Opinie • Cum să dărâmăm capitalismul

Un banc din 1970 spunea că un japonez declarase unui român că el munceşte zilnic opt ore pentru Japonia şi încă patru ore pentru familia lui. Românul a răspuns că şi el munceşte patru ore pentru familia lui dar pentru Japonia - nici un minut.

Românii s-au străduit 45 de ani ca să dărâme comunismul. În ce priveşte capitalismul, suntem cam la jumătate. Generaţia care iese acum de pe băncile şcolii va desăvârşi această epopeică dărâmare. (Domnii profesori să se încuie în closetul şcolii şi să plângă pe înfundate, pentru că toţi factorii de decizie ai ţării, care nu le satisfac doleanţele, sunt educaţi de ei.)

O orânduire socială este o construcţie cu temelie solidă. Trebuie multe decenii de săpat la temelie până să ai bucuria să o vezi prăbuşită.

Tehnica de dărâmat comunismul a fost relativ simplă, plăcută şi la îndemâna oricui. Fiecare leu pe care îl furai de la stat, fiecare oră nelucrată, fiecare avansare nemeritată, fiecare fufă băgată în serviciu, fiecare şurub sau kil de carne cu care ieşeai de la schimb şi fiecare raportare mincinoasă că s-a depăşit planul secătuiau statul comunist. După 45 de ani de hemoragie, a murit prin sucombare.

Dacă ar fi după mine, persoanele care au lucrat înainte de 1989 n-ar merita să primească pensie, pentru că au falimentat firma pentru care lucrau. Dacă ar fi muncit bine, n-ar fi căzut comunismul.

Tehnicile care au dus la căderea comunismului nu sunt însă suficiente pentru dărâmat capitalismul. Dacă furi de la stat, faci avere şi ajungi capitalist. Şi dacă furi de la vecin, tot capitalist ajungi. Varianta ar fi să descoperim niscai acţiuni prin care să devenim comunişti. Dacă am dărâmat comunismul prin acţiuni capitaliste, probabil că se poate, în câteva decenii, să dărâmăm capitalismul prin acţiuni comuniste. Dacă nu mai fură nimeni şi dacă toţi îşi dau foc la avere dispare capitalismul. Dar asta nu se va întâmpla cât îi veacul. O metodă scurtă şi radicală ar fi să dăm statului tot ce avem şi să revenim la comunism. Nici asta nu se va întâmpla. Se pare că suntem condamnaţi la capitalism. Egoismul şi furtişagul ancestral ne condamnă. Uitaţi-vă bine la Parlament, la Guvern, la Preşedinte. Alte şi alte sute şi sute de chipuri vor popula aceste instituţii, secole după secole, dar instituţiile vor rămâne în veci. În 1989 n-aţi ştiut că e ultima mutare. Că, după asta, nu se mai poate schimba nimic, oricâte greve şi mitinguri am face.

Ar mai fi o variantă: să ne obişnuim cu capitalismul. În vestul Europei oamenii s-au acomodat cu capitalismul şi parcă nu le mai e atât de respingător. Asta înseamnă să acceptăm exploatarea omului de către om, să suportăm imperialismul şi să pricepem că patronul face ce crede el că e profitabil, nu ce credem noi. Şi, mai ales, să acceptăm inechitatea socială, adică împărţirea lumii în bogaţi şi săraci, şi să uităm de "libertate, egalitate, fraternitate".

Nu asta ne-am dorit când strigam sub balconul Comitetului Central "Jos comunismul"?  A pus careva dintre dumneavoastră pieptul în faţa lui Ceauşescu să-l apere de gloanţe?  Nu ! Aţi sărit toţi de sub pat să puneţi mâna pe un certificat de revoluţionar, să vă scutească de impozite, să cereţi locuinţe, spaţii comerciale şi hectare. Capitaliştilor !

E lumea pe care ne-am dorit-o. Nu mai bombăniţi.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta