Opinie • Carul cu boi!

Nu trebuie decât să dai o fugă prin satele Gorjului şi o să constaţi că acestea sunt înecate în mâzgă şi uitare. Etosul popular, cu tot ce ţine de poveste, basm şi legendă, a intrat de mult în tratatele de sociologie şi folcloristică. Bântuiţi încă de stafia trecutului comunist, ţăranii noştri trăiesc o viaţă sub semnul improvizaţiei: construcţii fără nici o raţiune, uliţe înglodate în praf şi nămol, oameni amărâţi, tineri derutaţi, bătrâni pe chipul cărora timpul a săpat urme adânci. Tradiţia a murit. Totul este făcut fără nici o noimă. Peste tot vedem ruinele trecutului.  Oamenii improvizează. În lipsa unei viziuni coerente, totul pare desprins dintr-un tablou suprarealist. Cred că satul gorjenesc, cu toată drama lui de-a lungul istoriei, este parte a unui colaj alcătuit din piese disparate şi totalmente lipsite de vreo legătură între ele. Aceasta este lumea noastră gorjenească, o lume caricaturizată, lipsită de tonus, de viziune, de forţă, de frumuseţe şi înţelepciune. Au trecut 20 de ani după dărâmarea tiraniei, iar noi am rămas ancoraţi în aceeaşi lene ancestrală, în aceeaşi meditaţie lipsită de obiect. Multe dintre casele şi culele vechi sunt în paragină. Multe biserici de abia se mai ţin să nu cadă, folclorul s-a manelizat, sărbătorile sunt lipsite de taină, transformându-se în chiolhane lipsite de orice sacralitate. Cred că ar trebui să nu ne furăm căciula singuri. Să nu ne amăgim. Viaţa la ţară este un surogat de viaţă. Totul se scaldă între o sărăcie lucie şi o bogăţie de prost gust. Prin biblioteci bântuie pustiul. Câmpurile sunt prost lucrate. Dealurile sunt abandonate hăţişurilor. Oamenii muncesc empiric, cu mijloace modeste şi primitive. Nimeni, aproape, nu produce pentru piaţă. Totul se consumă în curtea casei. Economia de piaţă, statul de drept sunt concepte abstracte şi străine modul de a gândi al multor conjudeţeni de-ai noştri. Iertat să-mi fie pesimismul, dar parcă a-şi fi vrut să văd altceva. Cu cât omul de astăzi intervine mai mult în mersul naturii, cu atât strică rânduială lucrurilor. Iată de ce, vremea baladelor a trecut şi ea, iar doinele noastre au devenit obiect într-o fonotecă de aur. Cine mai e interesat de relansarea satului românesc? Statul român?! Comunitatea europeană?! Şi da, şi nu! Cei care conduc destinele acestor localităţi caută să acumuleze cât mai multe averi într-un  timp cât mai scurt, punând totul sub semnul îndoielii, inclusiv instituţiile de cultură care dedică programe, mai degrabă, celor iniţiaţi. Şcolile au devenit ţinta unor prăduitori, iar complicităţile dintre autorităţi şi cei care se ocupă cu siguranţa populaţiei cresc infracţionalitatea. În acest mediu obscur, guvernul încearcă să creeze o breşă, oferind bani şi case tinerilor intelectuali pentru a se instala în mediul rural. Ei bine, satul cu toată frumuseţea lui, cu natura sa impresionantă şi misterioasă, cu trecutul său fabulos, nu mai înseamnă nimic pentru tinerele generaţii de intelectuali. Lipsa oricărei perspective, mizeria, civilizaţia celor care fură, tâlhăresc, a violatorilor şi proscrişilor, îi sperie pe aceşti tineri. Ei preferă oraşele mari unde lucrurile sunt la fel de stranii, alteori ia drumul străinătăţii. Cred că asta e una dintre marile ruşini naţionale. Pentru ca mediul rural să devină atractiv pentru tinerii absolvenţi, guvernul şi administraţia publică ar trebui să rezolve mai întâi chestiunile legate de infrastructură, pentru ca mai apoi să se dedice construirii de locuinţe. Să rezolve marile probleme care frământă comunitatea celor care locuiesc la sat, cum ar fi, proprietatea asupra terenurilor, a pădurilor şi a altor forme de proprietate. Din acest punct de vedere, Gorjul a fost multă vreme la coada unui clasament făcut pe judeţele din ţară. Nici astăzi nu s-au rezolvat aceste probleme. Instanţele de judecată nu fac faţă miilor de dosare ce au ca obiect proprietatea privată a terenurilor, pădurilor, ori a imobilelor naţionalizate. În această conjunctură nebuloasă şi-au făcut loc tot felul de escroci, de ciubucari, de lichele patentate. Au fost cazuri când primarii şi consilierii locali au făcut legea. Ca să nu mai vorbim de zonele rurale afectate de exploataţiile miniere sau de sondele de petrol şi gaze. Aici au fost încurajate hoţiile, şmecheriile, aranjamentele de culise. Mulţi

s-au ales cu case de două sau de trei ori mai mari decât cele care le-au avut înainte de a fi fost expropriaţi. Pe lângă proprietarii de drept s-au insinuat şi intruşi. Unii dintre ei au sfârşit prin a fi condamnaţi de instanţele de judecată, alţii îşi aşteaptă sentinţa. Aşadar, totul pare pus sub semnul întrebării. Lipsa de autoritate, improvizaţia, tăinuirea practicată pe scară largă de autorităţile publice locale descurajează investitorii şi fac aproape imposibilă accesarea fondurilor europene dedicate relansării satului românesc şi a economiei în mediul rural. În asta constă proasta comunicare între instituţiile statului şi cetăţean. Acesta din urmă este înşelat, marginalizat, folosit ca armă electorală de către politicienii veroşi. Totul se învârteşte în jurul unor promisiuni deşarte, a ignorării unor elementare norme de convieţuire socială. Am mers în această iarnă prin satele noastre şi am descoperit sute de kilometri de şosele pline cu gropi, drumuri înfundate, oameni necăjiţi şi îngrijoraţi de viitorul lor. Am văzut zeci de cârciumi, de magazine universale, cele mai multe vânzând produse expirate. N-am văzut, în schimb, ateliere meşteşugăreşti, cum nici alte investiţii care să-mi atragă atenţia în mod deosebit. Sunt câteva încercări timide de bussines local, dar atât. Şi asta nu e tot. Carul cu boi de-abia se mai târâie pe uliţa satului. Cineva va trebui să ia o decizie. Dar cine?

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta