Opinie • Execuţii estivale

Omul fără înveliş. De curând, televiziunile de ştiri, cotidienele centrale şi unele dintre ziarele de provincie vecine cu judeţul nostru au mediatizat un incident neplăcut care s-a petrecut pe o stradă arondată UE din oraşul nostru. O persoană de sex masculin, goală puşcă, ar fi dat buzna, tam-nisam şi la o oră de vârf, în cancelaria liceului de muzică şi arte plastice. Panica s-a extins în tot arealul şcolar, s-a ţipat fără perdea, ba chiar cineva din conducere ar fi leşinat de ochii lumii. Până la venirea celor în drept, cu forţe locale calificate s-a reuşit limitarea escaladării incidentului, persoana cu pricina fiind izolată fără violenţă într-o locaţie agreată de părţi.

S-a făcut tam-tam degeaba… Ştirea a fost mediatizată complet greşit din motive încă necunoscute. De fapt a fost vorba de un art-perforance numit Omul fără înveliş, desfăşurat la nivelul Liceului de Muzică şi Arte Plastice, cu participarea elevilor din anii terminali, a unora dintre cadrele didactice de specialitate şi sub patronajul Uniunii Artiştilor Plastici – Filiala Gorj şi având drept parteneri cadre de nădejde din poliţia comunitară şi ziarişti din presa locală. Totul a fost filmat din varii poziţii cu mai multe camere de luat vederi, pentru banda sonoră folosindu-se ţipetele autorizate ale câtorva doamne profesoare cu care s-a repetat în prealabil. Identitatea Omului fără înveliş, conform contractului, nu va fi dezvăluită în vecii vecilor, întregul happening artistic fiind susţinut financiar – se pare – de dl. deputat Mugurel Surupăceanu, cunoscut ca un apropiat al lumii artistice.

S-a mai dovedit încă o dată că o parte a presei, folosind mijloace specifice, denaturează adevărul şi modifică realitatea de pe la noi cu bună ştiinţă.

Pe viitor, pentru a nu se mai repeta cazul, se vor lua măsuri în consecinţă…

Tăietorul de lemne. Bântuie o criză care te predispune să-ţi numeri banii. Unii chiar o fac cu o periodicitate agasantă. Alţii…

La JW Marriott Bucureşti, un actor de succes confirmat şi la televizor, s-a dat în spectacol încercând să ţină la preţ. Tabloul lui Pissaro – Tăietorul de lemne – evaluat de gura lumii la 4 milioane de euro n-a avut căutare aşa cum se zvonise prin târg. Se vorbea de vreo trei personaje importante care puteau dovedi cheş că şi-l doreau cu ardoare. La locul faptei nu s-a mai prezentat cu banii nici unul dintre cei pe care lumea bună începuse să-i invidieze de-adevăratelea. Între cei trei, se presupune că unul era din judeţul nostru. Recunoscut drept cunoscător într-ale artei, tânărul parlamentar de Gorj, Mugurel Surupăceanu, era cotat cu şanse reale în adjudecarea tabloului cu pricina. Întrebat de ce-şi dorea neaparat lucrarea lui Pissaro pentru colecţia-i particulară, conjudeţeanul nostru, mai în glumă mai în serios, dar în exclusivitate, ar fi adus în discuţie două argumente:

Unul legat de începuturile carierei sale profesionale (a fost dascăl vreo câţiva ani buni la un Grup Şcolar Forestier, unde prin natura serviciului a aflat câte ceva despre ce înseamnă Tăietorul de lemne), iar la al doilea se justifică prin faptul că are o slăbiciune aparte pentru pictorii în a căror semnătură aceeaşi literă se repetă intenţionat (este ştiut faptul că din aceeaşi cauză posedă cunoştiinţe despre Picasso, Derrain, Utrillo, Mattise, Cezanne, iar dintre ai noştri despre Pallady, Ressu etc.)

Colac peste pupăză, sigla locaţiei – Marriott – îl serveşte de minune, întărindu-i argumentele.

Bazându-se pe aceleaşi considerente deja explicate, personajul nostru îşi petrece vacanţele parlamentare la… Cannes.

Oricum, mare păcat! Cu siguranţă, Tăietorul de lemne nu va presta anul ăsta la vreo firma de pe la noi…

Omul copertă. La biblioteca noastră din cartier, dotată cu personal nou şi cu aer condiţionat, am găsit la raft mai zilele trecute o carte de brâncuşologie semnată Sorin Lory Buliga, având girul editurii Scrisul Românesc din Craiova şi fiind tipărită la Târgu-Jiu cu o tehnoredactare marca Daniel Gureanu. Ca obiect în sine, cartea impune la prima vedere. Ce-i drept, la fabrica lui Minel Cinciulescu poţi, dacă ai bani, să tipăreşti frumos legitimându-te doar cu biroul populaţiei. Titlul cărţii este lung – Simbolistică sacră în opera lui Constantin Brâncuşi Cuninţenia pământului, Regele regilor (Spiritul lui Buddha), Templul din Indore – probabil pentru a ne lămuri din prima despre subiect şi pentru a reuşi toţi, fără un efort prea mare, să ne facem o impresie despre conţinut şi autor.

Suntem întâmpinaţi cu câteva „aforisme” traduse liber şi atribuite lui Constantin Brâncuşi, ultimul – „Cea mai mare fericire este contactul dintre esenţa noastră şi esenţa eternă” – amintindu-ni-l pe bunul Costică Zărnescu, „ficţionist” cu state vechi în materie de ziceri brâncuşiene.

Urmează, apoi, două dedicaţii ale autorului - „În memoria ilustrului istoric al religiilor, Mircea Eliade, care mi-a dat o nouă orientare în cercetare şi de asemenea un nou sens în viaţă” şi „a marelui indianist român Sergiu Al-George, care mi-a deschis calea interpretării operei brâncuşiene în cheia filosofiilor indiene” – pe care le citim nu fără o undă de invidie, repetând în gând o dată cu Brâncuşi „Ah, India!, Ah, India!”. Aşteptăm cu nerăbdare eventuala corespondenţă a ultimilor ani dintre S. L. Buliga şi M. Eliade şi, eventual, dintre acelaşi S. L. Buliga şi S. Al. George. Amintimm aici, pentru eventualii interesaţi, corespondenţa cam de acelaşi calibru dintre Lucian Radu Stanciu şi M. Eliade, publicată mai anii trecuţi.

Parcurgem pe fugă prefaţa datorată Profesorului Univ. Dr. Mircea Itu - Bucureşti, 12 septembrie 2008 - “avizată şi extrem de interesantă realizată cărţii de faţă, care justifică o dată în plus comentariul indian al operelor brâncuşiene analizate aici”, după cum vrea să ne convingă la Târgu-Jiu în data de 5 ianuarie chiar Autorul Buliga, tragem admirativ cu ochiul la „caldele mulţumiri”, „întreaga gratitudine” şi iar la „mulţumirile deosebite” adresate la pachet Dnei Sorana Georgescu-Gorjan, Dnei. Nina Stănculescu şi Dlui. Mircea Itu. În paranteză fie spus, ştim cum arată un manuscris corectat de Dna. Sorana şi de aceea înţelegem demersul politicos al autorului. Avem dovada... („corectarea manuscrisului acestei lucrări” şi a altora).

Din lipsa spaţiului tipografic trecem peste conţinutul propriu-zis al cărţii, remarcăm numărul prea mare de pagini cu fotografii din varii domeni care de cele mai multe ori nu servesc textul, parcurgem surprinşi bibliografia uşor didactică şi la îndemâna oricui şi citim, în sfârşit, textul de pe coperta ultimă semnat tot de Profesorul Univ. Dr. Mircea Itu la o dată neprecizată, text care seamănă bine de tot cu un altul, nesemnat, tipărit tot pe coperta a 4-a a unui volum anterior, Brâncuşi – Religiozitate, Filosofie şi Artă.

Până la o analiză temeinică mai semnalăm cu surprindere tentativa de plagiat a profesorului de la Bucureşti şi privirea serafică şi nevinovată a autorului nostru aşezat cuviincios în chenarul prea strâmt la pozei lui de buletin...

Altfel, la bună lectură...

Vasile VASIESCU

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta