Opinie • Caracatița „made in Romania”

Caracatița corupției începe să își creeze o emblemă în România! Această cruntă realitate ne determină să ne întrebăm dacă situația prezentă este o excepție sau este chiar regula. Dacă corupția este un element periferic sau face parte din chiar existența noastră cotidiană, marcându-ne decisiv destinul. Se vorbește atât de mult de reformă plecându-se de la premisa că aceasta ar fi soluția ideală. Mizându-se pe faptul că întărirea statului ar rezolva toate problemele. Iluzionându-ne cu ideea că nivelul nostru de fericire ar fi proporțional cu înălțimea zidurilor pe care le tot reformăm!Marele zid chinezesc, construit din pricina pericolului năvălirilor barbare, trebuia să fie atât de înalt, încât nimeni să nu-l poată escalada, și atât de gros, ca nimeni să nu-l poată dărâma. Însă, în prima sută de ani de existență a zidului, China a fost invadată de trei ori! Nu că ar fi reușit barbarii să-l dărâme sau să-l escaladeze, ci de fiecare dată, au cumpărat pe paznici. Chinezii erau atât de preocupați să înșiruie cărămidă peste cărămidă, încât au uitat de problema de fond a siguranței unei națiuni: INTEGRITATEA UMANA.Evident, carențele morale sunt generos răspândite pe fața pământului. Cu toate acestea, ele nu se manifestă peste tot la fel și nici în aceleși proporții, existând totdeauna particularități de formă și de amploare. România are “”meritul”” că a inventat varianta „corupției generalizate”. Ceea ce alții au experimentat prin zorii civilizației noi am reușit să aducem la apogeu în prezent.

Labilitatea morală a celor care trebuie să păzească zidurile nu este cu nimic diferită de a celor care populează spațiul dintre ziduri. Impresia generală este că o caracatiță cu aspirații naționale și-a implantat tentaculele, fiind manevrată de pe pozițiile cele mai înalte ale zidului. Materialismul și oportunismul ce magnetizează sferele puterii politice nu pot decât să genereze o atmosferă de corupție absolută a cărei mireasmă se răspândește pretutindeni. Asistăm la o prestație mediocră a unor paznici ai statului ce crează impresia unei selecții din cele mai incorijibile elemente periferice. Îngrijorător este faptul că această periferie domină centrul devenind etalonul societății. Reformăm zidurile și așteptăm minunile! Însă, nu zidurile sunt garanția succesului! Nu instituțiile sunt norma reușitei atâta timp cât paznicii sunt aceeași! Orice caracatiță ar fi invidioasă pe multitudinea de tentacule ce au reușit să fie multiplicate în apele tulburi românești.

Nu putem conduce pe cineva mai departe decât am ajuns noi înșine. Însă, integritatea este aspectul la care ne pricepem cel mai puțin, neavând dexteritatea unei asemenea construcții. Fiind un edificiu care depinde de educație și de bun simț. Dacă nu se inițiază o REFORMĂ A OMULUI, avem toate șansele să devenim parteneri pe viață ai caracatiței ce a înghițit deja România. Să sperăm că această perspectivă să nu fie o utopie și viitorul acestei țări să înceapă să fie pictat și în culori mai calde… Fiindcă tonurile de gri deja ne obosesc!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta