Opinie • În spatele uşilor închise...

Inevitabil, timpul trece. Prin analogie, trecem şi noi odată cu el. Vremurile când stăteam şi ne gândeam: „Ce vrem să ne facem când o să fim mari?” sunt demult apuse. Acum suntem mari. Bine. ŞI CE NE FACEM? La propriu! Ca să citez pe cineva „celebru”, o să zic: „NU ŞTIU!”. La aproape 20 de ani, realizez că am ajuns studentă şi că, pe lângă asta, se face simţită nevoia de a face şi altceva, pe lângă frecventarea cursurilor. Îmi displace să las timpul să treacă pe lângă mine, în floarea vârstei fiind, îmi displace dependenţa de cineva, şi aşa mi-a venit ideea de a mă angaja, nu neapărat pentru bani, ci pentru a încerca ceva nou. Dar, de aici până la a mă afla în faţa faptului împlinit, urmează o serie de etape ce trebuiesc parcurse.

Sunt convinsă că mulţi îmi împărtăşesc acest gând şi îşi pun aceleaşi întrebări:

1. Ce vrem să facem, de fapt? (primul impuls după întrebarea curentă este: „ce ne place”)

Aici discutăm despre două categorii de indivizi:cei care nu au prea mari aspiraţii, cei care nu pot lucra la un birou, să spunem, şi cei care îşi selectează meticulos opţiunile cu privire la job.

Dacă nu ai neapărat pretenţii de la job-ul tău, poţi merge de exemplu la o spălătorie auto, sau ceva în genul acesta – a nu se interpreta în mod eronat ideea!

Dacă eşti mai atent cu tine însuţi, o să gândești în felul următor: „Am terminat un liceu, am învățat 12 ani, am citit atâtea cărți, (că ori sunt filolog, ori nu mai sunt), am trecut cu bine peste examenul de bacalaureat, cu o medie bunicică obţinută în urma trudei mele, a nopţilor nedormite şi petrecute printre multă cafea, cărţi, dicţionare, teste-grilă şi mult stres, pesimism, gânduri negre, nu degeaba simţeam că cedez nervos când vedeam că examenul se apropie, cunosc bine două limbi străine, deci indicat este să fac ceva cel puţin în domeniul meu…”.

2: Cum rămâne cu părinţii?

Vor spune că nu ai avut o idee prea bună când te-ai gândit să-ţi iei un job... lasă-i în pace, gândeşte-te că „pe vremea lor” altfel erau lucrurile, şi într-un fel sau altul, ei s-au realizat, acum eşti tu pe cale să-ţi cam iei viaţa în propriile mânuţe… aşa că urmează-ţi visul şi nu mai pierde timpul pe internet cu activităţi care nu-ţi aduc vreun beneficiu, nu mai sta să minţi frumos în reţelele de socializare, fă-ţi „log aut”şi mai bine gândeşte-te la… pasul următor:

3: Cum să ne facem cunoscută intenţia de a ne angaja? (şi de-aici începe greul...)

Din multitudinea de mijloace informative, nu e rău să iei un ziar, să vezi ce e pe la pagina cu anunţuri, sau să te conectezi frumos la internet ca să poţi accesa nişte site-uri în domeniu şi să dai un „search” la rubrica „oferte angajări”. Dar acum o să ai o mare surpriza, şi o să ţi se cam taie pofta după ce citești cam 50 de anunţuri, care sună cam aşa: „Angajez colaborator CU EXPERIENŢĂ”, „S.C. caută persoane CU CALIFICARE în domeniu, în vederea…”, „Caut secretară CU EXPERIENŢĂ…”, mai dai un click-două, şi dai de aceeaşi poveste: CALIFICARE / EXPERIENŢĂ.

Ups… NU E BINE! O mică-mare problemă: n-ai experienţă (nu ştii d-astea). E cam mare dezamăgirea. N-ai trăit pe pielea ta, dar ai văzut cam ce trebuie să faci, te-ai uitat la doamna de la ghişeu ce şi cum face, te-ai dus şi tu la secretariat să-ţi iei o adeverinţă şi ai văzut cum arată totul, de la cum e îmbrăcată doamna respectivă, de asemenea ai văzut dulapurile pline cu dosare, şi poate te-ai întrebat dacă poţi şi tu să faci faţa la ce e acolo; te-ai dus să ceri nişte lămuriri cu privire la serviciul de telefonie, să zicem, şi ai văzut ce bine e să stai la birou şi să oferi informaţii, să zâmbeşti frumos clientului şi înainte ca acesta să plece, mulţumit de lămuriri, să-i sugerezi să ia şi un pliant de alături!

Nu contest că experienţa nu e importantă, dimpotrivă, constituie un atu, dar de unde atâta experienţă dacă nu se prea încurajează acumularea sa?

Ideea e că, din lipsa controversatei experienţe, îți sunt închise multe uşi, şi nu prea mulţi stau să se gândească mai bine că noi, cei din spatele uşilor închise, probabil că suntem nişte talente nefolosite. Cerem un singur lucru: O ŞANSĂ LA AFIRMARE!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta