Opinie • Icoana, "fereastră spre transcendenţa dumnezeiască"

Îndemnând la zugrăvirea sfintelor icoane, Sfântul Ioan Damaschin spune : "Când cel fără de trup, fără de formă, fără de greutate şi calitate, fără de mărime din pricina superiorităţii firii Lui, cel ce există în chipul lui Dumnezeu „a luat chip de rob", prin această apropiere de cantitate şi calitate a îmbrăcat chipul corpului, atunci, zugrăveşte-l în icoane şi aşează spre contemplare pe Acela care a primit să fie văzut. Zugrăviţi-le pe toate şi cu cuvântul şi cu culorile"[1]. „Icoana nu este o simpla imagine si nici o reproducere, ci este un arhetip al divinului ce s-a descoperit in uman, un mesaj al vieţii de dincolo de veac fiind purtătoarea unei bucurii ce nu se aseamănă cu nimic în lumea noastră, dar care aparţine de acum acestei lumi”.[2] Icoana nu este un idol. Idolul face ca privirea celor ce i se închină, să rămână într-un plan strict material. Spre deosebire de aceasta icoana înalţă pe cei ce se închină într-un plan supramaterial, spiritual. Idolul mărgineşte pe când icoana dezmărgineşte pe închinători. Ea îi ridică pe aceştia într-un plan supranatural. Rugăciunile noastre se îndreaptă spre realitatea supramaterială, de dincolo de icoană. Pavel Florenski afirmă că icoanele sunt: "ferestre care dau spre priveliştea de dincolo", ajutând pe credincioşi să se concentreze. "Concentrarea atenţiei este condiţia progresului spiritual". Cine nu cinsteşte icoana nu cinsteşte nici pe prototipul acesteia. Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că există o distincţie fundamentală între icoană şi arhetip. "Deşi icoana este exact una şi aceeaşi şi în toate asemenea cu arhetipul, cu toate acestea substanţa lor este diferită. Una, neînsufleţită, cealaltă însufleţită. Ultima, fiinţă adevărată, cu viaţa, prima, opera zugrăvitorului, din ceară şi culori". Arătând deosebirea dintre icoană şi arhetip, Sfântul Nichifor Mărturisitorul spune: "Acestea le-am spus ca să arătăm modul în care icoana, privită faţă de arhetip, e în relaţie cu el. Nu e aceeaşi după fiinţă, nici nu se va atribui icoanei câte se atribuie arhetipului ca arhetip. Căci acela poate e însufleţit, iar aceasta e neînsufleţită, sau acela poate e raţional şi mobil, iar aceasta neraţională şi imobilă. Deci, nu sunt una şi aceeaşi amândouă, ci în parte se aseamănă după chip, în parte se deosebesc după fiinţă. Icoana reprezintă ipostasul, dar nu-l reproduce în firea lui, pentru că nu se poate pipăi firea ipostasului în icoană. Dacă ar fi aşa, icoana n-ar mai fi icoană, ci prototip. "Nu se redă ipostasul fără firi, ci firile definite ipostatic". Prin întrupare Mântuitorul Hristos a luat chip de om. Reprezentând acest chip, mărturisim deci întruparea Domnului. Căci dacă nu s-ar fi întrupat nu ar fi luat chip omenesc şi deci nu am fi avut ce reprezenta în icoană. "Icoana este temei al realităţii Lui, dar această realitate depăşeşte icoana". "Şi cum se va crede că şi-a luat trup din Sfânta Fecioară dacă nu se zugrăveşte în icoană la fel ca noi?... Dacă nu se înfăţişează în icoană, nu e din ea trupul, ci ceva deosebit". A nu zugrăvi chipul lui Hristos în icoană este egal cu a nesocoti dogma întrupării. Ca o concluzie a doctrinei Sfântului Ioan Damaschin vom spune întocmai ca el : "Mă închin icoanei lui Hristos ca Unuia ce este Dumnezeu întrupat, mă închin icoanei Născătoarei de Dumnezeu, Stăpâna tuturor, ca una ce este Maica Fiului lui Dumnezeu, icoanei sfinţilor, ca unii ce sunt prietenii lui Dumnezeu, ce au rezistat păcatului, până la sânge şi au urmat lui Hristos vărsându-şi sângele pentru El, mă închin icoanei acelora care au trăit călcând pe urmele Lui, zugrăvesc biruinţele şi patimile lor, pentru că prin ele mă sfinţesc şi mă aprind de râvnă de a le imita. Căci cinstea icoanei se îndreaptă către cel înfăţişat pe ea". Icoana este semn al realităţii supramateriale a lui Dumnezeu. Ea exprimă credinţa că „Deus est super natura”. Icoana îl ajută pe închinător să depăşească planul lumii materiale. "La baza icoanei stă tocmai credinţa într-un plan mai presus de natura şi voinţa de a trece peste natură, de a intra în legătură cu transcendenţa divină. Icoana nu identifică planul naturii cu planul divin, ci le deosebeşte cu desăvârşire. Închinătorul icoanei se referă totdeauna la o realitate de dincolo de icoană". Cinstirea icoanelor, precum şi reprezentarea lor în pictura iconografică, rămâne o mărturie vie a dorinţei umane pentru îndumnezeire prin har, şi un mijloc de comunicare cu Dumnezeu şi Sfinţii Săi. Fără a fi un idol, icoana este pentru creştinul ortodox o prezenţă harică a lui Hristos. „Noi trebuie să credem că harul divin este prezent în icoana lui Hristos şi că aceasta comunică cu sfinţenia celor care se aproprie cu credinţă”.[3] Tot Pr. prof. Stăniloae adaugă: "Fiind un chip al transcendenţei lui Dumnezeu, icoana ne ajută să transcendem finitul chipului spre infinitul lui Dumnezeu". "Dar dacă Hristos a restabilit faţa umană în capacitatea ei de chip transparent al lui Dumnezeu, toţi cei ce se alipesc de El prin credinţă şi printr-o imitare totală, umplându-se de infinitatea Lui dumnezeiască, devenind adică sfinţi, fac să se vadă această infinitate şi prin feţele şi deci şi prin icoanele lor. Dacă în toţi sfinţii este Hristos cu dumnezeirea Lui infinită, cu umanitatea Lui îndumnezeită, El se reflectă şi în icoanele lor... În faţa icoanei fiecărui sfânt săvârşim actul transcenderii nu numai la sfântul zugrăvit, ci şi la Hristos, care este imprimat în el". Nu este vorba aici de o identificare ca persoane, a sfinţilor cu Mântuitorul Hristos. Căci persoana nu este anulată în creştinism. Hristos este imprimat în fiecare sfânt, dar fiecare îl face să transpară, să devină vizibil, într-un mod personal de a fi, al fiecăruia. "Sfinţii au ajuns la o imprimare maximă a lui Hristos în ei, fiecare în felul lui...". Din cele de mai sus rezultă că cinstirea icoanelor se bazează pe următoarele temeiuri biblice: Ieşire 25, 18, 20; Facere 1, 26; Facere 18, 4; Evrei 9, 5; Ieşire 30, 1, 6-8; Isaia 53, 7; Ioan 10, 11 ; Matei 23, 20-21 ; Fapte 24, 11 etc.[4] Orice chip real poate fi reprezentat, iar prin cinstirea acelei reprezentări se cinsteşte de fapt prototipul. Niciodată creştinii nu s-au închinat materiei din care este făcută icoana, ci s-au ridicat cu gândul, prin intermediul icoanei la Dumnezeu. Obiecţiile aduse de iconomahi provin adesea din faptul ca aceştia au luat drept "cinstire sau arătare" anumite exagerări ale cultului, pe care Biserica însăşi le socoteşte abateri de la credinţă. Icoanele nu sunt simple obiecte materiale, ci în ele sălăşluieşte puterea Duhului cel Sfânt al lui Dumnezeu. Dacă fiinţa lui Dumnezeu nu se poate zugrăvi se poate însă zugrăvi chipul de om al Fiului lui Dumnezeu. La fel se pot zugrăvi şi manifestările, faptele şi minunile sfinţilor. Deci, icoanele sunt o mărturie a ceea ce a existat, a unor oameni reali şi a unor fapte reale. Icoanele sunt o necesitate a credinţei şi evlaviei noastre. Ele înfrumuseţează cultul, nu înlocuiesc pe Dumnezeu sau pe sfinţi, ci îi reprezintă, astfel încât credinciosul privind icoana are putinţa ca să depăşească lumea pur materială. Se stabileşte astfel o comunicare sufletească mai intensă cu Dumnezeu şi cu sfinţii. Mântuitorul Hristos este singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Prin El s-au făcut toate (Ioan 1, 3). Niciodată creştinii nu au afirmat că sfinţii sunt direct mijlocitori pentru noi la Dumnezeu, ci că ei sunt mijlocitori, dar prin Mântuitorul Iisus Hristos. Chiar sfinţii afirmă că prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt (Gal. 2, 21 ; Rom. 13, 3; I Petru 4, 10), având putere de mijlocire de la Hristos (Matei 28, 19). Creştinii trebuie să păstreze cu tărie dreaptă învăţătură a cinstirii chipurilor sfinţilor şi prin mijlocirea lor să se ridice cu sufletul spre unirea cu Dumnezeu Tatăl, Părintele ceresc al nostru, al tuturor.

Pr. Neagoe ALEXANDRU

Parohia Izvoarele

[1] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Pr. prof Dumitru Fecioru, Bucuresti 2005 p. 214 ,

[2] Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan, Cu privire la icoanele ortodoxe, în M.A., nr. 11-12/1972, pag. 901.

[3] Pr. Asist. Nicolae Dura, art. cit. pag. 60.

[4] Temeiuri biblice pentru cinstirea icoanelor: Ieşire 25, 18, 20; Facere 1, 26; Facere 18, 4; Evrei 9, 5; Ieşire 30, 1, 6-8; Isaia 53, 7; Ioan 10, 11 ; Matei 23, 20-21 ; Fapte 24, 11 etc.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta