Opinie • Despre meseriaşi…

Trebuie să accept că n-a fost chiar aiurea afirmaţia preşedintelui Băsescu despre lipsa de meseriaşi comparată cu surplusul de filozofi. I-aş reproşa doar că afirmaţia a fost incompletă, preşedintele nominalizând chelnerii şi tinichigii probabil doar pe baza unor frustrări personale. Însă, problema e mult mai serioasă, pentru că un studiu făcut de specialişti relevă faptul că România zilelor noastre, România acestei perioade de criză, ţărişoara noastră mică dar zglobie, câştigă un nou titlu european, ocupând din nou primul loc pe podium la lipsa de competenţă pe piaţa muncii.

Mai concret, atât piciorul nostru de plai cât şi gura de rai, beneficiază de o criză de experţi, pe româneşte, meseriaşi cu un procent de deficit de 62%. Ce înseamnă asta? Pe înţelesul tuturor, înseamnă că doar o treime din solicitările de personal ale companiilor îşi găsesc angajaţii pricepuţi, competenţi şi talentaţi.

Haideţi să vedem care sunt profesiile care duc lipsă de specialişti şi, poate să găsim şi explicaţiile logice!

Ce n-a spus preşedintele, dar, nu mă mir, e că, în primul rînd, în România e lipsă mare de ingineri... Asta nu ne surprinde foarte tare, pentru că, de vreo douăzeci de ani încoace, de când statul, transformat în pompe funebre a tot depus coroane pe combinate şi întreprinderi, e clar că inginerii buni s-au reorientat ori spre afaceri private, ori spre puţinele joburi rămase la stat, ori, şi mai bine, spre alte ţări de soare pline în chip de comersanţi de piei de cloşcă.

Pe de altă parte, felul desuet în care facultăţile admit pentru studii juridice şi economice toate nulităţile, i-a făcut pe liceenii să urmeze iniţial sfatul lui Florin Chilian, “fă-te avocat, Săndele!”, cu continuarea firească “termopane, termopane, fă-te, fă-te şef de stat!”, ignorând aproape cu dispreţ brăţara de aur de tip inginer, că acolo e de muncă, nu de dat din gură sau din pix.

Nici vânzători-meseriaşi nu are România. Nu e de mirare, pentru că, după toate programele media de îndobitocire în masă, românul a reuşit să-şi adjudece titlul de “cumpărător ideal”, adică “fraieru’ care cumpără orice, înghite orice şi pune botu la savarină numai dacă-i arăţi poza”… Justificată deci treimea de vânzători, raportată la celelalte două treimi de experţi în cumpărături.

Bucătarii sunt şi ei căutaţi pe piaţa muncii. Rectific, bucătarii meseriaşi, pentru că şi meseria asta are nişte cârpaci pe care îţi vine să-i decapitezi cu satârul de feliat oase când friptura e talpă şi ciorba, ştrand de urechelniţe.

Nici experţi în şofat nu are România. Probabil, ultimul meseriaş în şoferit, domnul Tarzan, năucit de celebritate, s-a reorientat spre domeniul dansurilor populare, fiind convins de admiratori că are talent. Ca să nu fim misogini, căutăm talente şi pe la şoferiţe, dar, constatăm că şoferiţa şofereşte, şi-atât.

La polul opus, excedentul de meseriaşi români se manifestă la poeţi şi filozofi, care şi-au adjudecat titlurile pe bază genetică, adică s-au născut români şi-atât.

O situaţie aparte, cred eu, este la politicieni. Se constată o aşa înghesuială de politicieni pe metru pătrat de-ţi vine să le adresezi celebrul îndemn “Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi!”. Cu tot numărul mare al foştilor, actualilor şi aspiranţilor la bastonul de preşedine, rămân la părerea că raportul mulţime-competenţă este invers proporţional, adică, odată cu creşterea mulţimii, se răreşte competenţa. În concluzie, corpul politicienilor experţi respectă procentul de competenţă de 30 %, ceea ce înseamnă cu sunt o puţime, nu o mulţime. Şi cât va dura situaţia asta în politică, vorba privată a preşedintelui, şcolile vor scoate tot tâmpiţi iar lipsa de expertiză în România va rămâne ca apendicita – acută!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta