Opinie • Demolatorii

Îi găseşti la tot pasul. Cu feţele lor hâde, cu privirea rece, îţi zâmbesc perfid, oriunde te-ai afla. Ei ştiu tot. Sau, mai degrabă, au impresia că ştiu tot. Se pricep la politică şi la cultură, la sport şi la educaţie, la economie şi la ştiinţă. Nu le scapă nimic, chiar dacă nu au nici cea mai vagă idee despre lucrurile pe care le tratează. Sunt bolnavii de serviciu ai unei lumi închise în ea însăşi. O lume la fel de bolnavă şi de hilară ca exponenţii ei. În fond, cred că, în fiecare dintre noi stă ascuns un demolator. Un ins gata să distrugă, fără un motiv întemeiat, orice. Un personaj care trăieşte numai atunci când vede totul pus la podea. Când totul e făcut una cu pământul. Evident, niciodată nu va pune nimic în loc. Mai mult, în acest sens are o strategie, lăsând impresia că este un spirit critic, că, de fapt, el nu-şi doreşte distrugerea cuiva, ci doar schimbarea, înlocuirea răului care se produce involuntar. Fals, nimic mai fals. Individul are o poftă nebună de a demola. Nimic nu-l satisface mai tare ca moartea lentă a celuilalt. Trăieşte prin asta, pentru asta. În fiecare zi îşi fixează ţintele. Apoi lucrează cu minuţiozitatea unui artist la planul de distrugere a acestora. Nu se lasă până ce acest plan nu este dus la îndeplinire. Exemple sunt multe, toate au acelaşi conţinut. Pentru ei contează numărul victimelor. Atât şi nimic mai mult. Cu cât victima lor este mai sus pusă, cu atât succesul este mai răsunător. Asta este singura lor glorie, singura lor raţiune de a fi. Am văzut de-a lungul timpului mulţi indivizi din această specie şi victimele lor. Nimic mai hidos, mai trist, mai degradant. Ca atare, nu am nici un motiv să cred că aceştia demolează pentru că au ceva de pus în loc. Nici pe departe. Ce au pus în loc cei care au contestat valoarea clasei noastre politice? Nimic. Au cucerit câteva redute, apoi au părăsit câmpul lăsându-l plin de hoituri. Mai mult chiar, au încurajat înmulţirea bestiarului cu noi exemplare de ipochimeni politici. Astăzi se pot lăuda doar cu mizeria pe care au produs-o. Ce au schimbat în economie? Nimic. Trecutul îl vezi la tot pasul. Mormanul de fiare tinde să ne sufoce de-a binelea. În rest, s-a întărit sfânta şpagă, tunurile financiare ţin loc de politică fiscală, minciuna şi corupţia funcţionarilor publici au atins cote de nedescris. Economia de piaţă este un surogat pentru cei mulţi, în timp ce şmecherii de serviciu au pus mâna pe toate finanţele ţării. Dacă astăzi mai avem şi câţiva oameni de afaceri cinstiţi, este pentru că aceştia au scăpat de furia oarbă a demolatorilor de sisteme. Ce au schimbat în educaţie? Nimic semnificativ. Mai mult, învăţământul românesc este campion în ceea ce priveşte numărul mediocrităţilor pe metru pătrat. Imbecilii cu diplome te pândesc la tot pasul. Şi aici demolatorii şi-au făcut treaba cu prisosinţă. Elevii îşi bat profesorii. Profesorii se culcă cu elevele. Elevii se droghează, profesorii se fac că nu văd. După orele de curs, sălile de clasă arată ca după o bătălie cruntă. Programele şcolare sunt anapoda. De la un an la altul, de la un mandat la altul, reforma învăţământului este opera unor miniştri lipsiţi de viziune. Performanţele, atâtea câte sunt, aparţin unor elevi de excepţie, care din nefericire ne părăsesc pentru a urma cursurile cine ştie cărei universităţi de renume din lume. Facultăţile sunt plătite, indiferent că sunt de stat sau private. Examenele sunt doar nişte simulacre la care participă o seamă de indivizi buimaci. Rezultatele celor care au lucrat din greu la demolarea şcolii româneşti tradiţionale sunt dezastroase. La fel şi în cultură. Şi aici impostorii s-au adunat cu miile, dând o cu totul altă dimensiune fenomenului cultural românesc. Nu-i o batjocură mai mare decât să-i vezi pe aceşti marţafoi făcând apologia valorilor, dând verdicte cu pretenţia unor cunoscători. Urmărind toate aceste fenomene din viaţa noastră cotidiană, nu poţi să nu rămâi cu un gust amar, de lehamite şi jenă. Însă, cel mai afectat domeniu rămâne cel al presei. Aici s-a strâns o adevărată faună de la indivizi cu oareşce talent, până la pipiţe şi găinari de duzină care au sfânta misiune de a demola tot ce ating, tot ce privesc. În preajma acestor bezmetici, spiritul critic păleşte, începe să pută a infracţiune de ordin comun. Servitori ai unor interese obscure, marţafoii nu se feresc să devină adevăraţi demolatori. Plăcerea lor de a distruge este unică. Oamenii în negru din spatele acestor campanii de demolare pot răsufla uşuraţi, slugile şi-au făcut treaba, lovind acolo unde trebuie. Ei dau opiniei publice prinosul de sânge de care are nevoie. Modestia nu are ce căuta în această chestiune. Cei modeşti nu există, chiar dacă îşi fac datoria. Ei nu sunt plătiţi pentru a demola. Ei nu fac jocurile nimănui. Ei nu fac altceva decât să respecte adevărul aşa cum e el. Demolatorii trebuie să triumfe, însă. Lumea trebuie să semene cu un balamuc în care se învârtesc ca într-un malaxor tot felul de victime. De ceva vreme am încetat să mai sper. Lumea văzută prin prisma acestui obiectiv seamănă mai degrabă cu o carceră rece şi îmbâcsită. Nu mai e mult şi cineva va stinge lumina, odată cu întunericul ce se va lăsa peste tot, se vor şterge şi urmele dezastrului. Poate!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta