Opinie • Când verticalitate nu e, nimic nu e...

Unde se naşte şi unde se termină verticalitatea? O întrebare la care aş îndrăzni să răspund aşa: în lume, verticalitatea este o pasăre rară, pe cale de dispariţie, care aşteaptă să fie descoperită...

 

Criza mondială

 

Cu zece ani în urmă anticipam că omenirea se îndreaptă pe un drum greşit, spre prăbuşire, spre autodistrugere, dintr-o singură cauză, şi anume, cauza existenţialităţii construită pe principiul: cine are bani este bogat şi se poate bucura de privilegiile vieţii, cine nu are, este sărac şi îi slugăreşte pe cei de sus. Astăzi ce observăm în jurul nostru? Criza mondială îşi spune cuvântul! Se observă tot mai clar că societatea în care trăim este în colaps şi ne demonstrează că ”banul e ochiul dracului”, că ”banul la ban trage”, că ”cine împarte, parte-şi face”, etc., iar poporul sărăcit,. jecmănit, preferă să-şi protejeze puţinul câştigat, decât să îl piardă şi pe acesta, neştiind ce ar putea face pentru obţinerea unor drepturi băneşti necesare unui trai decent.

 

Uite greva, nu e greva

 

Dar de ce să-şi piardă omul bruma agonisită cu trudă, care nu îi ajunge decât să se târască de la o lună la alta, în fond, dreptul la viaţă? De ce să nu facă grevă pentru a-şi obţine drepturile cuvenite prin naştere, adică acelea privind egalitatea în drepturi a oamenilor? Fie pentru că oamenii sunt prea laşi şi nu au puterea să lupte, fie că nu ştiu cum să lupte pentru drepturile lor, fie pentru că nu mai au încredere în sindicatele care de cele mai multe ori au organizat asemenea acţiuni de protest, în urma cărora au obţinut doar o pagubă şi mai mare, salariaţii rămânând şi fără banii pe perioadele de grevă (ceea ce înseamnă economie la buget, câştigul fiind tot al guvernanţilor pe spinarea protestatarilor) şi, în fine, fie pentru că prea se bate toba că e criză mondială şi nu mai avem de unde cere. Dar... oare, aşa să fie?

Deşi mulţi profesori îşi dăduseră semnăturile prin care aderau la grevă, având drept efect îngheţarea anului şcolar, până să înceapă greva, majoritatea s-a răzgândit. Să fie influenţa mass-mediei care anunţa că 77% dintre cadrele didactice erau solidare susţinerii examenului de bacalaureat? Procentul profesorilor care au renunţat la grevă a  crescut la 82%, după ce tonul l-au dat cei mulţi.

 

Noi muncim, noi nu gândim

 

Primul pas în retezarea din veniturile obţinute prin munca prestată de fiecare în parte s-a făcut cu câteva luni în urmă când, de fapt, ni s-au testat docilitatea, laşitatea şi nivelul prostiei. Bugetarii îşi amintesc, desigur, când a sosit ordonanţa de urgenţă care îi obliga la acordarea de zile libere fără plată. Culmea, culmilor este că în şcolile din judeţul Gorj, directorii acestor instituţii au fost ca pe jar atunci, când alergau să obţină semnături din partea salariaţilor, cum că sunt de acord cu aceste zile libere fără plată. Ceea ce mă îndreptăţeşte să cred că directorii instituţiilor şcolare au fost presionaţi de inspectorii şcolari să aibă la mână aceste tabele semnate de toate cadrele didactice, cu specificarea verbală că oricum aceşti bani se vor reţine şi şcolile îşi vor închide porţile în acele zile. Parcă unde e lege, nu e tocmeală... Şi atunci de ce mai era nevoie de semnăturile oamenilor? Şi dacă astăzi ministrul educaţiei asigură populaţia că grevele nu vor afecta încheierea situaţiei şcolare, acest fapt este tocmai consecinţa laşităţii noastre.

 

Spirit de sacrificiu lipsă

 

Este drept, nu este deloc uşor să loveşti în copii, cu atât mai mult, cu cât în fiecare an există numeroşi profesori care au copii în anii terminali şi ar însemna să lovească în propriile odrasle. Aici regăsim punctul nevralgic al societăţii, punctul sensibil al profesorilor părinţi. Alăturând lipsa noastră de opoziţie când ni s-a făcut proba cu obligativitatea acordării zilelor libere fără plată (când cei mai mulţi profesori şi-au dat acordul scris că renunţă la aceşti bani), aceste acţiuni nu indică altceva decât creşterea siguranţei că nu vom reacţiona, că vom tăcea şi vom accepta spăşiţi orice nelegiuire aplicată asupra noastră, siguranţă pe care ministrul educaţiei o are astăzi în privinţa lipsei noastre de reacţie.

Dar dacă ar demisiona toţi profesorii şi chiar toţi bugetarii din sistem? Pe cine ar mai aduce în locul lor domnii guvernanţi, pentru care minciuna se află la rang de cinste?

 

Genocid în floare

 

Din totdeauna am gândit că dacă banii s-ar împărţi echitabil, ar ajunge pentru toată lumea. La urma urmei, acesta este ţelul uman: ca omul să trăiască bine, dacă tot s-a născut pe acest pământ, indiferent că e mai prost sau mai deştept, mai bun sau mai rău, mai sănătos sau mai bolnav, mai noroco sau mai ghinionist. Inevitabil, în neştiinţa mea, gândurile mi-au zburat la următoarea întrebare: de ce nu se tipăresc suficienţi bani, ca să ajungă pentru toată lumea? Cineva îmi spunea că nu se poate aşa ceva, pentru că ar apărea inflaţie. Că pentru fiecare ţară se hotărăşte undeva, la un nivel foarte înalt, în funcţie de tezaurul acelei ţări, o sumă maximă, în funcţie de care se stabileşte necesarul de bani ce urmează a fi tipăriţi. Şi atunci se naşte o altă întrebare, bazată pe ce îmi amintesc de la lecţiile de geografie, la care am învăţat că România este o ţară bogată. Atunci noi de ce suntem săraci?

Cine dirijează aceşti bani la nivel mondial? Care sunt scopurile? Răspunsurile găsite de mine nu reprezintă altceva decât grupuri de interese financiare, persoane foarte bogate şi foarte influente, care doresc să deţină supremaţia şi care îi subjugă pe cei mulţi. Ţinând cont de faptul că tot nişte oameni au stabilit aceste convenţii mondiale, dacă acestora le-ar păsa câtuşi de puţin de omenire, nu ar lăsa lumea să moară de foame. Noi, cei mulţi şi oropsiţi, nu suntem decât marionetele sclavagismului modern, o epocă pe care alegem să o acceptăm... până când?

Natura se revoltă înaintea noastră: gaura din Guatemala, vulcani stinşi care erup dintr-odată... se apropie marele cutremur prevestit?

 

 

 

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.