Opinie • Căpitan Băsescu, la stânga-împrejur!

Vizionari: 357
6 August 2010 Ora: 16:07
În nopţile când are insomnie, Traian Băsescu, aciuat la Radio România Actualităţi prezintă naţiunii teoriile sale fanteziste despre anumite fenomene din societate, care se vor a fi panseuri irefutabile. Cândva, Socrate spunea mulţimilor, că atunci când vrei să te pronunţi despre cineva, este necesar, dintr-o minima morală, să te verifici întâi pe tine însuţi. Un om al cărui caracter este dominat de orgoliu, nu va face niciodată acest lucru.
După cum spuneam, într-una din nopţile călduroase de vară, Traian Băsescu a întrezărit, într-o clipă de genialitate a răului, soluţia prin care poate fi salvată România de spaima neplăţii pensiilor. De la cineva, de la un consilier cu venin în dinte, a auzit că există pe lumea asta 145.500 de militari fraieri, cărora li s-a dat o cizmă în fund, fiind maziliţi din Armată pentru că NATO dorea o armată flexibilă şi epurată zdravăn, în locul unei armate balşoaie şi greoaie de tip rusesc. Nedreptatea făcută zecilor de mii de ofiţeri şi subofiţeri, prin intermediul unei ordonanţe neconstituţionale, semnată de Victor Ciorbea, un alt jurist eminent al României, nu a fost pedepsită niciodată. Carierele militare ale celor disponibilizaţi au fost complet distruse şi nimeni nu s-a grăbit să le asigure acestora o reconversie profesională sau un alt loc de muncă.
Anul acesta pe 7 iulie 2010, s-au împlinit 12 ani, de când actul chiomb semnat de Victor Ciorbea a început să decimeze Armata Română. S-ar fi putut spune că rănile care au sângerat ani de-a rândul începuseră să se închidă. Pe aceeaşi dată fatidică însă, pe 7 iulie 2010, Traian Băsescu a rostit la Radio România Actualităţi cuvinte cu efect de sare pe rană. Preşedintele sugerează Guvernului să suspende pensiile militarilor pensionaţi anticipat, pe motiv că sunt prea tineri pentru a primi pensie! „Aceştia se încadrează.”, spune super-cinic Preşedintele. După ce aceşti 145.500 de oameni, „se încadrează”, ei vor munci cu voie bună, simţ civic şi responsabilitate patriotică, până la vârsta de 67 de ani. Abia atunci vor fi chemaţi la Direcţiile de Pensii, unde li se va spune: „De astăzi sunteţi pensionari!”. Scenariul este halucinant şi dovedeşte adevărul din cutuma „somnul raţiunii naşte monştrii”. Declaraţia preşedintelui este un pumnal băgat în trupul ideii de umanism care trebuie să facă parte obligatoriu din profilul moral al unui preşedinte. Atunci când eşti gata să sacrifici zeci de mii de oameni şi să-i condamni la mizerie şi la inaniţie, poţi fi suspectat de orice. De cinism, de aroganţă, de orgoliu nemăsurat şi mult mai grav de manifestări morbide.
S-a scris de mai multe ori în presă că Preşedintele ar suferi de o anumită boală fizică. Buletinul medical al acestuia nu a fost făcut public niciodată. Preşedintele afirmă că ar fi necesară o lege, care să prevadă obligativitatea acestei transparenţe, care de fapt ar trebui să constituie o problemă de bun simţ elementar. Când mănânci trebuie să ştii calitatea alimentelor, când bei apă trebuie să ştii calitatea ei, când respiri trebuie să cunoşti calitatea aerului, iar când eşti condus de un preşedinte trebuie să ştii calitatea gândirii acestuia şi calitatea organelor vitale ale corpului acestuia, întrunite în sintagma „starea de sănătate”. În caz contrar, chiar dacă toate celelalte componente ale vieţii sunt bune, sensul existenţei umane ar putea fi deturnat spre rău, de un comportament sau o atitudine rău-voitoare. Comentariile inumane colportate în eter de preşedintele Traian Băsescu, nasc o întrebare firească: este oare Preşedintele bolnav? Răspunsul ar putea să fie afirmativ, şi este posibil să nu necesite concluziile unor reputaţi specialişti. S-ar părea că boala de care suferă Traian Băsescu se numeşte rea-voinţă, agresivitate şi lipsă de responsabilitate. Toate acestea se constituie într-un comportament nociv, îndreptat împotriva fiinţei umane. Adică, împotriva valorii supreme a umanităţii: omul.
Argumente care să justifice declaraţiile inumane ale Preşedintelui, nu există. Orice rasă de apologeţi care ar încerca să îndulcească limbajul inuman al Preşedintelui ar cădea în derizoriu, pentru că nu poţi să sugerezi condamnarea a zeci de mii de oameni la inaniţie şi la moarte, printr-un act al voinţei proprii. Pentru că ne-am putea apropia astfel de nazism şi s-ar putea duce dracu’ drepturile şi libertăţile omului. Şi s-ar alege praful din democraţie.
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase