Opinie • Experimentul continuu!

de Alexander SEVERUS | Vizionari: 185 | 2 Aprilie 2010 Ora: 11:53

În timp ce la Geneva, CERN-ul sărbătoreşte un eveniment istoric, recrearea la scară mică a Big-Bang-ului, de către cei mai importanţi oameni de ştiinţă ai momentului, românii la ei acasă încearcă să găsească soluţii pentru a evita un eventual colaps economic şi social. Cu toate astea, avem totuşi o satisfacţie. La cel mai marea experiment din istoria ştiinţei, participă şi o serie de cercetători români, contribuţia lor la buna desfăşurare a experimentului menit să aducă elemente importante în ceea ce priveşte începuturile vieţii pe Terra, fiind una însemnată. Poate să fie acesta un motiv de mândrie naţională, şi nu ar fi singurul în ceea ce priveşte minţile luminate pe care România le dă acestei planete, dar dincolo de bucuria şi mândria pe care o resimţi, nu poţi să nu-ţi întorci privirea spre lucrurile ce ne frământă cel mai mult la această dată: legea educaţiei naţionale, lansată într-o nouă dezbatere publică, legea salarizării şi cea a pensiilor, precum şi legea responsabilităţii fiscale. Faptul că aceste legi sunt aduse din nou în atenţia opiniei publice demonstrează, pe de o parte că, societatea românească a evoluat, a progresat, fiind necesare schimbări legislative care să o situeze la nivelul celorlalte ţări membre ale UE, pe de altă parte că, nu suntem încă suficienţi de copţi pentru a da legi valabile pe termen lung. Chestiunea face parte din ceea ce putem numi, paradoxul românesc. Nu e singurul, întâlnim o serie de situaţii paradoxale nu numai la nivel legislativ, dar şi în alt domenii ale vieţii, în cultură de pildă, acolo unde se dau adevărate lupte pentru revizuirea şi reconsiderarea unor valori naţionale, unele dintre ele afirmate într-o epocă de tristă amintire, dar invalidate de viziunea actuală privind actul de creaţie şi autorul acestuia. Sunt cunoscute, în acest sens, disputele între scriitori în ceea cel priveşte pe Mihai Eminescu. În acest caz s-au declanşat adevărate polemici, ele continuând sub diverse forme şi în acest moment. Combatanţii atacă subiectul, atât pe parte operei marelui nostru poet, cât şi în ceea ce priveşte viaţa şi moartea acestuia. Ce se poate alege de un popor care nu-şi mai recunoaşte valorile şi nu se mai mândreşte cu ele? Sau le diminuează însemnătatea? Răspunsul trebuie căutat dincolo de orgoliile noastre, de momentele de rătăcire şi agonie, în golurile de creaţie, când n-am dat nimic esenţial. Ar trebui să răscolim în noi înşine până ce dăm de izvorul etern al înţelepciunii, pentru că, atunci când unii sunt mândri de creaţiile lor, noi nu trebuie să ne plecăm capul şi nici să ignorăm ce avem mai bun în noi înşine şi în creaţia noastră spirituală. Despre asta, însă, putem vorbi în altă parte. Chestiunea care ne arde este, dacă vom putea reforma învăţământul românesc de aşa manieră încât să putem sta, fără a fi stingheri, la aceeaşi masă cu alţi de aiurea, care au şcoli şi universităţi printre primele din lume! De 20 de ani, politicieni români încearcă să găsească o formulă de reformă care să conducă la performanţe, nu numai pentru câţiva elevi sau studenţi de excepţie, ci pentru şcoala românească în general. Când un ministru a făcut ceva bun, a venit altul şi a stricat totul, promovându-şi la rândul său propria viziune. Aşa s-a ajuns ca astăzi, şcolile româneşti să fie ignorate în străinătate, în ciuda faptului că, peste tot în lume sunt specialişti români care fac faţă cu brio exigenţelor impuse de alte sisteme decât cel românesc. Acesta este un paradox. Cum un paradox este şi faptul că, românii plecaţi la muncă în străinătate se descurcă mult mai bine chiar şi decât muncitorii proveniţi din ţările respective. Condiţiile de muncă, salariile mult mai bune decât cele din România, facilităţile privind accesarea creditelor, posibilitatea de a cumpăra o casă, o maşină la preţuri acceptabile, mult mai de bun simţ decât cele de la noi, faptul că îşi pot creşte copiii într-un cadru de normalitate, că se pot bucura de timpul lor liber, având multiple posibilităţi de distracţie la un preţ foarte bun, îi fac pe mulţi dintre cei plecaţi să nu se mai întoarcă acasă. Ca să nu mai vorbim de cei mai buni studenţi români, primiţi cu braţele deschise în marile universităţi din lume. Ei nici nu vor să mai audă că se vor întoarce acasă. E trist, dar adevărat. Noi tot vorbim şi dezbatem legi şi teme arzătoare, dar îi împovărăm cu noi şi noi impozite, an de an, pe oameni de afaceri. În acest moment, nu putem vorbi încă de faptul că în România există o clasă de mijloc, motorul fiecărei economii de piaţă şi al oricărui sistem democratic. Există, mai degrabă, o mână subţire de oameni foarte bogaţi, în mâinile cărora se află o bună parte din banii ţării şi, o pătură imensă de oameni săraci care trăiesc la limita supravieţuirii. Da, sunt de acord că avem nevoie de legi capabile să ne scoată din acest marasm. Că oamenii politici trebuie să se concentreze pentru a crea aceste legi şi pentru a crea acele instituţii capabile să le pună în aplicare. Ele nu trebuie să fie numai pe hârtie, ci practice şi funcţionale astfel încât, românilor să nu le mai fie ruşine cu ţara lor. Lucrul acesta nu se va întâmpla însă decât atunci când, oamenii politici vor renunţa să-şi facă averile pe spatele poporului, din muncă necinstită şi furtişaguri însumând multe miliarde de euro. Legile despre care vorbeam la început, nu trebuie să fie doar un motiv de dezbatere parlamentară, un motiv de ceartă între partidele aflate la putere şi cele din opoziţie, ci ele ar trebuie să încorporeze tot ce are mai inteligent această naţiune. Degeaba vom face o nouă lege a educaţiei naţionale când profesorii vor fi în continuare nemulţumiţi, când mulţi elevi, unii nevoiaşi, vor abandona şcoala, iar studenţii îşi vor lua diplome de pus în ramă, în timp ce cercetătorii vor face adevărate exerciţii de supravieţuire. În această privinţă sunt multe de spus, dar mai ales e vorba de chestiuni privind structura anului şcolar, a claselor, cât şi în ceea ce priveşte finanţarea. Oricât circ vor face oameni politici vrând să ne arate ce interesaţi sunt ei de această problemă, nu putem spera la mai mult decât dacă măsurile ce se propun vor fi în concordanţă cu nevoile majore ale celor care poartă pe umeri întreaga răspunderea, pornind de la elevi, părinţi şi dascăli deopotrivă.

Dacă referitor la educaţie, situaţia nu este nici pe departe limpede, legea rămânând în continuare în dezbatere întrucât nu a întrunit consensul tuturor forţelor parlamentare, în ceea ce priveşte legea responsabilităţi fiscale, ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu a fost ceva mai norocos, legea trecând de parlament, fiind aşteptat momentul promulgării acesteia de către preşedintele Traian Băsescu. Potrivit ministrului finanţelor, citat de Realitatea TV: „legea vizează asigurarea predictibilităţii şi stabilităţii politicii bugetare, prin adoptarea de către Parlament a elementelor cheie ale strategiei fiscal-bugetare pe termen mediu, asigurarea şi menţinerea disciplinei fiscal-bugetare, îmbunătăţirea transparenţei şi sustenabilităţii pe termen mediu şi lung a finanţelor publice. Totodată, legea are reglementări care impun Ministerului de Finanţe reguli fiscale numerice, precum realizarea unui sold al bugetului general consolidat care să tindă către zero pe durata unui ciclu economic, o rată anuală de creştere a cheltuielilor totale ale bugetului general consolidat care să fie menţinută sub rata anuală de creştere nominală a PIB, până când soldul preliminar al bugetului consolidat va înregistra un surplus, o rată anuală de creştere a cheltuielilor bugetului general consolidat ce va fi cel mult egală cu rata de creştere nominală a PIB, în cazul în care se majorează cotele de impozitare. De asemenea, proiectul introduce şi reguli privind disciplina bugetară, care impun ca, pe parcursul exerciţiului bugetar, creditele bugetare aprobate pentru cheltuieli de investiţii să nu poată fi utilizate pentru cheltuieli curente. În plus, actul normativ introduce obligativitatea de a prezenta, pentru orice fel de iniţiativă legislativă de politică publică a cărei adoptare atrage majorarea cheltuielilor, a unei estimări a impactului bugetar, dar şi interdicţia promovării de acte normative cu mai puţin de 180 zile înainte de încetarea mandatului guvernului, care pot conduce la creşterea cheltuielilor de personal în sectorul bugetar”.

Şi dacă tot vorbim de legi cu care guvernul actual se laudă în faţa FMI, atunci nu putem trece fără să amintim şi de cele care vizează salariaţii şi pensionarii deopotrivă. Spuneam de laudă în faţa reprezentanţilor FMI pentru că, toate aceste acte normativei fac parte din pachetul de legi negociat cu fondul. De altfel, premierul Emil Boc a ţinut să precizeze, la întâlnirea cu directorul FMI, Dominique Strauss - Kahn, aflat în vizită la Bucureşti, că „legile pe care am decis împreună să le promovăm sunt necesare României şi nu sunt neapărat impuse de Acordul nostru internaţional. Fie că vorbim despre Legea pensiilor, Legea salarizării sau despre cea a responsabilităţii fiscale, toate acestea sunt absolut necesare unui stat de drept”. Chiar dacă guvernul a făcut ce trebuie pentru binele românilor sunt cunoscute numeroasele proteste şi nemulţumiri ale sindicatelor şi pensionarilor, care şi-au exprimat dezacordul pentru prevederile acestor două legi. În concluzie, românii sunt totalmente nemulţumiţi de situaţia lor, iar guvernanţii şi oamenii politici în general dovedesc în continuare că interesul lor şi cel partinic este mai presus decât interesul naţional. Aşadar, suportă române, mâine ar putea fi şi mai rău, iar când nu mai poţi, trebuie să ştii că, fără voia ta, o vei lua de la capăt. Dar până când?

Social Bookmarking