de care crede el: n-am sărit peste garduri de când sunt”. A nu sări gardul este metafora cinstei şi a fidelităţii conjugale, iar a face cu măseaua, spre deosebire de a face cu ochiul, e un tip curtoazie cinică între două specii diferite. Agresiunea lupului asupra casei, comisă în absenţa obiectului dorinţei, ar avea o explicaţie ştiinţifică pe Animal Planet, unde masculii mănâncă adesea puii spre a obliga femelele mamă să intre din nou în călduri în vederea împerecherii. În lumea poveştilor e destul loc pentru dragoste, ură şi răzbunare înscenată.

Ajuns aici cu lectura, reamintesc lecţia dată de capră amorezului pofticios în scena praznicului răzbunării – rescris de Creangă înaintea lui Sadoveanu, după cum s-a observat, după un scenariu vechi de când literatura -, şi mă gândeam la bucuria caprelor din împrejurimi. Nici vorbă de vreun ţap invitat la parastas, doar văduve care, în absenţa soţilor naturali, elimină ultimul mascul craidon, duşman al pruncilor. De remarcat că simbolismul caprei este simţitor diferit de al ţapului. Se ştie că în mitologia greacă Zeus a fost alăptat de capra Amaltea, prefăcută în nimfă. Ea rămâne de obicei simbol al mamei grijulii, al protecţiei şi al iniţierii. Ţapul, în schimb, are un simbolism negativ. În sărbătorile dionisiace, dansul ţapului – tragos – dă numele tragediei. În copilărie, lui Dionysos i se spunea iedul, iar la serbări el apărea adese îmbrăcat în piele de ţap. Şi în alte mituri ţapul trece drept creatură a diavolului strecurată printre animalele create de Domnul, şi poartă o simbolistică malefică. Într-o pânză a lui Goya, diavolul este înfăţişat ca un ţap. Mitologia populară asociază invariabil ţapul bărbos cu diavolul. Nici Creangă nu-i atribuie altă identitate, numindu-l pe împăratul Roş din Povestea lui Harap-alb, ţapul cel roş, alias dracul. Oricum, bărbatul caprei nu poate fi decât animal de sacrificiu, capris emissarius sau bouc émissaire în franceză, un tată şi un soţ ratat.

Când credeam că nu mai găsesc urme de intenţii licenţioase din partea povestitorului, am totuşi surpriza să constat că Dan Grădinaru este mai perspicace decât mine: „iedul mijlociu se ascunde sub copaie (o jumătate de vagin, deci socotind aritmetic şi geometric, o jumătate de mamă îl protejează) şi moare şi el repede”. Mai norocos este mezinul care se salvează deoarece găseşte vaginul întreg: „numai iedul cel mic stă ascuns de privirile lacome ale lupului în întunecimea hornului (hornul, i.e. vaginul, vaginul e de astă dată complet, ca formă) şi având prin urmare completa protecţie maternă reuşeşte să se sustragă morţii iminente.

Admiţând  că e vorba de o căsuţă antropomorfă, cum ne îndeamnă chiar Creangă, cu ochi şi urechi, ar trebui să concedem, acum aritmetic şi chiar geometric, că ea are şi vagin, corespunzător hornului, unde se ascunde iedul cel mic. Altfel zis, acest puer senex se retrage în uterul matern – într-un nesperat regressus ad uterum. Ceea ce este prea mult, inclusiv întoarcerea poveştii spre o posibilă dramă întâmplată în familia humuleşteanului.

Scurte observaţii despre Punguţa cu doi bani

Nu are rost să revenim asupra Punguţei cu doi bani decât pentru a comenta ceea ce nouă ne-a scăpat: anume că portmoneul găsit de cocoş şi confiscat de boier era „punguţă – scrot, şi, de la sine înţeles nu goală, ci cu cele două testicole sacre în ea”. Ar reieşi că boierul ia cu japca scrotul cu două ouă de care avea nevoie ca de viagra, dacă nu uităm amănuntul, deloc neglijabil, că era însoţit de „nişte cucoane” scoase la plimbare: „boierul are nevoie de punguţa cu doi bani tocmai datorită necesităţii sexuale şi nu a avariţiei gratuite”. Cum s-ar fi realizat, tehnic vorbind, transferul de energie virilă de la punguţa-scrot la boierul semipotent, e greu de lămurit, chiar şi într-o poveste cu ascunzişuri. Aşa că rămânem la părerea noastră, solid susţinută de text, potrivit căreia punguţa cu doi bani era parte din corpul nevăzut al necuratului, ochiul dracului, semn al prezenţei Ispititorului, şi nimic mai mult. Altminteri, ar însemna să vezi o dispută inegală boier-cocoş pentru traista cu ouă testicule, ceea ce e rizibil. Chiar de-ar fi fost aşa, citim aici un act de bravură şi loialitate din partea cocoşului care păstrează punguţa tămăduitoare pentru stăpânul său aflat şi el în criză (care îşi bătuse aluziv cocoşelul), şi nu se lasă intimidat, nici nu se lasă ispitit. El ne reaminteşte de Harap-Alb care duce pielea şi capul cerbului la curtea lui Verde împărat, fără a se lăsa o clipă tentat de contraofertele primite la întoarcere (fete de împărat, semi-împărăţii şi chiar împărăţii întregi). Cocoşul a câştigat de partea sa populaţia feminină a galinaceelor prin înfăţişare virilă şi curaj înainte de a reintra în posesia punguţei, pe care o duce acasă pentru a avea sentimentul datoriei împlinite, ca orice cavaler.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta