Opinie • Despre manipularea prin sondaje

Ori de câte ori un politician român comanda un sondaj manipulator şi consilierii săi îl încurajează, având convingerea că astfel vor putea determina soarta viitorului scrutin electoral, minţile tuturor celor implicaţi se raportează, probabil fără să ştie, la unul dintre cele mai studiate fenomene din domeniul teoriei predicţiei sociale: problema reflexivităţii predictive.

Să faci comentarii ironice cu privire la ce este în mintea politicianului român este inutil. Să ridici semne de întrebare cu privire la ce înţelege sau nu înţelege un consultant (român sau străin) despre realitatea înconjurătoare - în afară de faptul că în ea trebuie să aibă loc un transfer monetar - este prematur. În România, consultanţii politici sunt încă priviţi ca şi cum ar fi depozitării unei ştiinţe sau ai unor secrete profesionale inimaginabile profanilor.

Informaţia din sondaje, se spera, va modifica realitatea politică în direcţia dorită de emiţător. Căile prin care informaţia poate influenţa realitatea sunt multiple. Între ele, predicţia care se autoîmplineşte este cea mai importantă.

Marele sociolog american Robert Merton, primul autor care a abordat problema, o prezintă astfel: „Profeţia care se autoîmplineşte este, la început, o definire falsă a situaţiei, dar care induce un comportament nou ce face ca aserţiunea originala falsa să devină adevărata". Altfel spus, ea reprezintă o informaţie sub forma predictiva care schimbă comportamentul celor care o aud, astfel încât „profeţia" ajunge să se materializeze ca rezultat al simplei sale exprimări publice.

Predicţiile care modifică realitatea pot lua însă multe forme, ne spune Raymond Boudon. Unele se pot autoinfirma: realitatea prezisa nu se mai materializează, pentru că a fost difuzata prin anunţarea publica. Aşa că domeniul cercetărilor a fost ulterior extins pentru a include orice tip de „predicţie reflexiva", adică predicţii care, prin simplul fapt că au fost afirmate public, schimbă situaţiile sociale la care fac referire.

Fie şi dacă ne limităm la nivelul acesta elementar al taxonomiei fenomenului, fără să mai intrăm în alte discuţii mai sofisticate, observam deja relaţia ambiguă pe care predicţia socială o are cu realitatea viitoare. Mai pe şleau: faptul că măsluieşti sondajele să arate că ai tăi câştiga nu garantează că ai generat o predicţie care se autoîmplineşte. La fel de bine poţi genera o predicţie care se autoinfirmă. Nu mai vorbim de faptul că poţi genera o predicţie care nu schimba nimic.

Ce fel de predicţie a fost cea pe care ai aruncat-o pe piaţa este determinabil doar post-factum. Şi nici atunci nu va fi prea clar. Teoretic vorbind, să zicem că ai o şansă din 3 să-ţi iasă. Dar tot o şansă din 3 ai să-ţi subminezi singur, cu mâna ta, potenţialul electoral. Nu este nevoie să citeşti nobelişti sau literatura sociologica ca să înţelegi asta. Dacă cineva care sta concentrat trei minute la problema nu ajunge singur la concluzia de mai sus, atunci este în mod sigur politician român şi trebuie să-şi angajeze un consultant.

Cineva poate spune că, de fapt, sondajele măsluite au alte obiective şi alte modalităţi de operare decât cele discutate mai sus. De pildă, „să deruteze electoratul". E o idee ingenioasă. Dacă o analizăm, s-ar putea însă să ajungem rapid la un acord ca, la cât de derutat este electoratul nostru, un sondaj măsluit nu mai contează.

Decât ca o pierdere inutilă de bani. Bani care altfel ar fi putut fi investiţi în zahăr, faină, ulei şi alte tehnici electorale alternative care au capacitatea de a concentra foarte precis mintea alegătorului către diferenţele doctrinare dintre partide şi temele cheie ale agendei naţionale.

Oricum, când cineva va formula clar teza sondajului ca instrument al derutării electorale (sau alta asemănătoare), o vom discuta. Până atunci, cititorul care a ajuns cu lectura până aici fără să se plictisească în mod sigur va găsi fascinante observaţiile de mai jos, privind fenomenului reflexivităţii predictive indiferent dacă ele sunt sau nu legate de tema „cine derutează pe cine" şi „care dintre ei este cel mai derutat": electoratul, politicienii sau consultanţii...

Pe scurt, un sistem social este un sistem viu, în care indivizii reacţionează la informaţia introdusă în el, adaptându-şi comportamentul. În consecinţă, „mişcările sociale pot evolua în direcţii complet neanticipate". Viaţa socială urmează uneori teoriile ştiinţelor sociale şi predicţiile generate de ele, dar, la fel de bine, poate merge în ciuda lor şi împotriva lor.

Concluzia aceasta are, evident, o importanta considerabila pentru tot ceea ce ţine de strategie. În acelaşi timp, ne invită la mai multă modestie în ceea ce priveşte pretenţiile noastre ştiinţifice. Sau cele de mari manipulatori machiavelici, care putem mişca publicul în ce direcţie vrem, la comandă, cu „ştiinţa" noastră „sociologica". Lucrurile sunt mult mai fluide, eluzive şi impredictibile decât am vrea să credem. Iar pretenţia că faci şi desfaci ordinea socială prin sondaje este doar atât: o pretenţie diletanta.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta