Kultural • De Sânziene, omagii Doamnelor de Gorj

Gorjul, ca o inimă… Să te apropii de casă visând la călătoriile promise sub ploaia măruntă a copilăriei, să stai atârnat de lumină încercând cu sfială să pui mâna pe-o inima înflorită de dor, să-ţi faci gândul streaşină orânduind altfel grijile alături de fotografii pustiite de aşteptări veline, să laşi fruntea zălog lâng-o margine de noapte de Sânziene… Să ai de ce şi să fi frumos obligat să vii acasă, la Gorj.

Acum mai bine de 70 de ani, Doamna Aretia Tătărescu, doamna întâiului ministru al ţării, om al locului, venea la Gorj, la Târgu-Jiu, însoţindu-se cu sculptorul Constantin Brâncuşi la un proiect mult prea idealist pentru acele timpuri. Numai urmându-şi cu dragoste omul, îndulcindu-i drumul întoarcerii acasă, Doamna Aretia Tătărescu a putut îmbrăţişa infinitul la Târgu-Jiu. Peste ani, de fiecare dată, apropiindu-ne de fereastra grădinii, urmărim legenda numelui ei ca pe un vis coborât din lumină. La fiecare început de vară, peste umbra-i lucioasă risipită prin amintirile noastre, aşezăm cu sfială şi drag, flori de-acasă, de la Gorj. Demult, urmându-şi omul, venea acasă Doamna Aretia Tătărescu, Doamnă de Gorj! Şi astăzi sunt risipite prin lume multe Doamne de Gorj. Ne vom gândi frumos doar la trei dintre ele:

Doamna Cătălina Buzoianu, regizor cu numele revărsat de mult peste lume, a venit întâia-şi dată la Gorj îndrumată de mâna prea puternică şi de jar a dragului nostru Papil Panduru, actor rău ca o flacără, tălmăcindu-l în lumina de-acasă mereu şi întotdeauna pe Domnul Tudor de la Padeş. Cătălina Buzoianu este Doamna de Gorj care a cucerit definitiv şi de mult teatrul, mântuindu-l în faţa visurilor noastre, coborând peste chipuri şi personaje întâmplări scormonite cu minuţie în ţinuturile aride ale lumii. Teatrul Cătălinei Buzoianu descinde direct din viaţă, derutând infirmităţile binevoitoare încercate de tăceri ale unora, demolând canoanele paşnice ale unor competiţii trist regizate, bruftuluind ambiţiile unor instituţii constrânse să idealizeze extravaganţe şi subiecte manipulate.

Teatrul Cătălinei Buzoianu este un paradis ascuns cu delicateţe şi frică sub căldurile verii. Îi urăm încă un an bogat, oferindu-i un buchet de flori din grădina noastră. Fie ca în toamna ce vine, acasă la Târgu Jiu, în casa teatrului Elvira Godeanu de pe Calea Victoriei, marea regizoare, Doamnă de Gorj, să îndrăznească şi să pună în scenă un spectacol de vis, azvârlindu-ne în lumina stagiunilor lumii teatrale de pretutindeni. Teatrul girat cu numele Elvirei Godeanu o aşteaptă cu drag!

O altă Doamnă de Gorj este Doina Levintza. Ea a venit la Târgu-Jiu în casa prietenului Dan Coma, om de lume, artist şi el de lucruri multe şi frumoase. Doina Levintza îmbracă trupuri de femei tinere şi enigmatice în văluri de mătăsuri trandafirii, sabotându-le cu dragoste inocenţa. Pe marile scene de modă ale lumii, Doina Levintza trezeşte invidii întinzând năframe de lumina peste coapse şi braţe de vis, coborând de fiecare dată în legendă izgonite cu flori. Doina Levintza lasă oriunde amanet, drept rugă de seară, trupuri frumos molipsite de aşteptare în după-amiezile adormite sub turle de lemn, ocrotind peste culmi stinse lumini de purpură şi aur.

Doina Levintza, Doamnă de Gorj, va fi putând la rugămintea noastră să vină o dată acasă la Târgu-Jiu, unde, pe aleea străjuită de scaunele lui Brâncuşi din Grădina oraşului, între Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului, să vegheze la primblarea celor mai frumoase mirese îmbrăcate în rochii albe desăvârşite de mâinile ei. Ar fi o zi frumoasă dintr-un întâi festival cu ieşire în lumea cea mare, ar fi un vis rămas fără uitare, ca o rană făcută din dragoste. O aşteptăm cu braţele pline de florile acestei veri, urându-i dor mult de-acasă pe drumurile lumii de unde se-ntoarce, mereu şi mereu, cu nebănuit de multe succese şi vorbe de bine.

Şi o altă Doamnă de Gorj este Gabriela Cristu. Artistă fiind, bolnavă de drag de Brâncuşi, a venit la Târgu-Jiu în casa doctorului Radu Sgarbură şi n-a mai plecat în lume decât împreună cu el. Au rămas pe la prieteni multe desene şi covoare semnate Gabriela Cristu. Desene izbucnind cu graţie şi temperament din suprafaţa albă, deghizând personaje de vis într-un decor plin de melancolie; covoare ritmate în culori de lânuri amare, anunţând cu sensibilitate realităţi gravitând discret în jurul unor dimineţi inofensive. La Bucureşti sau la Paris, Gabriela Cristu expune tapiserie în săli de expoziţie şi palate domneşti, urmând adevăratele evenimente artistice cu personalitatea ei plină de puritate şi candoare. Măşti şi personaje prezentate la un loc anunţă un inconformism ameninţând numele artistei cu note de excelenţă. O mare tapiserie care spânzură de ceva vreme peste tot atelierul artistei, ar putea să devină o surpriză memorabilă mobilând şi la Târgu-Jiu, într-un spaţiu neconvenţional pe care va trebui să-l găsim, fundalul unei scene desenată cu stările noastre de armonie într-un spectacol admirabil de dans contemporan. Cât de frumos vor arăta în oglinda tapiseriei personajele lumii de azi, dansând cu mare rafinament şi totdeodată cu spaimă parcă într-un acvariu de himere! În săptămâna când nopţile verii încep să se subţieze îi dăruim Gabrielei Cristu, Doamnă de Gorj, flori galbene şi vorbe alese, încercând s-o acomodăm cu gândul că la Târgu-Jiu e oricând binevenită.

Doamne de Gorj, dinspre Târgu-Jiu, complici fiind cu zilele şi nopţile astea de vară bântuite cu Sânziene, vă trimitem gândurile noastre de bine!

Vasile VASIESCU

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta