Kultural • Soacra cu trei nurori – o lectură regresivă

Declinul cosmic de care am mai vorbit în comentariile noastre – supratemă a scrierilor lui Ion Creangă -, detectabil într-o serie  de texte mai mult sau mai puţin şugubeţe, este manifestat în plan uman printr-o alarmantă stare de sterilitate şi insuficienţă vitală chiar la nivelul familiei. Am analizat altădată textele lui Creangă (Cf. Ion Pecie, Meşterul Manole. Prozatori ai lumii: Creangă, Sadoveanu, Rebreanu, Ed. Viitorul Românesc, Buc 2001), urmărind teme, motive, scheme epice fundamentale, dar simt nevoia să le reiau în trecere pentru a releva prezenţa, mai mult sau mai puţin accentuată, a acestei constante a imaginarului lui Creangă, având fără discuţii rădăcini într-o rană rămasă deschisă a biografiei lui. Familia întregită, familia cordială nu prea e de găsit. Ne amintim că Ştefan Apetrei Ciubotarul lucra iarna în pădure la Dumesnicu, era mereu pe drumuri pe la iarmaroace cu produsele de vânzare ale familiei, şi moare departe de casă pe moşia Făcuţii. Broştenarii, între care bărbatul Irinucăi, trudesc cu vitele în pădure. Greul familiei este dus de femeie, fie robotind greu ca Smaranda, fie umblând aiurea prin sat, precum Irinuca. Să nu se uite nici eşecul usturător al tânărului diacon, altă rană nevindecată, umilit şi alungat de socru, despărţit de uşuratica Ileana Grigoriu, care îl dublează cu un tovarăş de popie, după care urmează inevitabil divorţul. Textele curate, canonice, de manual arată o faţă nevăzută dacă le citim din perspectiva celor două poveşti corozive, Povestea lui Ionică cel Prost şi Povestea Poveştilor.

Soacra văduvă din povestirea eponimă îşi însoară primii doi feciori după nurori  aduse în casă prin selecţie inversă. Prima nu are pic de sex-appeal, dar ginerică nu a avut de ales: „Nu prea tânără, ‘naltă şi uscăţivă, însă robace şi supusă”. Asexuată din născare, supraîmpovărată de soacră cu trebile casei şi subalimentată după un regim de austeritate, nevasta aşteaptă week-end-ul când i se întoarce bărbatul din cărăuşie: „De mâncare? o ceapă, un usturoiu ş-o bucată de mămăligă rece din poliţă, sunt destule pentru o nevastă tânără ca tine”. Alegându-şi nurorile după standardele ei de eficienţă casnică şi obedienţă, soacra se mărită, prin delegaţie, încă o dată. A doua noră este aleasă tot în oglindă: „baba pune la cale şi pe feciorul cel mijlociu şi-şi iè un suflet de noră întocmai după chipul şi asemănarea celei dintâi, cu deosebire că aceasta era mai în vârstă şi ceva încrucişată, dar foc de harnică”. Copie la indigo a cumnatei, cu un grad sporit de fanare biologică. Regimul draconic de supraveghere – de monitorizare, cum zicem noi -, instaurat de babă este moştenit de la soacră-sa, la fel de drastică şi de vigilentă la vremea ei, măcar că la tinereţe soacra de azi a dat apă la moară clevetitorilor, după cum rememorează ea aproape nostalgică: „Soacră-mea – fie-i ţărâna uşoară!- aşa a făcut cu mine. Şi barbatul-meu – Dumnezeu să mi-l ierte, – nu s-a putut plânge că l-am înşelat, sau i-am risipit casa;….deşi câteodată erau bănuiele…şi mă probozea….dar acum s-au trecut toate”.

Oricum, asemenea gospodării chivernisite sau necăjite aveau ca premisă absenţa cronică îndelungată a bărbatului de acasă, situaţie în care nevestele tânjitoare se defulează în activităţi casnice istovitoare, mulţumindu-se cu puţinul oferit de week-end. Nu ştim ce poamă dulce a fost soacra la tinereţe şi în ce împrejurări şi-a pierdut bărbatul. Prea urâtă nu va fi fost, de vreme ce a trezit suspiciuni şi i-a turnat bărbatului trei feciori „nalţi ca nişte brazi şi tari de vârtute, dar slabi de minte”. Zdraveni, virili, dar cam tâmpiţei, mulţumindu-se cu petecul de fericire pus la cale de mămuca, întrucât şi ei muncesc, nu cârtesc, iar despre complicaţiile libovului n-au ştire. Al treilea fecior, precum iedul mezin, are mai multă minte şi aduce în casă un drăcuşor de nevastă care sfidează în curând rânduiala soacrei.

Ajuns aici, n-am bănuit alte dedesubturi cu tentă sexuală. Găsesc acum în urmă o lectură a lui Dan Grădinaru, critic care, în principiu, ar avea dreptate când scrie: „Soacra cu trei nurori poate fi înţeles şi ca un astfel de vis, la cel mai freudian dintre marii scriitori români. Ar avea. Şi eu am fost tentat să apelez la Freud, dar m-am temut că vestita canapea a doctorului s-ar dovedi un pat procustian pentru Ion Creangă. Exegetul psihanalist, autor al unei cărţi de reţinut (Cf. Dan Grădinaru, Creangă, Ed. Allfa, Buc. 2002), nu mai este de înţeles când vede în resteiele căzute din mâna feciorilor – falusuri căzute foflenchiu la pământ. Textul spune că, reveniţi din cărăuşie, feciorii rămân pur şi simplu uluiţi la aflarea veştii despre pareza subită a mămucăi, şi trebuie luat ad litteram: „- Cum? Ziseră bărbaţii înspăimânţi, scăpând răsteiele din mână”. Dan Grădinaru notează sigur pe el: „resteiele falus cad!”. Ar însemna că tinerii bărbaţi vârtoşi, prea doritori să-şi întâlnească nevestele stătute, sosesc în ogradă pocnind din bici pe lângă boi şi cu falusurile în mână, şi din erecţie sănătoasă dau în blegeală ruşinoasă. Resteiele sunt componente ale jugului în care trag boii, şi nu sunt din carne, ci din fier sau lemn. Cum a ajuns criticul să le asimileze cu falusurile e numai jocul închipuirii lui care violentează închipuirea lui Creangă. Şi preschimbarea caselor în sexe feminine, după dispariţia babei asasinate, este o metaforă critică prea largă, prea ginecomorfă pentru a fi luată în serios. Noi ştiam că numai gardurile prezintă borte. Culme a metaforei: să vezi case brusc yonizate, sub bagheta magică a tinerei nurori, în epoca post mămuca uitându-se galeş după resteiele îmbârzoiate ale moştenitorilor! Aşa dezmăţ al semnificaţilor nu i-ar fi trecut prin minte nici autorului.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta