Opinie • Avem strategii, turişti ioc!

Oltenia de sub munte. Gorjul de sub munte. O frumoasă poveste spusă într-o seară de iarnă, la gura sobei. Ne place sau nu, ne facem iluzii. Ne îmbătăm cu apă rece. Ne credem cei mai deştepţi dintre olteni, cei mai inventivi, cei mai cu moţ. Avem argumente, însă, atât cât să trecem puntea, cu capră cu tot. În rest o profundă şi metafizică tăcere.

Plec la drum cu gândul la proiectul noului plan de dezvoltare socio-economică a judeţului Gorj. Cu toate că nu prea mai cred în teorii, îmi spun că, întotdeauna există ceva dincolo de cuvinte, de ce ne închipuim noi că este realitatea. De ce nu a-şi da crezare unui proiect făcut cu atâtea sacrificii şi cu mulţi bani, adevărat, luaţi din fonduri?! De ce nu a-şi paria pe un concept verificat şi pus în aplicare în numeroase alte zone din ţară?! Din rea voinţă? Dintr-o stupidă neîncredere, de altfel, caracteristică neamului ăstuia?! Poate din ignoranţă?! Ei bine, multă vreme s-a trăncănit că, turismul este singura alternativă viabilă la minerit şi energie. S-a spus, fără tăgadă, că dacă judeţul Gorj ar trebui salvat de la un naufragiu iminent, această salvare ar veni de la turism. Adică, mirificele locuri ale Gorjului de sub munte vor coborî din legendă în realitate, iar pe plaiurile mioritice vor zburda turiştii precum miei primăvara. Deh, îmi spun, astea-s curiozităţi stupide, de om mai puţin plimbat. Păi, vezi Doamne, sunt atâtea locuri minunate în ţara asta încât te întrebi, de ce ar veni turiştii în Gorj? De ce nu ar bântui plaiurile de vis ale frumoasei Bucovine! De ce nu ar umbla, în lung şi lat, Dunărea şi Delta, sau de ce nu s-ar împotmoli, de-a binele, în nisipul fierbinte al Mării Negre? De aia, ar zice cârcotaşii! Pentru că avem şi noi soluţii, ar zice autorităţile judeţene. Planul strategic de dezvoltare economică-socială a judeţului Gorj este o înşiruire de cifre, de date, de generalităţi care mă conduc la ideea că sunt încă departe de a înţelege abstracţiunile, de a decela între provizorat şi lucru bine făcut. Fără îndoială, ignorantul din mine scânceşte ori de câte ori i se arată minunăţiile de întâmplări ce au să fie povestite. Văd deja drumuri asfaltate ce au să dăinuie sute de ani. E adevărat că unele au început să se arate la faţă, timid cei drept, dar e ceva! Cărări pietruite ce duc spre locuri tainice. Văd soarele ruşinat cum se ascunde timid în spatele unor nori hulpavi. Văd oameni bucurându-se de fiecare clipă, ca şi cum ar fi ultima. Pensiuni răsărite ca ciupercile după ploaie. Poate nu văd bine, îmi spun! Poate toate aceste lucruri nu sunt decât închipuiri şi fantome. Poate chiar drumul pe care merg este limba de foc a balaurului ce înghite tot, locuri, oameni, vietăţi.

„Dăinuim în istorie prin faptul că suntem încă foarte aproape de legendă”

Societatea românească are alcătuirea ei, ineditul ei. Dăinuim în istorie prin faptul că suntem încă foarte aproape de legendă. Civilizaţia ne-a marcat, dar nu ne-a răpit originalitatea, nu ne-a îndepărtat, în mod fundamental, de origini. Avem energia necesară pentru a ne lua la trântă cu zeii. Dăruiţi de Dumnezeu cu locuri minunate, cu oameni de ispravă, nu avem de ce să ne îndoim. Realitatea asta este, însă, cea ce ne imaginăm, este ceea ce se conturează în imediatul nostru ca orizont de aşteptare. Alerg în goana cailor putere, pe mijlocul drumului tocmai trec înşiruite cârduri de gâşte şi vacile venite de la munte. Viaţa Gorjului de sub munte este una patriarhală, derulându-se după alte legi decât cele ale civilizaţiei noastre siropoase, sclifosite şi alienate. Oamenii de aici trăiesc într-un alt timp, blagian, spaţiul, cuprins între umbre şi lumini, îşi etalează nemărginirea printr-o linie imaginară ce se prelinge de pe coama muntelui pe fundul văii şi invers, creând un inedit joc al vieţii şi al morţii. De aia avem alternative. Da, avem alternative, dar va mai trece multă vreme până când vom ieşi la liman. Ca să faci turism adevărat trebuie să dezvolţi infrastructura, trebuie să ştii să-ţi pui în valoare obiceiurile, tradiţiile, să nu te laşi copleşit de impostură şi prost gust. Să faci o promovare adecvată. Ce folos altfel?! Cu o staţiune de felul celei de la Rânca, şi cu câteva răzleţe alte locaţii turistice, de bun simţ cei drept, nu prea facem turism. Mă aşteptam ca în strategia de care facem vorbire să găsesc soluţii, dar, nici vorbă. Nimeni nu s-a gândit la un concept. Să creeze o perspectivă.

Muntele vrăjit

De 20 de ani, ne tot chinuim să arătăm că suntem în stare să facem ceva pe linia turismului şi am transformat aproape totul în kitsch. Trec pe la câteva dintre pensiunile din „salba” celor de pe sub munte şi constat aceleaşi defecţiuni. Porţi închis, clienţi ioc! Dacă apuci să intri undeva, te apucă plânsul. Prostul gust este la el acasă. Nişte fătuci care reazemă zidurile zâmbind tâmp, te primesc ca şi cum ar vrea să-ţi dea o palmă peste obraz. Băieţii din prăvălie, cu burţile lăsate peste centură şi ceafa lată, îţi arată că nesimţirea nu are limite. Patronii, plictisiţii de această afacere care „merge prost”, vorbesc despre criză „domnule”! Măi, să fie! Ce dracu s-a ales din strategia ăstora de la Consiliul Judeţean? Dar, ce vorbesc! Există şi suficienţi oameni pricepuţi. Avem munţii înalţi ce-şi sprijină vârfurile de cer. Avem lacuri şi râuri în care zburdă păstrăvi nesăţioşi. În plus, avem prostul obicei să trecem prea uşor peste lucruri ce au o anume gravitate. Cei din nordul ţării, sau de prin alte părţi parcă au înţeles mai bine ce au de făcut. Au strâns din dinţi şi au găsit soluţii prin care să pună în valoare tot ceea ce este trainic în tradiţiile noastre, în obiceiurile noastre, în felul nostru de a fi. Sărind peste graniţele ţării, constaţi că alţii ne-au luat-o rău de tot înainte. Şi ungurii şi cehii şi alţii dintre cei care ne-au fost fraţi de suferinţă în ălălalt regim, au făcut progrese imense. Cehii scot un milion de euro pe zi numai din turismul practicat în Praga. Îmi amintesc că într-una din drumeţiile mele prin Parâng, la un moment dat, am întâlnit un grup numeros de cicliştii care veneau din Cehia. I-am întrebat, de ce aşa departe, ştiţi ce mi-au spus: pentru că Parângul este un munte vrăjit, iar locurile şi obiceiurile de la noi nu le întâlneşti nicăieri în Europa. Şi-atunci, de ce nu avem turism? Pentru că avem o strategie. Iar pentru că eu m-am cam plictisit de strategii, vă mărturisesc că-mi vine să-mi iau cortul în spate şi să fug acolo unde şi-a înţărcat Dracu copiii. Ei, ce ziceţi?

Alexandru SEVERUS

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta