Opinie • Cine nu muncă, nu mâncă

O veche deviză comunistă zicea “nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă”... Cu toate excepțiile de rigoare, că și pe timpurile alea era pământul mioritic plin de șmecheri, în general, se muncea corect și se plătea corect. Abordarea necesității și responsabilității muncii în comunism era, însă, la fel de perversă. “Mărețul” ideal de a construi un tip de societate complexă, multilateral dezvoltată, cum i se spunea, care să rezolve toate problemele cetățenilor săi fusese programat cu zeci de ani înainte. Și chiar dacă, repet, existau excepții, lichele și paraziți, ca în orice societate, muncitorilor li se plăteau orele suplimentare, li se acordau prime, aveau concedii și timp liber…

Acum, pe piața muncii din sectorul privat funcționează filozofia corporatistă. Teoria este, în principiu, aceeași. Muncim ca să ne fie mai bine tuturor și să consolidăm o companie puternică și performantă care să dea stabilitatea locului de muncă. Oare, chiar așa o fi? Deși “dealul” pare simplu - tu muncești pentru mine și, cu cât îmi faci mai mult profit, cu atât te plătesc mai bine – lucrurile nu funcționează chiar așa. După priceperea, inteligența sau interesele pe care le are, patronul ar trebui să acorde fiecărui angajat o importanță direct proporțională cu profitul pe care acesta i-l aduce. Logic și corect! Însă, în perioade de criză, unele lucruri se mai uită, obiectivele se mai pierd pe traseu și grija față de oameni e alterată de “acizii” care “ard” economia.

Există manuale întregi despre cum să creezi iluzia angajatului că este fericit oricâtă sudoare și-ar lăsa la firmă. Trainig-uri, bonus-uri, avantaje, cadouri, team buiding, excursii, concedii și weekenduri plătite de firmă, asigurări, până și saloane de cosmetică… Și, dacă în perioada comunistă munca era făcută mârâind și scrâșnind din dinți din cauza leprelor profitoare care erau în fruntea mesei și cărora nu le păsa câtuși de puțin de traiul oamenilor simplii, acum, asumarea muncii este făcută în cunoștință de cauză, deliberat și, de unii, chiar cu o anume bucurie. Ce poate fi mai corect decât să fi plătit bine pentru munca pe care o faci? Atunci jugul pare de burete și carul umplut cu o tonă de paie în loc de o tonă de oțel. Manipulare care la unii ține, în funcție de necesități și mintea din cap. Iată, se întâmplă - e adevărat, nu de multe ori, dar, se întâmplă - să moară oameni de prea multă muncă. Și ca de fiecare dată, mortul e vinovat. Autorul moral este exonerat, în definitiv, nu i-a băgat nimeni munca pe gât, nu e în stare, să lase pe altul! Din ăia cu nevoi sunt mulți…Dacă mă rog pentru ceva, în afară de sănătate, atunci mă rog în fiecare zi să nu ajung și eu să regret timpurile alealalte și să-mi pierd dragostea de libertatea spirituală. Că, despre libertatea materială nu poate fi vorba…

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta