Opinie • Dependentzi de „evadare”!

Părem a fi devenit o tzară populată de zombi. Impasibili shi fără reactzie la dramele care ne populează prezentul. Printr-un ciudat mecanism de convertire, ne-am metamorfozat în umbre shi nu în cetătzeni! De ce părem cu totzii ca fiind o masă de manevră repliată pe pozitzii de care ne simtzim tot mai îndrăgostitzi? Fără capacitate de reactzie shi fără dorintză de implicare?! Mimând mishcarea, însă fără efecte? Adevărul este că dispunem de sisteme de autoprotectzie, multe dintre ele fiind atât de înrădăcinate în matricea vietzii cotidiene, încât încercăm să le tzinem sub control prin negare. Unul care deja ne domină devastator existentza este RUTINA. Ne-am învătzat să ne tocim sentimentele, să refulăm, să proiectăm vinovătzia asupra altora, să deviem, să ignorăm shi toate cu un singur scop, acela de a evita contactul cu realitatea. Pentru a ne domina anxietatea avem nevoie de amortizor shi acesta ni-l regăsim în forme surogat de anihilare a realitătzii.Hedonismul, ca formă primitivă de escapism, a devenit nu doar un reflex de îndulcire al vietzii, ci shi o formă de etalare a sistemului nonvaloric care ne macină viatza. De aceea unul ca Tălmăcean poate face carieră, fiindcă devine un simbol al modului nostru de a fi. Al cetătzeanului care a renuntzat la responsabilitate pentru a-shi construi o lume personală în care efectele shi dramele crizei să nu pătrundă. Drept urmare, încercăm să le depăshim nu prin implicare, ci prin evadare! Hrănindu-ne cu „efecte magice” diversioniste shi făcând din pasivismul nostru un alt stil de viatză. Motiv pentru care nu mai avem reactzii, nici conshtiintză shi nici o imagine de ansamblu al rolului pe care îl avem de jucat în această societate. Politicienii de tip show-man ajung să facă carieră frecventând emisiuni în care distractzia shi delirul sunt ingredientele de bază. Dacă alegeri au fost câshtigate pe ritm de manele, iar show-biz-ul devine tot mai mult o „Cosa Nostra” ilustrează că aceste fenomene în România nu mai sunt o exceptzie de la regulă. Ele sunt chiar regula!!!Cu totzii ne scufundăm în forme paralele de existentză shi căutăm modalitătzi de evitare a abisului existentzial care îshi cere tot mai insistent tributul. Dezorientatzi, ne autoiluzionăm că am reconstruit paradisul omorându-ne timpul oriunde shi în orice conditzii cu conditzia de a uita cine suntem shi care ne este rolul. Ashteptăm minuni, însă fără participarea noastră. Dorim schimbări, însă fără a ne mai pune întrebări. Admirăm scandalurile publice, ne delectăm cu divortzurile altora, suntem extaziatzi de „etnobotanice” personalizate shi apoi acuzăm linishtitzi derapajul unei tzări linshate shi prin tăcerea noastră. Chiar shi biserica a devenit doar un loc de refugiu shi nu unul care să producă transformări. Nici unul care să redea sentimentul responsabilitătzii. SHi nici ca să ne facă agentzi ai schimbării! Confundând mătăniile cu credintza shi ritualismul cu spiritualitatea, luăm cu asalt spatziul intim al bisericii, căutând disperatzi lumea noastră paralelă, chiar dacă pentru aceasta împărtzim fără menajamente coate shi rostim vorbe fără „duh”. „Mai degrabă ne distrugem, decât să ne schimbăm. Mai degrabă murim de teamă decât să purtăm crucea prezentului shi să ne ucidem iluziile” (W.H. Auden).Părem a fi trishti cu totzii. Suntem însă ABSENTZI! Fiindcă lumea noastră deja nu mai este prezentul. Ne-am exilat singuri shi îi lăsăm pe altzii să ne construiască destinul cu mâinile pătate de sânge! Devenind ciudat de dependentzi de o evadare fictivă! Poate că la următoarea încercare de a identifica vinovatzii vom avea curajul să ridicăm două degete…Însă shi aceasta presupune un oarecare efort de revenire în realitate! Grea încercare…

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta