Kultural • Subiecte la … obiect

Un publicist minor, deşi … major, confecţiona materiale pentru presa cotidiană de la începutul secolului XX, în Cişmigiu. El credea, probabil, că în acel celebru loc de agrement bucureştean poate găsi subiecte, deopotrivă, banale şi senzaţionale. Cert este că specimenul a ajuns un memorabil personaj literar, demn de oricare dintre schiţele lui Caragiale. Poate că nu avem, în zilele noastre un publicist gorjean asemănător, care să prolifereze industria lui publicistică în Parcul Central, aşezat cum nu poate fi mai pitoresc, pe malul Jiului. El poate desacraliza capodoperele brâncuşiene, apucat de criza creaţiei sub Poarta Sărutului, pe Aleea Scaunelor, ori la Masa Tăcerii. Publicistul gorjean contemporan preferă însă vacarmul ridicol, dar grav, al realităţii noastre politice în care se precipită febril, comic şi meschin, protipendada urbei noastre, înaintea alegerilor prezidenţiale. Toţi cei care intră în scenă, ca români mai mult sau mai puţin oneşti, speră la o victorie pe deplin legitimată de merite incontestabile, în viziunea şi în stilul lor, care să le amplifice prosperitatea.

Corupţia politică nu poate avea alt motto descalificant decât acea venerabilă expresie în limba latină, auri sacra fames, care, în limba politicienilor, se traduce în nepotolita sete de aur.

În prezent se pare că toate segmentele existenţei noastre se lasă afectate de corupţie, demagogie şi arivism, sub masca cunoaşterii şi respectării legilor statului … de drept. Ne putem întreba prompt şi fără ezitare: care stat şi care drept? Răspunsul cuprinde un singur adevăr, axiomatic, dacă parafrazăm un vers actual al lui Alexandru Vlahuţă: Minciuna ipocrită se află totdeauna cu regele la masă. Tarele sau viciile societăţii în care trăim pot fi depistate pretutindeni, ca subiecte publicistice, în aspectele lor degradate şi degradante de natură socială, politică, economică, morală şi culturală. Un alt adevăr rezidă într-un alt vers: la noi e putred mărul, un vers care afirmă asertoric şi metaforic un adevăr valabil şi azi, mai mult prin sensul lui moral, decât acela, pur estetic. Aceste manifestări, totdeauna maculate ale răului, ne-au obstrucţionat în recenta noastră istorie de două decenii. Un cunoscut şi regretat politolog, Silviu Brucan, a prefigurat-o şi a prevăzut-o, cu o acurateţe exemplară. Singura noastră sursă şi resursă de optimism se află tot în săraca bogată limbă română, cum o caracteriza Mihai Eminescu. Presa trebuie să incrimineze aceste multiple ipostaze ale răului, valorificând disponibilităţile de conţinut şi formă ale limbii materne.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta