Opinie • De la pastorala sufletelor la raţiunea de stat

Din cele prezentate anterior, s-a putut observa cum se dezvoltă începând cu secolul al XVI-lea, o nouă formă (artă) de guvernare, distinctă atât de gestiunea pastorală, cât şi de exerciţiul suveranităţii, şi-anume: raţiunea guvernamentală sau guvernamentalitatea statului, altfel spus ratio status - raţiunea de stat.

Raţiunea guvernării devine statul. S-a precizat că puterea pastorală preludează această nouă formă de guvernare, care, de acum înainte va fi condusă de raţiunea de stat.

Michel Foucault examinează trăsăturile funcţionării acestui nou tip de raţionalitate guvernamentală.

Scopul raţiunii de stat este statul (statul devine necesitatea, ce prevalează în raport cu diferitele tipuri de legi).

Obiectivele guvernării se vor rezuma la: cunoaşterea statistică a realităţii statului; economie; populaţie. Aşadar, statul devine un principiu de inteligibilitate a realului, a unui întreg ansamblu de realităţi date, şi un obiectiv strategic al artei de a guverna.

Raţiunea de stat, permite statului să se menţină ca stat, într-o istoricitate indefinită, fără a fi subordonat altor forme de universalitate (Imperiul sau Biserica) – statul nu se ordonează decât lui însuşi, este propriul său scop. Statul devine raţiunea intrinsecă a artei de a guverna şi începe să se afirme într-un spaţiu de concurenţă politică şi economică, spaţiu care va da sens raţiunii de stat.

În secolul al XVII-lea obiectul şi principiul de inteligibilitate al raţiunii de stat devine forţa, înţeleasă ca element nou al raţiunii politice. Ştiinţa politică întâlneşte problema dinamicii forţelor statelor (a folosirii şi calculului forţelor). Adevărata problemă a noii raţionalităţi guvernamentale o constituie păstrarea, menţinerea şi dezvoltarea unei dinamici a forţelor.

În această conjunctură a raţionalizării forţelor, raţiunea de stat s-a sprijinit pe două mari ansambluri de cunoaştere şi tehnologie politice: un dispozitiv diplomatico-militar, care constă în a asigura şi a dezvolta forţele statului printr-un sistem de alianţe şi prin organizarea unui aparat armat; celălalt dispozitiv este constituit de poliţie - termen înţeles - ca ansamblul mijloacelor necesare pentru a face să crească, din interior, forţele statului.

Din conlucrarea celor două tehnologii, se va instaura mecanismul de securitate (propriu oricărui stat) - un dispozitiv de gestiune, valorizare şi reglare, atât al probabilităţilor din mediu, cât şi al populaţiei..

Populaţia devine subiect politic şi obiect privilegiat al noii raţiuni guvernamentale. Instituirea seriei securitate-populaţie-guvernare va fi una dintre condiţiile de constituire a economiei politice, de naştere a reflecţiei economice.

Introducerea economiei în interiorul exerciţiului politic, va fi miza esenţială a guvernării prin intermediul raţiunii de stat.

În concluzie, Foucault apreciază că secolele XIV-XVII, pun în evidenţă un fenomen complex de transformare a raţiunii occidentale, prilejuiesc un anumit mod de a gândi, de a raţiona, de a calcula specificul politicii (puterea statului sau guvernarea politică şi economică a populaţiei şi a teritoriului).

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta