Opinie • Cămătarul FMI sau modelul chinezesc

Deşi nimic nu este mai sigur decât relativitatea care ne înconjoară, un lucru se conturează a fi mai sigur decât toate celelalte la un loc: românii şi-au alungat definitiv norocul în momentul în care l-au votat pentru al doilea mandat pe Traian Băsescu. Stârpirea norocului cu propria mâna reprezintă acum pentru românii nenorocirea maximă de care poate avea parte un om în viaţă, care se prevede a fi imposibil de înlăturat. Super-dramatic este faptul că se cunosc toate relele pe care le-a provocat preşedintele, şi scutierul său, toate aproape imposibil de îndreptat. Se recurge doar la simpla lor înşiruire, într-un inventar al frustrării, la un pahar de bere sau la o bârfă în piaţă. Oamenii încep să creadă că nimeni nu mai poate face nimic pentru viaţa lor. Nici politicienii opoziţiei, nici sistemul judiciar, nici chiar Europa. În ceea ce priveşte FMI acesta este privit de către românii care ştiu ce înseamnă acest organism, drept o supra-structură capitalistă financiară, care „ne va avea la mână„ mulţi ani de acum înainte, dictându-ne cum să trăim, fără putinţă de împotrivire. Cei care nu îşi dau seama că Traian Băsescu şi Emil Boc le-a amanetat viitorul, sunt tinerii. Ei vor deconta poliţa celor 20 de miliarde de euro, împrumutate cu inconştienţă politică şi cu ignorarea arogantă a Parlamentului. Tot ceea ce clamează acum Emil Boc: binele public, prosperitatea, traiul decent reprezintă monumente de ipocrizie politică. În spatele declaraţiilor, ce se doresc a fi îmbrăcate în haina sincerităţii, se fac averi uriaşe, se acaparează proprietăţi megalomanice şi se depun în băncile din străinătate sume cu multe zerouri. Emil Boc şi sleahta clientelară de manglitori care îl însoţeşte, nu vor ajunge niciodată  să mănânce la cantina săracilor. Când România se va scufunda, aceşti oameni vor deveni apatrizi ipocriţi fără regrete şi vor trăi ca nişte nababi în America de Sud sau pe Coasta de Azur. Pentru toţi îmbogăţiţi prin tupeu şi nesimţire ai României, ţara este

„banul”, nicidecum România. Aceasta este motivaţia care le conferă obrăznicia de a lua orice fel de măsuri, chiar dacă acestea lovesc în traiul zilnic al cetăţenilor. De obicei, nesimţirea se sintetizează prin expresia: „mă doare în cot!”, pentru că de obicei, durerea din cot este foarte rară. Se observă cu ochiul liber că pe actualii guvernanţi îi doare de soarta cetăţenilor, nu în cot, ci undeva în partea dorsală, zonă în care Emil Boc are dureri extrem de rare. Cât timp se va mai putea face haz de necaz? Situaţia este prea gravă, pentru ca acest „tertip” nevinovat prin intermediul căruia românii au păcălit de atâtea ori soarta, să mai funcţioneze şi de această dată, ajutându-ne să persiflăm nenorocirile care ne aşteaptă. Bărbaţii neamului nu mai pot să salveze ţara. O parte sunt în tabăra manglitorilor, iar cealaltă parte în tabăra laşilor. Cei de la mijloc nu contează, pentru că existenţa lor nu influenţează cu nimic viitorul. Cu femeile se merge mai rar la război. Soluţia ar fi ca Guvernul – nu cel actual ! – să apeleze la nişte bărbaţi tari de vână. Când un naţionalist ca Gheorghe Funar cere în mod public chemarea în ajutor a chinezilor, se poate deduce cât de gravă este situaţia. Este posibil ca prin „chinezizarea„ României să ne putem salva. Impactul cu o altă cultură ar putea fi benefic, numai în condiţiile în care am putea prelua numai ce este pozitiv în aceasta. Posibilitatea unei tratative cu chinezii nu va prinde contur niciodată, deşi chiar şi Grecia, aflată „pe butuci” o ia în considerarea, deoarece nu va exista niciodată o voinţă politică în acest sens. România va rămâne cu sabia FMI deasupra capului, generaţiile viitoare fiind obligate să deconteze toate nenorocirile care vor urma. Chinezii nu vor veni niciodată în România pentru că nu îi va chema nimeni. Vor veni în schimb hoardele clientelei FMI să împartă o ţară săracă şi falită. „Acapararea prin îndatorare„ este picătura chinezească pe care FMI ne-o va administra în mod constant până când vom recunoaşte singuri că suntem faliţi. Va fi însă prea târziu ca să mai salvăm ceva. Chiar dacă am adopta modelul chinezesc, cu orez mai puţin la masă, mâncat cu beţigaşe, ca să pară mai mult.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta