Opinie • ADN-ul românesc

Atunci când Creatorul a rânduit rasa umană pe Pământ, a introdus toată informaţia despre această nouă creaţie într-un lanţ de inteligenţă împletit cu har, pe care mult mai târziu, cei mai inteligenţi dintre oameni, respectiv savanţii, l-au denumit ADN ( dezoxiribonucleic). Se pare că la momentul creării rasei, Dumnezeu a avut un moment de dezamăgire şi de resemnare, pe care l-a transpus în ADN-ul românilor, deoarece Duhul Sfânt tocmai trecea peste crestele Carpaţilor. Aşa au rămas românii cu informaţia resemnării înscrisă în ADN, atitudine care ne-a marcat istoria, metamorfozând nu de puţine ori vitejia în laşitate. Se spune că din istoria trecutului, un popor ar trebui să ia întotdeauna doar pilde înţelepte care să îi prefigureze prezentul, dar mai ales viitorul. Pildele desprinse din istoria ultimilor 2000 de ani sunt triste şi deloc mobilizatoare. Începutul acestei resemnări a fost marcat de însăşi viteazul Decebal, care a preferat  să se sinucidă, în locul unei morţi vitejeşti pe câmpul de luptă. A fost atitudinea lui Decebal, fără îndoiala un mare erou al neamului, una pozitivă sau nu? Este o întrebare fără răspuns. După valul popoarelor migratoare, care ne-a introdus în vene şi sânge stricat, a mai apărut pe lângă resemnare o altă nenorocire: trădarea. Cu excepţia lui Vlad Ţepeş, care a avut un sânge românesc curat, nu avem exemple morale de referinţă din Evul Mediu românesc. Plecată de la cruzimea turcilor şi de la perfidia fanarioţilor, trădarea a lovit în reprezentanţi de seamă ai neamului. De fiecare dată, atitudinea de resemnare i-a oprit pe români să ia atitudine. Mai bine zis, să încerce să schimbe cursul istoriei. Măcar atât: să încerce, chiar dacă nu ar fi reuşit. Avem încă întrebări care ard sufletul românilor şi la care se pare că nu vom avea niciodată un răspuns. Unde au fost oştenii lui Mihai Viteazul, atunci când lăncierii generalului Basta i-au străpuns trupul falnic ca un copac? Unde au fost ortacii lui Horia atunci când acesta a fost trădat şi prins în pădurile Apusenilor? Unde au fost oştenii lui Tudor Vladimirescu, atunci când eteriştii l-au tăiat cu săbiile la Goleşti? Unde au fost ostaşii mareşalului Antonescu atunci când acesta a fost arestat din ordinul ruşilor? De fiecare dată în spatele trădării a funcţionat ca o cortină resemnarea, care i-a păzit pe trădători de pedeapsa meritată. Am avut tot timpul dreptul la scrierea unei istorii colective, pe care l-am anulat prin laşitate şi neimplicare. Din această cauză, istoria ne-a fost scrisă în toate momentele importante, de cozile de topor, care au hotărât cine să fie jertfit, pentru ca viitorul să fie aşa cum îl doreau ei şi nu aşa cum îl doreau cei mulţi. Atitudinea colectivă iresponsabilă, concretizată în sintagma ,,este bine şi aşa!’’  a atins apogeul în creaţia populară, ridicată la rang de epopee naţională: ,,Mioriţa’’. Suntem singurul popor din lume care consfinţeşte printr-o creaţie populară, resemnarea blândă, fără nici un protest, în faţa morţii. Să ne mai mirăm oare că aceeaşi resemnare blândă, fără proteste schimbătoare de destin, domneşte în prezent în societatea românească? Pentru a înlătura din viaţă răul care te poate distruge, nu există decât o singură soluţie: să lupţi împotriva lui. Acest lucru nu l-au înţeles românii niciodată, care s-au resemnat, au plecat fruntea şi spatele, au pupat ciubotele şi s-au umilit, spunându-şi tot timpul că ,,este bine şi aşa” şi afundându-se tot mai rău în nisipurile mişcătoare ale unui fatalism reprobabil. Românii nu înţeleg că soarta lor depinde de ei înşişi şi nicidecum de Emil Boc sau Traian Băsescu. În faţa unei opinii publice unite şi hotărâte, aceştia ar deveni două surcele luate de un vârtej necruţător de apă. Cu alte cuvinte, este adevărat ceea ce se mai spune prin ţară, că ne merităm soarta. ADN-ul moştenit de la strămoşi, ne obligă să blestemăm tot timpul întunericul, în loc să aprindem o lumină. Moartea pe întuneric este mai mioritică şi preferată în locul celei de care ai parte când ieşi cu pieptul la bătaie. Poate că o soartă nouă şi demnă o vor avea urmaşii noştri, atunci când vor avea curajul să arunce la coşul de gunoi ,,Mioriţa” şi să citească totul despre viaţa lui Ştefan cel Mare. Până atunci însă va exista mereu câte un Băsescu şi câte un Boc, care vor profita cu cinism de resemnarea noastră mioritică. Fără niciun regret. ,,Dă-i dracu de români proşti! Mulţi şi proşti!”

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta