Kultural • Tudor Vianu şi „controversa Macedonski” (I)

Lui T. Vianu îi revine meritul de a fi editat, cel dintâi, opera nedreptăţitului în viaţă Al. Macedonski şi de a fi scris, tot primul, studii substanţiale despre acest „romantic acritic, excesiv şi bizar”[1], reparând astfel o regretabilă injustiţie culturală şi literară. Ediţia Al. Macedonski, Opere, vol. I-IV, ediţie critică cu studii introductive, note şi variante de Tudor Vianu, publicată la Fundaţia pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1939-1947, constituie actul de reabilitare necesară a scriitorului refuzat  de generaţia sa. Al. Macedonski nu-şi găsea atunci loc într-o istorie a literaturii române, pentru că „nu era al vremii lui, într-o epocă în care un asemenea conformism era poate necesar.”[2]

În 1916, în articolul Revizuire critică, publicat în Făclia, an I, nr. 8, ian., probabil primul articol de critică literară scris de T. Vianu, ia apărarea „maestrului” său iubit şi venerat împotriva unei „nedreptăţi” comise de Eugen Lovinescu în fragmentul critic Al. Macedonski, din Critice, III, oferind următoarea explicaţie polemică: „Bucata d-lui Lovinescu aduce atâta patimă şi denaturare a adevărului în detrimentul d-lui Macedonski, încât socotesc de a mea datorie să-mi curăţ calea.”[3]

Obiecţiile aduse de tânărul şi intransigentul T. Vianu sunt de surprinzătoare maturitate critică: judecarea fragmentară a opere macedonskiene, procedeu considerat inadmisibil ca metodă ştiinţifică, ducând la denaturarea personalităţii poetului; insuficienta cunoaştere a vieţii şi activităţii de patru decenii a poetului; acuzaţii critice nefondate şi ignorarea influenţelor operei lui Macedonski asupra poeziei române moderne. Aceste severe observaţii critice, formulate cu ironie juvenila, anunţă un redutabil şi autentic critic literar. Virtuţile cardinale pe care T. Vianu le pretinde criticului deplin şi pe care el însuşi şi le cultivă consecvent sunt nobleţea sufletească şi acuitatea critică. De la E. Lovinescu, T. Vianu se aştepta la „mai multă înălţime sufletească şi mai multă pătrundere critică”[4] în caracterizarea personalităţii şi a operei lui Al. Macedonski.

În acelaşi an 1916, T. Vianu publică în Flacăra, an V, nr. 37, iunie, articolul Al. Macedonski ca poet, în care își reasumă datoria morală de a echilibra receptarea critică a personalității poetice macedonskiene, afectată adesea de „neamiciţie”. O explicaţie generală a marginalizării scriitorului de către contemporani este oferită de tânărul T. Vianu, în 1921, într-o evocare afectuoasă, delicată , a „maestrului” cunoscut la vârsta senectuţii, care i-a fost atunci călăuză în literatură; evocarea Alexandru Macedonski,  publicată în Sburătorul, nr. 39, februarie 1921, precum și cea de mai târziu, din 1954, Amintirea lui Macedonski,  dezvăluie preţuirea deosebită  şi  marea admiraţie nutrite de criticul literar pentru bărbatul „însemnat şi bizar”[5], înzestrat cu o sensibilitate „excepţional modernă”[6](s.n.), căruia insuccesul „i-a înveninat existenţa şi l-a împins departe în ciudăţenie şi exces.”[7]

Posteritatea, la care frecvent Macedosnki a făcut apel în opera sa, i-a asigurat locul cuvenit în patrimoniul cultural naţional. I-a fost dat lui T. Vianu să corecteze injustiţia suferită de Al. Macedonski din partea istoriei literare prin repunerea operei sale în discuţia criticii contemporane. A considerat că este datoria sa culturală şi morală să facă o revizuire amplă, obiectivă şi onestă, pentru o dreaptă cunoaştere şi valorizare a creaţiei macedonskiene. Profeţia făcută de T. Vianu în 1921 s-a adeverit cu timpul: „Se va vedea însă, că atunci când va fi bine înţeleasă, opera lui Macedonski poate rămâne mult mai bogată.”[8]

Ediţia critică realizată de T. Vianu are atât valoare corectivă, cât şi istorică: serveşte reparaţiei postume, pune în circulaţie tot ce este caracteristic şi semnificativ din vasta, multipla şi variata operă macedonskiană, umplând un mare gol în literatura română modernă, şi oferă un model de corectare istorico-literară care înseamnă: documentare exhaustivă, acribie, spirit critic, imparţialitate, intuiţie critică, claritate, consecvenţă, discreţie, generozitate şi persuasiune. Ne permitem să dăm un exemplu de acribie, furnizat de corespondenţa lui T. Vianu cu Basil Munteanu, istoric, critic literar şi publicist român stabilit la Paris, prieten devotat căruia, în scrisoarea din data de 17 septembrie 1938 îi solicită informaţii despre poetul belgian Gilkin, întrucât în bibliotecile româneşti nu găseşte cărţi în acest sens. Informaţiile îi sunt necesare lui T. Vianu pentru a clarifica menţiunea „motiv din Gilkin”, făcută de Al. Macedonski la poezia Dans de efeb, din ciclul Flori sacre. Basil Munteanu îi trimite în scrisoarea din 21 septembrie 1938, expediată de la Paris, toate datele care să satisfacă pe deplin curiozitatea comparatistului şi să recompenseze esteticianul din Tudor Vianu.[9] În finalul acestei scrisori de o respectuoasă cordialitate, B. Munteanu îşi exprimă bucuria în legătură cu realizarea ediţiei Al. Macedonski, dublu motivată: „Fiindcă e făcute de d-ta (s.a.) şi fiindcă îmbogăţeşte un domeniu aşa de sărac la noi şi aşa de vitreg tratat.” (s.n.)[10]

Demersul epistolar e făcut de T. Vianu întrucât, aşa cum aflăm din scrisoare, îi lipseşte „o indicaţie” (nu mai mult!) pentru notele de la vol. I, „cu studii, bibliografii şi copioase note şi variante”,[11] aflat în curs de imprimare atunci (1938). Reţinem din aceeaşi epistolă amicală şi mărturia emoţionantă a cinstirii memoriei scriitorului în termenii pilduitoarei sale modestii: „Lucrez la o ediţie a operelor lui Macedonski, un poet pe care l-am cunoscut personal şi a cărui memorie o [venerez] şi am încercat s-o slujesc din când în când.”[12]

Că T. Vianu intenţionează să dea o ediţie cvasicompletă a operei macedonskiene o confirmă răspunsul epistolar dat soţiei scriitorului, Ana Macedonski, la 16 iulie 1938, căreia  îi mulţumeşte pentru informaţiile date, pe care le va folosi în ediţie, şi pe care o roagă să-i trimită şi „restul materialului” strâns între timp,  astfel încât lucrarea „să apară într-o formă cât mai completă.” (s.n.)[13] Se cade să specificăm un aspect important: nu integralitatea,  ci substanţialitatea operei lui Al. Macedonski este vizată de T. Vianu, operând o selecţie valorică (în special în cazul prozei). Cu siguranţă, T. Vianu oferă textele fundamentale, altfel spus un Al. Macedonski fundamental. Volumul I cuprinde poezii alese, al II-lea e consacrat teatrului macedonskian, al III-lea e rezervat prozei, iar al IV-lea (ultimul) însumează critica şi eseistica scriitorului. Cele patru volume masive ale ediţiei critice stârnesc în epocă un viu interes; deloc puţine sunt cronicile şi recenziile admirative, laudative. Remarcabil este comentariul făcut de Pompiliu Constantinescu în art. „Macedonski reabilitat”, publicat în Spectacolul, an I, nr. 3, 1939. Reproducem o idee-cadru, persistentă şi astăzi, din păcate, în cultura românească: „Cultura noastră are unele ciudăţenii, de care trebuie să ne dezbărăm: iubeşte uneori substituirile de valori, în locul celor adevărate.”[14] Ediţia realizată de T. Vianu este, în fond, o pledoarie pentru normalitate, pentru adevăr în cultură. Să cităm aprecierea justă făcută de Pompiliu Constantinescu: „Precedată de o preţioasă biografie şi de un interesant studiu, în care umbrele şi luminile omului şi operei sunt cu justeţe şi înţelegere îmbinate, viaţa şi poezia macedonskiană, se poate spune, fără greş, că pentru prima dată, ni se înfăţişează sine ira et studio.”[15]

 

 

---

[1] Tudor Vianu, Alexandru Macedonski, Pagini de memorialistică, în Opere, 1, Scrieri literare, Antologie, note şi postfaţă de Gelu Ionescu, Ed. Minerva, Bucureşti, 1971, p. 210

[2] Ibidem, p. 211

[3] T. Vianu, Opere, 2, Scriitori români, Antologie şi note de Matei Călinescu şi Gelu Ionescu, Postfaţă de Matei Călinescu, Ed. Minerva, Bucureşti, 1972, p. 671

[4] Ibidem, p. 673

[5] Ibidem, p. 212

[6] Ibidem, p. 211

[7] Ibidem, p. 209

[8] Ibidem, p. 206

[9] Tudor Vianu, Opere, 14, Corespondenţă..., Note, pp. 558-561

[10] Ibidem, p. 561

[11] Scrisoarea 170, Către Basil Munteanu, Bucureşti, 17 septembrie 1938, în Tudor Vianu, Opere, 14, p. 220

[12] Ibidem, p. 219

[13] Idem

[14] T. Vianu, Opere, 2, Note, p. 763

[15] Idem

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.