Opinie • Centru Brâncuşi sau vilă de protocol pentru autorităţile locale?!

Prin târg circulă zvonul că autorităţile au pus gând rău Muzeului de Artă şi vor să-l mute din Parcul Central într-o altă clădire istorică a oraşului, Casa Gănescu. După aproape 20 de ani de la Revoluţie, onor conducerea judeţului şi a Primăriei Târgu Jiu s-au gândit cum să folosească mai bine oportunităţile oferite de fost vilă de protocol a „conducătorului iubit” şi să-i redea destinaţia sa iniţială, Casa Gănescu de lângă prefectură nemaisuportând năduşeala celor care vor binele acestui popor, pripăşiţi cu treburi importante prin acest loc de ţară, sau chefurile pline de dezmăţ ale unor pricopsiţi locali. Zvon sau nu, nici nu-mi bat capul, în cele din urmă decizia în ceea ce priveşte viitoarea destinaţie a Muzeului de Artă  aparţine autorităţilor judeţene sub patronajul cărora se află muzeul. Că acesta a fost prost amplasat este o altă poveste cu o istorie interesantă şi plină de controverse. Imediat după revoluţie casa de protocol a dictatorului a fost dată de către autorităţile de atunci ale judeţului proaspăt înfiinţatei Fundaţii „Constantin Brâncuşi”, cu tot inventarul său. Singurul lucru care cred că nu mai funcţiona în acea clădire, la acel moment, erau legăturile telefonice cu sediu securităţii, tăiate cel mai probabil de băieţii cu ochi albaştri în toiul evenimentelor din decembrie 1989, în rest, tot ce era în clădire a rămas intact, până la un moment dat, când gospodăria de partid a transferat totul. Public nu s-a ştiut niciodată unde au ajuns toate bunurile existente în clădire, care, fie vorba între noi, nu erau chiar de aruncat. Mă rog, or fi fost bune la ceva tăvăleală paturile, vesela şi operele de artă existente în clădire, mesele şi scaunele de foarte bună calitate, birourile şi fotoliile destinate ceauşeştilor, dar de care au beneficiat, la acea vreme, doar unii lideri ai fostei nomenclaturi comuniste şi mai apoi liderii noi orânduiri instalate la cârma ţării. Cum fundaţia nu avea banii necesari întreţineri clădirii - costurile crescând vertiginos în acea perioadă – autorităţile au decis ca aceasta să fie predată Muzeului de Istorie, care, ulterior, i-au dat actuala destinaţie. Clădirea, de lângă Coloana Infinitului, în care se afla la acea dată Muzeul de Artă a fost predată Liceului Economic. În sfârşit, anii au trecut, iar ceea ce ar fi trebuit să fie un adevărat muzeu de artă a fost doar un surogat unde, din când în când, mai vine câte un grup de vizitatori, sau se organizează diverse evenimente pentru ca lumea din oraş să nu uite că acolo funcţionează totuşi un muzeu. Astăzi clădirea respectivă a suferit o seamă de transformări, cele mai importante fiind determinate de trecerea timpului. Înţeleg, din diferite surse, că există deja banii necesari refaceri clădirii şi aducerii acesteia la standardele de confort actuale. Asta numai pentru că, nişte domni bine intenţionaţi doresc să o folosească pentru nevoi ce ţin mai mult de interese de grup, decât de o folosinţă a acesteia în scopuri publice. Aşa cum spuneam, a fost o vreme a visării, când o mână de oameni de cultură gorjeni au vrut să facă din acea clădire un adevărat centru de artă şi cultură destinat cercetării şi înţelegerii operei marelui nostru sculptor Constantin Brâncuşi. Am spus şi cu altă ocazie faptul că, fundaţia cei poartă numele lui Brâncuşi a organizat atunci, în acele vremuri tulburi de după revoluţie, primul Banchet Brâncuşi cu participare unor mari personalităţi ale vieţii noastre culturale. Momentul a fost unul inedit şi dătător de mari speranţe. Radu Bogdan, plecat între timp dintre noi, îmi spunea, într-una din acele seri extraordinare, cât de important ar fi pentru viitorul fundaţiei şi pentru mesajul pe care vroiam să-l transmitem lumii, păstrarea acelei clădiri şi transformare acesteia într-un  spaţiu în care să funcţioneze un adevărat centru de studiu a operei lui Brâncuşi. Îşi exprima în acelaşi timp îndoială că autorităţile vor dori să-i dea acestui spaţiu o asemenea folosinţă. Radu Bogdan ştia ceva despre cei care au preluat puterea şi despre felul lor de a gândi. Ceea ce s-a întâmplat ulterior a dovedit din plin că viziunea acestuia era corectă. Entuziasmul şi speranţele din acea perioadă ne-au trecut repede. Lipsa mijloacelor financiare, legislaţia de la acea vreme, interesul uman au schimbat sensul în care ar fi trebuit mers. Ceva mai târziu, după mai multe zbateri s-a înfiinţat Centrul de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi”, proaspăt desfiinţat de primarul Florin Cârciumaru, sediul acestuia funcţionând în casa de lângă malul Jiului, fostă clădire a Ligii Femeilor Gorjene, un spaţiu, care dincolo de tradiţia sa, era totalmente impropriu pentru ceea ce se vroia  a fi o instituţie de cultură având un rol atât de însemnat. Cred că ar trebui bine înţeles un lucru, niciodată autorităţile locale nu au acorda prea mare importanţă cercetării, studiului şi promovării operei lui Brâncuşi. În buna tradiţie a celor care au vrut să dea cu forţa coloana jos, diriguitorii urbei noastre se ascund cu dibăcie în spatele unor sloganuri răsuflate, aruncând de fiecare dată în derizoriu numele lui Brâncuşi. Poate că cea mai bună soluţie pentru cei care conduc astăzi destinele acestui sat mare, cum ar zice un prieten, ar fi să dea clădirii din parc, dacă tot vor muta Muzeul de Artă, o destinaţie al cărei sens să fie legat de viitorul lui Brâncuşi, aici, la el acasă. Un centru Brâncuşi care să funcţioneze într-o clădire cu multiple posibilităţi ar fi soluţia ideală pentru cei care vor să lege numele oraşului Târgu Jiu de cel al geniului de la Hobiţa. Orice altă folosinţă a acelei clădiri de către autorităţi, este o dovadă de rea credinţă şi de rele intenţii în ceea ce-l priveşte pe Brâncuşi. Dacă francezi i-au dedicat un adevărat centru „Georges Pompidou”, cu un spaţiu generos, noi de ce nu am crea la Târgu Jiu, măcar un centru care să ţină trează conştiinţa celor care mai cred în minunea operei lui Brâncuşi?! Chiar sunt curios, ce soluţie vor găsi, în cele din urmă, efemerii noştri oameni politici?! Personal voi continua să atrag atenţia opiniei publice asupra acestui fapt, şi sper ca demersului meu să se alăture toţi cei care mai cred că Brâncuşi are nevoie de o mai bună recunoaştere, aici, la el acasă.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta