Opinie • Cum oprim tăvălugul?

Mă gândeam, cum ar fi să iei totul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic?! Să nu-ţi mai pese ce spui şi ce faci?! Să-ţi fie, în loc de sictir şi lehamite, o stare de bine! Să treci peste toate necazurile şi greutăţile cu seninătate aproape tâmpă! Păi, cum să fie? Ar fi minunat. Nu ţi-ar mai păsa de grevă şi de consecinţele crizei. Ai fi un om cu adevărat liber. Chiar dacă ţi-ai pierdut locul de muncă, pierzând şi ultima şansă de a-ţi plăti ratele la bancă, nu-i bai, o iei de la capăt. Nu mai contează. Poţi să te ridici la orice vârstă. Să te lupţi cu viaţa, să-i dai culoare şi dulceaţă. Pentru că, ce poţi să mai faci când totul se prăbuşeşte în jurul tău? Când totul este fum şi scrum? Răspunsul e simplu: nimic sau orice!

În această situaţie de derută, revoltă sau apatie, se află marea majoritate a românilor. Suntem confuzi, rigizi în acţiune, mult prea relaxaţi atunci când e vorba de schimbare. Suntem un foc de paie. Istoria noastră este un foc de paie. Pâlpâie ceva timp, după care se stinge. Când se reaprinde, flăcările izbucnesc cu violenţă  pârjolind totul în calea lor. S-a întâmplat acum 20 de ani, iar de atunci lâncezim. Cei 50 de ani de comunism au fost suficienţi pentru a ne proba slăbiciunile de care dăm dovadă în momente esenţiale. Astăzi părem, mai degrabă, un popor resemnat, ori asta ne îndepărtează foarte mult de tumultul istoriei, acolo unde se decide soarta lumii. Dar ce vorbim de soarta lumii, când am fost noi cei care am decis încotro se îndreaptă lumea? N-am avut niciodată vocaţie de înaintemergători. Cu toate astea, la răstimpuri, ne-am amestecat cu cei care au făcut istoria acestei părţi de lume. Cu sacrificiile noastre, cu mostrele noastre de eroism, cu idealurile noastre… . Ne-am situat când de o parte, când de alta. Am fost, când cu învingătorii, când cu învinşii. N-am avut drumul nostru. Istoria noastră este legată indisolubil de a celor mai puternici decât noi. Şi supusă acestora. Am trăit aici drama unui popor născut între imperii. Am primit din toate părţile influenţe, străduindu-ne din răsputeri să ne păstrăm originalitatea, temeiurile, fiinţa naţională. Din păcate, am fost mai tot timpul victime. Poate că am oprit tăvălugul imperiului otoman, care se rostogolea cu forţă spre Europa, riscând să o înghită, dar ne-am ales cu un lung şir de suferinţe şi răni pe care a trebuit să ni le vindecăm singuri. Şi astăzi, după două decenii de la căderea comunismului, suntem frământaţi de aceleaşi veşnice probleme. Ne căutăm încă identitatea pierdută. Ne căutăm un sens. Suntem membrii ai Uniunii Europene, dar funcţionăm, îmi pare, după alte reguli. Cred că ne lipseşte spiritul de solidaritate, forţa de fi noi înşine. Ne lipseşte voinţa de a trece peste obstacole. Pierdem deseori startul, iar când să ajungem la final, ne împiedicăm. Obosim înainte de a ne termina treaba. Ne manifestăm, nu ca un popor, ci ca o populaţie care se apleacă sub povara greului. De ce nu ne-am dori să facem din România o ţară puternică, demnă şi fermecătoare?! De ce nu ne comportăm ca un popor care îşi croieşte cu demnitate un drum în istorie?! Avem valori pe care trebuie să le cultivăm şi să le facem cunoscute şi altora. Nu trebuie doar să le invocăm, ci trebuie să le promovăm aici şi aiurea în lume. Valorile noastre, din orice domeniu ar fi, trebuie să lucreze în folosul acestei naţii. Nu vi se pare o mare nedreptate când ne pleacă tinerii valoroşi şi fac performanţă peste hotare, adică pun prinosul lor de inteligenţă şi creativitate la temelia altor naţii? Nu vi se pare că ne pleacă forţa de muncă, iar cei mai buni dintre noi muncesc pentru prosperitatea altora, în timp ce la noi se prăbuşesc industrii, încăpând pe mâna hoţilor, pungaşilor, tâlharilor? Că agricultura noastră este sabotată, zi de zi, chiar de noi, deveniţi, între timp, consumatori de produse agricole din import? Că am devenit consumatori a unor produse de o calitate îndoielnică, iar acest lucru este valabil în varii domenii de activitate. Până şi ce facem bine, este uneori luat în derâdere. Ne lipseşte limpezimea, voinţa de învingători. Ne lovim ori de câte ori avem ocazia. Suntem pătimaşi în chestiuni facile, şi molcomi când trebuie să ieşim la bătaie. Mimăm interesul naţional, în schimb ne străduim din răsputeri să ne realizăm personal, indiferent prin ce metode. Am ajuns, din nefericire, la coada ţărilor, în ceea ce priveşte sistemul de educaţie. Nici în ceea ce priveşte sănătatea nu stăm prea bine. Avem bătrâni bolnavi, avem copii abandonaţi şi disperaţi, părinţi ce nu-şi mai găsesc locul în ţara lor…, avem guvernanţi ce nu le pasă de soarta ţării. Avem corupţi. Avem… . Avem o ţară, la ce ne foloseşte?!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta