Opinie • Actualitatea unui învăţământ cu performanţe

Dacă există seriozitate în sistemul de învăţământ, acest descriptor docimologic caracterizează exclusiv comportamentul particular al unor Oameni care se respectă intelectual, profesional, cu stimă de sine şi cu … nostalgia originilor formatoare. Este genul de dascăli consideraţi, din păcate, anacronici, tributari trecutului şi unui model demn, cu formare solidă, consecventă, din primii ani de şcoală până în prezent, în prezentul carierei, nu până la sfârşitul studiilor universitare. Sunt acei oameni care, ca dascăli, nu pot fi depăşiţi decât iluzoriu, pentru simplul motiv că, pe măsură ce discipolii lor învaţă, şi ei aprofundează, iar vârful piramidei lor se înalţă datorită experienţei mult mai repede, comparativ cu baza altor piramide.

În trecut se spunea: vai de profesorul care nu e depăşit de elev! Astăzi, cred că pare mai potrivită replica: Vai de profesorul care e depăşit de elev!, numai că trebuie să fie vai de majoritatea, dar nu pentru că elevii mediocri parvin, uluindu-ne prin semeţia cu care se aruncă să prindă ocazii bune, ci pentru că tot mai mulţi profesori, dedicaţi exclusiv altor preocupări, folosesc şcoala drept mediu prielnic delectării, deconectării psihologice. Şi astfel se întâmplă ca hazardul să culeagă de unde ei nici nu au semănat şi elevii să-i depăşească. Iar afirmaţia ascunde o doză imanentă de optimism.

Vai de elevii care nu râd de cei care le oferă ocazia şi care ar trebui să le fie modele! Cum altfel decât să râzi atunci când pe subiectele venite de la minister pentru proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română se strecoară greşeli?!

Dar dacă vreun elev ar vedea că fişa de atribuţii ale evaluatorilor începe cam aşa: Membrii comisiei (…) are …, cum credeţi că ar reacţiona? Sau ar fi mult prea obişnuiţi cu hiper-alfabetizări/ formări / perfecţionări ale profesorilor de la clasă care aşa vorbesc de obicei? O minte limpede ar sta meditativ în bancă şi poate şi-ar spune autodidact: Mda!...acord prin atracţie sau după vecinătate … greşit.

Sub semnul acestor ignoranţe se ascund greşelile de la case mai mărunte. Îmi amintesc – acum, cu uşor umor (negru), după trecerea anilor – că la o etapă a unei olimpiade (se subînţelege la ce disciplină!), sub privirile noastre încrucişate, o colegă a scris pe un plic ce trebuia returnat inspectoratului şcolar, menţiunea membri comisiei. Probabil ştia prea multe despre atributul substantival, aprepoziţional în dativ adnominal, că-l vedea şi unde nu era, (dacă o fi ştiind ce este acela). Cert e că după aceea am văzut că scria deseori crează, dar nu mult după aceea a considerat că merită mai mult. S-a transferat. Poate spera la şi mai mult.

Şi atunci, de ce să ne mai mire hiper-alfabetizarea celor din minister (membrii comisiei (…) are)?! Elitismul acesta autoimpus este susţinut de o inflaţie a performanţelor, indusă evaluaţilor şi sugerată prin nivelurile de utilizatori, precizate limitativ, nu exemplificativ de minister: mediu, avansat şi experimentat. Şi, astfel, de la mediocru la performer e doar un pas!

Mai întâi să admitem că în faţa comisiei se prezintă un candidat care nu ştie să răspundă nimic. Chiar dacă nu a învăţat, nu a înţeles sau nu poate să aplice câteva concepte operaţionale în analiza unui text la prima vedere şi chiar dacă refuză categoric, provocator, să scoată vreun cuvânt, va fi promovat cu calificativul de utilizator mediu, pentru că acesta este cel de la care se porneşte în evaluare. Şi iată că şi pentru o tăcere sfidătoare va trebui să se acorde Certificat de competenţă lingvistică – nivel mediu, chiar – pentru că Metodologia de evaluare la această probă nu prevede altfel.

Până şi Mefisto s-ar închina în faţa acestei ingeniozităţi: Competenţa se prezumă în România de astăzi, iar elevului nu-i rămâne decât să aplice principiul Qui tacet consentire videtur. Competenţa se prezumă, performanţa se prezumă, cercetarea se prezumă. Categorii apriorice?!

Într-o altă ordine, să aruncăm doar o privire peste descriptorii de evaluare: 1. înţelegerea textului: 2. exprimarea şi argumentarea unui punct de vedere; 3. organizarea discursului; 4. adaptarea la situaţia de comunicare; 5. utilizarea limbii literare.

Pentru fiecare dintre aceşti descriptori trebuie stabilit un nivel de competenţă lingvistică: mediu, avansat sau experimentat. Ce trebuie făcut pentru a obţine nivelul mediu? Nimic! Adică să nu ştii nimic! Şi aşa desfiinţăm nivelurile insuficient şi satisfăcător.

Parafrazându-l pe Alecsandri, care spunea: Românul e  născut poet!, eu voi spune – ironic, nu poetic – Românul s-a născut deştept! Sper să nu citiţi genial, că am fi penibil de naţionalişti sau mai mult.

Învăţământul primar ar trebui, după acest model, să desfiinţeze calificativele, lăsând doar două: Bine şi Foarte Bine, iar primul să echivaleze cu corigenţa. Inflaţie a valorilor sau curată nebunie? Acelaşi lucru!

Ne rămâne însă speranţa că experimentul Evaluării competenţelor lingvistice cu cele trei niveluri va fi abandonat înainte de a deveni precedentul de care se vor prevala temerarii cretinizării.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta