Opinie • Banalitatea răului în România

Vizionari: 363
11 Februarie 2011 Ora: 08:28
Cât de răi pot fi oamenii răi? Şi de ce ajung doar aceştia să ia decizii în numele unei colectivităţi? Trasând destine şi spulberând speranţe?
Un răspuns adecvat ar fi cel că oamenii răi sunt cât se poate de normali. Conceptul de „banalitate a răului” s-a născut din observaţiile lui Hanne Arendt la procesul lui Adolph Eichmann, judecat pentru crime împotriva umanităţii. În cartea de analiză a procesului acestui ofiţer nazist, Arendt formulează ideea că astfel de indivizi nu trebui să fie văzuţi că nişte excepţii, că nişte monştri sau sadici perverşi. Atunci când realizăm acest lucru, devenim mai conştienţi că astfel de oameni sunt un pericol răspândit, ascuns în orice societate.
Despre motivele şi conştiinţa acestui criminal în masă, Arendt notează: „Îşi amintea perfect că ar fi avut remuşcări dacă nu ar fi făcut ceea ce i se ordonase să facă – să trimită la moarte milioane de oameni, cu mare zel şi cea mai meticuloasă grijă”. (Eichmann la Ierusalim)
Devine astfel evident faptul că răul născut din gândirea normală şi comis de oamenii obişnuiţi este norma, nu excepţia, fiind rezultatul unor procese psihologice obişnuite. Această situaţie ne confruntă cu o realitate irezistibilă, faptul că cei care au comis crimele în masă erau teribil şi terifiant de normali.
Expresia „banalitatea răului” rezonează şi acum, deoarece predispoziţia spre agresivitate continuă să fie o trăsătură obişnuită a peisajului nostru global. Preferăm să ne distanţăm de acest adevăr fundamental, văzând în nebunia unora, fie politicieni, fie simpli membri ai societăţii, trăsături din arsenalul lor personal. Analiza lui Arendt a fost prima care a negat această orientare, observând fluiditatea cu care forţele sociale îi pot îndemna pe oamenii normali să înfăptuiască acte abominabile.
Printre vectorii care determină un asemenea comportament pot fi amintite presiunile de grup, identitatea de grup, difuziunea responsabilităţii pentru acţiune, lipsa de conştiinţă cu privire la consecinţele create. Pentru acest gen de oameni răul este o pură banalitate!
În societăţile cu un grad mare de colectivitate gregaristă, cum este cea românească, pe un fond de mediocritate culturală evidentă şi a unei tradiţii autoritare ce a nivelat responsabilitatea individuală, riscul ca cei lipsiţi de conştiinţe să decidă pentru viitorul nostru este o simplă banalitate. Fiind convinşi că ceea ce fac este în numele unui principiu înalt! Pentru ei supunerea este o virtute, iar linguşeala un stil de viaţă. Şi apoi ne vorbesc convinşi că ceea ce au spus ar fi ideile lor! În condiţiile în care ei nu au idei, ci doar cuvinte!
O asemenea „inginerie” este banală. Iar România poate constitui un studiu de caz. Este suficient ca şă existe doar liderul puternic! Executanţii oricum sunt în aşteptare…
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase