Opinie • Forme ale discriminării la omul modern

Într-o perioadă de criză, discriminarea nu-şi mai găseşte locul sau, cel puţin, aşa ar părea normal. Oamenii sunt mult prea preocupaţi de propria-le soartă, destinul individual pentru a mai fi atenţi la cei din jur. Destinul colectiv devine aperceptibil, ca şi micile probleme ce ţin de identitatea celor din jur.

Un fapt paradoxal este că totuşi în situaţii de criză discriminarea îşi face loc mai mult. Lucrând mai puţin, omul cade pradă supoziţiilor, imaginărilor de tot felul. Timpul lui liber este spre clevetire şi creionarea în minte de marote, obiecte ale maniei, dar cu sens negativ, de obiecte, chiar fiinţe stigmatizate.

Ajungem să ne fie teamă şi de propria noastră umbră, nu numai de cel de lângă noi, care ar putea constitui un pericol iminent pentru sănătatea, liniştea, individualitatea noastră. De la teamă, ajungem la repudiere, iar de la repudiere, la discriminare.

Cea mai întâlnită formă a discriminării este pe motive rasiale, etnice sau sociale. În aceste situaţii, cel stigmatizat nu e tocmai afectat în mediul lui care este, de fapt, o colectivitate alcătuită după aceleaşi caracteristici pentru care el este discriminat.

O formă de discriminare mai rar întâlnită, pe care unii poate nici n-ar considera-o discriminare, este pe motive de sănătate. Este dureros şi absurd, în acelaşi timp, să marginalizezi, prin atitudine sau în proiectele desfăşurate, oameni sau colective în care a apărut o boală uşor transmisibilă ori nu.

Unde este educaţia morală, civică, religioasă, umanitară, pe care le-o transmitem altora? Precum lupul moralist, îi învăţăm pe cei din jurul nostru, cerem maturitate de la ei, dar înţelepciunea ne este străină.

Unde este instinctul social de convieţuire? Omul este, cum spunea Haidegger, fiinţă-în-lume-cu. Iar ca  fiinţă-în-lume-cu-ceilalţi, omul are o datorie de diligenţă în faţa propriei conştiinţe: să-i consilieze pe ceilalţi, nu să-i marginalizeze.

Nu e deloc hazardat să vorbim de paranoia într-o asemenea situaţie. Omul se teme şi de ceea ce nu există. Este suficient să existe o supoziţie de boală într-un colectiv şi oamenii, oricât de maturi s-ar considera, sunt imaturi în a izola şi exclude colectivul. Omul modern, asocial, egocentrist, devine homo homini lupus. Ne mai mirăm de discriminare pe motive de sănătate?!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta