Opinie • Concepte biopolitice (II)

Un alt concept limită, o altă dimensiune juridico-politică investigată de Agamben, este corpul politic al lui homo sacer (corpul uman în stare de excepţie). „Homo sacer” numeşte relaţia „politică” originară, adică viaţa în măsura în care se constituie ca referent al deciziei suverane - suveranul şi homo sacer sunt două figuri simetrice, care au aceiaşi structură. Conceptul nu are semnificaţie religioasă, sacer indică o viaţă absolut expusă uciderii, obiect al unei violenţe care excedează atât sfera dreptului, cât şi pe cea a sacrificiului. Viaţa sacră a lui homo sacer, se situează la întâlnirea dintre o ucidere posibilă şi un sacrificiu imposibil, este înscrisă în logica excepţiei.

Pentru filosoful nostru, autentic politică este numai viaţa sacră/ nudă, a cărei paradigmă este homo sacer. Viaţa nudă este presupoziţia prezentă şi operantă a suveranităţii, viaţa este sacră numai în măsura în care este prinsă în excepţia suverană („...suveran este acela faţă de care toţi oamenii sunt virtual homines sacri, iar homo sacer este acela faţă de care toţi oamenii acţionează ca suverani”). Viaţa sacră prezintă o relaţie esenţială cu terenul pe care se fundamentează puterea suverană, este referentul imediat al acesteia. În starea de excepţie, suveranul (violenţa suverană) marchează, după cum s-a văzut, zona de indistincţie între conservarea şi întemeierea dreptului. Tot această violenţa realizează  o includere exclusivă a vieţii nude în stat, o supunere la o putere de moarte a corpului lui homo sacer.

Viaţa nudă nu este viaţa naturală reproductiv-anonimă (zoé), nici formă de viaţă calificată (bios), ci un prag de indistincţie şi de trecere între animal şi om, între physis şi nomos, excludere şi includere, o viaţă expusă unei violenţe fără precedent („viaţa care poate fi ucisă fără a se comite homicid”)

Această etapă a suveranităţii regale, a fost urmată de cea a suveranităţii naţionale, cu noile ei articulaţii juridico-biopolitice. Viaţa nudă naturală este înscrisă în noua ordine prin intermediul declaraţiilor drepturilor omului, devine purtătorul imediat al suveranităţii – subiect politic suveran. Cetăţenia numeşte noul statut al vieţii ca origine şi fundament al suveranităţii.

Dezvoltarea statului modern în secolele XIX-XX, accentuează politizarea vieţii nude, datul biologic devine imediat politic, ajunge subiect-obiect al politicii statale. Cu alte cuvinte, diviziunea originară între viaţă şi politică, este „abolită” într-o identitate dinamică…astfel, viaţa devine sacră şi toată politica devine excepţie. În epoca totalitarismelor „viaţa este imediat politică prin însăşi facticitatea sa”, iar starea de excepţie devine regula (în care legea se menţine numai ca „grad zero” al conţinutului ei).

Analiza lui Agamben evidenţiază, de asemenea, dimensiunile vieţii nude în spaţiul absolut al excepţiei (lagărul de concentrare şi exterminare) şi ipostazele „recente” ale lui homo sacer (condamnaţii la moarte; evreii; pacienţii în post-comă; neintegrabilii; refugiaţii; populaţiile Lumii a Treia).

Relevanţa acestor concepte biopolitice este stringentă – trebuie depăşite distincţiile politice tradiţionale (dreapta-stânga; liberalism-totalitarism; privat-public), daca acestea nu vor avea, de acum înainte ca referent viaţa nudă.

Trebuie înţeles că, implicaţiile vieţii nude a lui homo sacer ne privesc în mod particular, deoarece putem fi virtual homines sacri ai oricărui sistem politic.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta