Opinie • În definitiv, un pământ românesc

Republica Moldova, aşa cum i se zice azi, oficial, Basarabiei: un stat fragil, socotit uneori cel mai sărac, şi chiar cel mai corupt de pe continent. Oricât ne-ar tenta obiectivitatea, o notă compasională n-ar putea fi evitată când abordăm subiectul acestui, în definitiv, pământ românesc, care se întâmplă a fi şi meleagul natal al subsemnatului, ţinând seama de toate vitregiile ce s-au năpustit asupră-i şi care, în bună parte, n-au ocolit nici restul ţării. Pe deasupra, de pe ambele maluri ale Prutului au acţionat în ultimii ani nefaste forţe de înstrăinare. Admitem, desigur, cu amar efectele politicii de sovietizare ce a deformat vreme de jumătate de veac conştiinţa basarabenilor, producând mancurtizarea multora dintre ei, spre a ne folosi de un termen mai recent, dar de ce să nu relevăm şi vina cârmuirii de la Bucureşti? Imediat după decembrie ‘89, reunificarea teritoriilor româneşti nu era cîtuşi de puţin neverosimilă. Podurile de flori păreau a o vesti, însă în zadar. Mentalitatea de vechi înalt aparatcik a lui Ion Iliescu şi probabil torpoarea lui Emil Constantinescu au stat în calea unui proces firesc, ce-a rămas o pură virtualitate. Am mai putea vorbi despre demagogia lui Traian Băsescu, însă momentul propice era deja irosit. Relaţiile Bucureştiului cu Chişinăul au trecut prin diverse faze ale tatonării reciproce, pe un fundal de formalism insolubil. Azi ele sunt, spunea cineva, precum ale câinelui cu pisica. E de înţeles cramponarea diriguitorilor moldoveni de o „independenţă” nu chiar străină de cea clamată de Ceauşescu, având ca mobil de căpetenie pretenţia de-a rămâne la putere, la treapta solemnă (şi lucrativă cât încape!) a unei formaţiuni statale scutite de „amestecul străin”, ceea ce vrea să spună de orice monitorizare în virtutea codurilor democraţiei. Dar a noastră clasă politic-afaceristă nu s-a dezinteresat şi ea de Moldova? Suedia alocă acestei ţări hibride zece milioane de euro pe an, adică de zece ori mai mult decât România. Ne depăşesc din acest punct de vedere Danemarca, Anglia, chiar şi Cehia. Azvârlim bani cu nemiluita pe spectacole banale, ne dovedim avari în chestiuni esenţiale. E adevărat că ne-am arătat mărinimia în a acorda cetăţenia română basarabenilor doritori a o obţine, până când ne-am trezit cu dojana Uniunii Europene, fapt ce nu denotă decât clasa de inferioritate în care suntem plasaţi în cuprinsul acesteia. În această privinţă, unii par a fi… mai egali decât alţii. Până una alta, scriitorul român venit din Basarabia, Alexandru Vakulovski, s-a văzut expulzat din România, interzicându-i-se a intra în ţară pentru o perioadă de doi ani şi jumătate. Asta în timp ce respectiva cetăţenie a fost acordată cu largheţe unor fotbalişti „de interes naţional”. Iată o mărturisire memorabilă a lui Vakulovski: „Expulzarea a însemnat pentru mine, în primul rând, o foarte mare dezamăgire faţă de statul român. Eu sunt român şi nu văd diferenţe între ardeleni, munteni, moldoveni <<de-ai voştri>> şi <<de-ai noştri>>. Însă statul român mi-a arătat mie, dar şi tuturor românilor din R.Moldova, că suntem <<străini>>, suntem <<ilegali>> în România”.

Aşadar mai marii Uniunii Europene s-au lamentat de ameninţarea ca multe sute de mii, eventual chiar un milion de sărăntoci moldoveni să se reverse, în căutare de locuri de muncă, în inflorescentele ţări ale Occidentului. Dar cum am putea uita gestul epocal al lui Helmuth Kohl, care a decretat reunificarea Germaniei fără târguieli, stabilind că marca estică va fi echivalată cu cea vestică? Dar cum am putea trece cu vederea peste ceea ce se întâmplă în Bosnia, unde toţi etnicii croaţi, vreo şapte sute de mii de suflete, deţin paşapoarte croate? La aceste situaţii nu mai puţin „scandaloase” decât afluxul basarabenilor în patria-mamă, Bruxelles-ul n-a făcut nicio obiecţie… Oricum, în urma mustrării U.E. e foarte probabil ca „asimilarea” moldovenilor prin dobândirea cetăţeniei române să fie semnificativ diminuată. Şi totuşi, ni se spune cu un zâmbet radios, Moldova are mari şanse de-a intra mâine-poimâine în familia europeană. Graniţele se vor permeabiliza, vor ajunge tot mai convenţionale până la o mirabilă a lor dispariţie, aşa încât unirea cu România, prohibită de actualele dificultăţi, va deveni o realitate. Să ne lăsăm legănaţi de acest vis futurologic? Să nu mai milităm pentru idealul, naiv în aparenţă dar îndrăznim a crede întemeiat în fondul său, al realipirii celor două părţi ale Moldovei? Recentele mişcări violente de stradă de la Chişinău, când au fost fluturate steaguri româneşti şi s-a scandat numele patriei comune, dovedesc renaşterea unui spirit naţional pe care-l ilustrează cu precădere tineretul. Brutalele represiuni cu care au ripostat autorităţile ce nu s-au dat în lături a-i vâna pe protestatari inclusiv în şcoli, etichetându-i pe elevi drept „fascişti”, bătând, schingiuind, arestând, ba chiar comiţând câteva asasinate, nu exprimă decât teama lor în faţa unei cauze juste, a unei energii impresionante ce caută a ieşi la suprafaţă. E adevărat că Vladimir Voronin şi camarila acestuia, în rândul căreia se află şi fiul său, cel mai mare îmbogăţit din ţărişoara îngenuncheată de mizerie, se bucură încă de un anumit suport public. Opt ani de conducere i-au fost asiguraţi căpeteniei comuniştilor „liberalizaţi” de către nostalgicii regimului sovietic, dispuşi a preţui „ordinea” fără justiţie, poliţienească, pe care a instaurat-o, precum şi o uşoară creştere a economiei naţionale (deşi aproximativ 40 la sută din populaţia Basarabiei încă n-a trecut de pragul sărăciei). S-a schiţat o comparaţie între Voronin şi Putin, ambii veniţi la putere pe fluxul unei economii ce se stabiliza fără însă a se moderniza, încă dubioasă. Să nu omitem însă împrejurarea că prezidentul moldav e strâns legat de Moscova, al cărei comportament autoritar nu l-ar putea în nici un caz imita. „Independent”, cu ifose şi perfide incriminări faţă de România fraternă, e obedient faţă de geopolitica Rusiei. Dacă va accepta Moscova o evoluţie a situaţiei din zonă, actualii oligarhi ai Moldovei vor pierde un sprijin strategic preţios, devenind mult mai puţin capabili a se mai opune efectiv dispariţiei frontierelor maştere, chiar înainte de benedicţiunea U.E., care s-ar putea să mai întârzie mult şi bine.. Există un plan ce n-a fost refuzat de Kremlin, ba poate chiar a fost sugerat de acolo, potrivit căruia Moldova s-ar putea reunifica cu România, după paradigma germană, cu condiţia de-a recunoaşte „independenţa” Transnistriei. Voronin şi Smirnov nu s-au aflat în termeni buni, din pricini, se poate prezuma, mai ales de concurenţă personală, dar în cazul în care protectorul lor comun ar insista pe o reconciliere la modul menţionat, jocul s-ar putea desfăşura în alţi parametri, peste capetele lor înfierbântate de vanitate şi de interese pecuniare. Pentru românii din dreapta ca şi pentru cei din stânga Prutului n-ar fi o soluţie ideală, însă ea ar reprezenta cu certitudine o deblocare a stării de lucruri inicve, un considerabil pas înainte. În opinia subsemnatului, basarabean el însuşi de la Soroca, guvernanţii din Bucureşti s-ar cădea să nu întoarcă spatele acestui interesant proiect. Credem că el e în măsură, la ora actuală, a trezi o speranţă ce nu s-ar cuveni risipită precum s-a întâmplat cu cele de acum aproape două decenii. Poate că ar fi benefică în această privinţă, ca o soluţie provizorie, subliniez: provizorie, o nouă înţelegere între marile puteri asemenea acelei care se pare că ar fi avut loc la Malta, cu enorma sa trenă de schimbări istorice…

Cât priveşte conduita intelectualităţii basarabene, să afirmăm răspicat: ea n-a fost totdeauna la înălţimea aşteptărilor. În contextul unei deznaţionalizări, a unei asfixieri a posturii civice, o parte dintr-însa s-a îndreptat către o conexiune cu orientarea naţională din patria-mamă. Numai că unii autori, precum regretatul Grigore Vieru, au căzut în cursa naţional-comuniştilor ce i-au ridicat osanale cuplului dictatorial Ceauşescu. Au acceptat a deveni „numere” mai mult ori mai puţin spectaculoase din compromiţătorul repertoriu carnavalesc al unor Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor. Umoarea lor patriotică s-a văzut manipulată de asemenea scabroşi oportunişti. Glasurile lor ce s-au dorit a vibra de ardoare patriotică s-au contopit, din păcate, cu rumoarea unei propagande a comunismului românesc intrat în degringoladă. Pe de altă parte, o altă ramură a intelighenţiei basarabene, părelnic mai „emancipată”, s-a angajat şi ea într-un oportunism tot atât de dezamăgitor. Obedientă faţă de fondurile Institutului Cultural Român, condus un şir de ani de un prozator care, deşi, la un moment dat, „disident”, n-a ezitat a se manifesta ca un zelator al regimului iliescian, a înţeles a sluji interesele acestuia, până la mimarea servilă a unor idiosincrasii. Un conjuncturalism de modă nouă, un ciocoism cu fard european au ieşit astfel la rampă. În consecinţă, gruparea din jurul revistei Contrafort, căci la ea ne referim, s-a dezis de Paul Goma, întrerupând orice relaţie şi cu subsemnatul, din unicul motiv, extrem de transparent, că ne-am pronunţat polemic în raport cu romancierul privilegiat, dispensator al „sacului cu bani”. „Răsplata” a venit nu numai pe latura materială ci şi pe cea a carierei. Reproducem câteva rânduri edificatoare ale lui Goma, referitoare la „basarabenii mei Vitalie Ciobanu şi Vasile Gîrneţ de la Contrafort”, publicaţie finanţată şi controlată de Augustin Buzura. Poate că limbajul surghiunitului de la Paris să fie considerat de către unele auzuri sensibile prea dur, dar recriminarea d-sale ni se pare întrutotul motivată: „Să fi fost oare titlul de <<preşedinte al PEN Clubului moldovenesc>> atât de preţios, pentru ca un confrate, ba aş zice: un frate basarabean ca Vitalie Ciobanu să mă vânză notoriului auxiliar securist Buzura, nu doar nepublicîndu-mă în Contrafort, dar îngăduindu-şi să vorbească în numele unor <<cititori>> care nu fuseseră consultaţi, pretinzând că acelora nu le place Goma?”. Ne întrebăm şi noi.

Gheorghe GRIGURCU

P.S. Gestul Editurii Cartier din Chişinău, care a tipărit impudicul volum intitulat Iluziile anticomunismului, refuzat, pe bun temei, de editurile din România, nu face decât să amplifice decepţiile mai sus consemnate.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta