Opinie • Despre un conservatorism neţărmurit (III)

Înainte de a continua serialul pe care l-am propus revistei „Polemika”, aş vrea să fac o mică observaţie. A doua parte a acestui serial a apărut cu câteva mari greşeli de tipar. Astfel, în loc de Antoine Compagnon apare Antonie Compagnon.

Voi continua acum cu şirul detractorilor lui Eminescu şi-l voi „cita” pe domnul Mircea Cărtărescu. Răsfăţatul criticii literare oficiale are şi el o „problemă” cu Eminescu. Pesemne că geniul eminescian este prea de tot „orbitor”, căci o prea mare lumină cu adevărat te poate orbi. Chiar şi atunci când scrii romane-trilogie. Chiar şi atunci când toate sau mai toate manualele alternative inepte te răsfaţă în fel şi chip. Atunci începi să ai o problemă cu imaginarul tău scriitoricesc. Cam asta se întâmplă cu veşnic domn Mircea. Şi-l imaginează mult pe Eminescu  şi nu-l poate „vedea” decât păros. Bună treabă! Adică între tine, postmodernistul fanion (deh!), şi românul emblematic Eminescu, veritabil simbol naţional, se interpun fantasmele şi obsesiile tale! Nu ştiu dacă bărbatul Cărtărescu are păr pe piept sau nu (şi nu cred că ar fi relevant!); însă obsesia aceasta a „păroşeniei” este aproape o constantă - ca să nu zic în stilul noii critici franceze – o metaforă obsedantă ce ţine de mitul personal, în poate prea numeroasele pagini ale trilogiei „Orbitor”. Deh! Cu adevărat… orbitor. Pentru cititorii lipsiţi de luciditate, poate. Nu şi pentru destul de puţinii români lucizi.

Am ajuns şi aici. La luciditate. Căci nu pot să nu văd că domnul Cărtărescu, mare iubitor de Băsescu, scrie (sau scria!) destul de mult în ziarul lui…Dan Voiculescu! O fi şi asta vreo subtilitate a postmodernismului românesc(?) sau cărtărescian (?!) pe care n-o pricep cei care nu rezonează cu elitismul autoproclamat şi aberaţiile acestuia? O fi, poate. Excesul de sincronism şi narcisism duce însă la pierderea memoriei naţionale. Iar pierderea memoriei naţionale înseamnă ştergerea şi dispariţia trecutului.  Să ne amintim, totuşi: nici un scriitor, filosof, nici un intelectual interbelic nu l-a negat pe Eminescu! O fac, în schimb, aceşti elitişti autoproclamaţi, băsescofili sau băsescolatri.

Ce-aş mai putea spune? Un singur lucru. Că se impune o concluzie care tot la un vers eminescian ne trimite: „operă croitorească şi în spirit şi în stofă!”

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta