Opinie • Încă o dezamăgire portocalie… Noroc că nu-i prima!
Fuse şi se duse şi Convenţia PD-L…! De multă vreme n-am mai fost atât de dezamăgit! Adevăru-i că eu sunt de vină, pentru că aşteptam (drept e că doar cu jumătate de suflet, întrucât ştiam despre cine este vorba…) să se întâmple ceva care să dea un imbold mersului speranţei spre ziua de mâine. Aşteptam ca, în discursurile celor trei candidaţi, să mă regăsesc, pe undeva, şi eu, cetăţeanul de rând, plătitorul de taxe şi impozite ca prostu’ şi în prostie, doar c-aşa vrea o putere luată de pe stradă şi pusă la cârma ţării de către sforarul-şef de la Cotroceni. Mea culpa: am cerut lână de la broască şi micşunele de la răchită… Aşa cum recunoştea până şi Blaga, în guvernele pedeliste nu s-a găsit vreun ministru care să aibă pregătirea necesară funcţiei nici să dai cu puşca, fie că este vorba despre Videanu, Elena Udrea sau de ministrul Justiţiei, deoarece nu-i suficient să fii absolvent de Drept ca să încaleci Ministerul Justiţiei. Principala trăsătură a unui ministru cred că este vizionarismul său, iar vizionarismul ori lipseşte cu desăvârşire în actualul guvern, ori e limitat doar la conturi babane, Vuitoane, vile, maşini de lux, excursii în locuri exotice şi alte avantaje materiale directe şi imediate. Chiar dacă se laudă că face reforme peste reforme şi modernizarea României, a-i acuza pe un Funeriu ori pe un Attila Cseke de vizionarism e futil! Iar ca să spui că Igaş e străbătut de idei vizionare în ce priveşte ministerul pe care cică-l conduce, în afară de „vizionarismul” (mai mult rezultatul unei vedenii!) dării afară a încă vreo 10.000 de bugetari, deja este o „jignire impardonabilă”, ceva de gen „ieşi afară, fiinţă extraordinară”!
Am aşteptat ca mortu’ colacu’ să văd şi eu o luptă ideologică în desfăşurarea Convenţiei, dacă tot se-adunaseră pe-acolo o mie şi ceva sute de oameni în ditamai sala. Am aşteptat să spună vreo moţiune din cele trei că nu e de acord cu închiderea spitalelor, şcolilor sau cu curba de sacrificiu pe care o suportă populaţia. Aiurea! În afară de celebra „ba p-a mă-tii” şi miştocăreli de trei parale, pe care nu le mai „fumează” nici măcar puştii dintr-a IV-a G, n-au răzbătut prea multe idei din respectiva întrunire! Şi totuşi: unica idee exprimată cu claritate a fost aceea că musai trebuie să fie îndeplinit ordinul lui Băsescu, adică să fim trecuţi strada spre trotuarul celălalt, unde e cimitirul… Că acum, în fruntea celor ce ne trec strada, ar fi Boc sau Blaga (nea Pleaşcă neintrând în calcule pe motiv de cacariseală…), singura constantă care interesează e cimitirul de la capătul drumului! La ora la care scriu aceste rânduri am aflat deja că Boc i-a luat locul lui Boc, deci rămâne cum am stabilit: continuăm cu prostiile de până acum şi mai rău decât atât…
Am asistat însă şi la răbufniri precum cea a lui Cezar Preda, care a lăsat o trenă atât de pregnantă de demagogie, încât mi s-a strâns stomacul! Contrar celor pe care le-a afirmat peste tot pe unde a apărut pe micul ecran, de-a lungul timpului, Cezar Preda a recurs acum la un discurs pe care puteai să-l bănuieşti că-i scris de un partizan fanatic al opoziţiei, pentru vreo moţiune de cenzură! Am apreciat faptul că a confirmat astfel cam tot ce spune opoziţia şi presa de doi ani încoace, deşi portocaliii au negat vehement exact ce recunoştea sâmbătă Preda, însă singura imagine ce-mi defila prin faţa ochilor când îl auzeam pe Cezar Preda era cea a unui vulpoi care nu mai ajungea la struguri şi mustăcea că-s acri. Dacă s-ar fi înghesuit să apară în public în locul unui Vişan, Tălmăcean sau alţi nefericiţi scoşi de PD-L pe micile ecrane la prostit proştii şi ar fi rostit mai des, în public, acest discurs, probabil că mister Cezar Preda ar fi devenit mai credibil. Bine-nţeles, cu condiţia să nu fi adoptat tactica nefericitului Oajdea, de a simula că face opoziţie din interiorul PD-L-ului, căci omul de rând este foarte sensibil la afişarea făţărniciei!
Tardiv de inutilă a fost şi ieşirea revoltată a lui Vasile Blaga, de gen urs căruia i se ia de sub mustăţi borcanul cu miere, ca să nu mai spunem că discursul său a fost sub cel al lui Emil Boc, din punct de vedere al mobilizării celor de faţă. Blaga e un tehnician bunicel, dar cu limba-mpleticită, aşa că a fost mai greu să-i facă faţă lui Boc, într-o formă de zile mari şi cu repetiţiile la zi, după ce-a aflat de la INS că a ieşit din recesiune… Se pare că Blaga nu înţelege nimic din filmele americane cu nunţi, unde se spune clar şi la momentul care trebuie: „Dacă are cineva ceva de spus, să spună ACUM sau să tacă pentru totdeauna!” – iată că „Mister Bulldog” s-a specializat în pierdut momentul potrivit, din prea multă aşteptare…
La fel de tardive au fost şi intervenţiile susţinătorilor moţiunii lui Blaga: chiar dacă au fost spuse nişte lucruri reale, dure, impresia generală a rămas aceea că s-au spus „adevărurile perdantului”, care ştia foarte bine ce se-ntâmplă, dar a tăcut complice, iar când s-au hotărât să zică şi ei ceva, calu’ plecase! Adică un soi de răzbunare de ultim moment, să moară şi capra vecinului. Cum era şi normal, metoda s-a dovedit, aşa cum a arătat istoria, că este una cu care nu se câştigă, deoarece omul de rând te simte slab, iar slăbiciunea nu este pe placul alegătorului decât dacă te cheamă Băsescu şi te mâţâi ba pe umărul lui „dragă Stolo”, ba că „Ruşine, Dinu Patriciu”, ori „Ruşine, Petre Roman, că mi-ai întors fundu’ taman când era să te felicit că te-am înjunghiat pe la spate şi te-am zdrobit în alegerile pe care ţi le-am trucat”… Singura mea aşteptată ne-dezamăgire la această convenţie au fost lacrimile crocodilo-telenovelistico-manipulatorii ale lui Băsescu! Aşteptam cu toată nerăbdarea de care sunt capabil, stăteam cu sufletul la gură ca să văd ce motive de dat apă la şoareci va mai găsi de data asta specializatul în plâns la comandă! Acum cauza a fost Petre Roman, care s-a cărat la PNL, neacceptând să mai fie călcat în picioare şi tras la răspundere pe post de ţap ispăşitor de unul ca Băsescu...
Nu s-a discutat nimic, niciun program, cetăţeanul de rând, apolitic, n-a existat în preocupările convenţiei pedeliste, ci s-a discutat doar realegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al PD-L, prin reprezentantul său, Milică Boacănă, s-au reorganizat nişte găşti, au mai câştigat nişte teren băsiştii, au pierdut multe oamenii care l-au susţinut pe Blaga. „Burghezia pedelistă”, „nomenklaturiştrii ciocoilor de şcoală nouă” din sala Palatului Parlamentului s-a aşezat mai confortabil în trenul ce se îndreaptă cu toată viteza spre prăpastie, cu o inconştienţă de care mulţi nu i-ar fi crezut capabili. Interesul unic a fost „cum să ne eternizăm la putere (chiar dacă – sau MAI ALES! – dacă nu o merităm!)”. În rest, cum ar fi zis Shakespeare: mult zgomot pentru nimic…
S-a pierdut o ocazie grozavă de a se demonstra că pedeliştii pot pune mai presus România de partid, ca să fie credibili când strigă-n toate zările că-s preocupaţi doar de interesul naţional. Dacă „interesul naţional” e transformarea PD-L-ului în partidul-stat unic, continuatorul celui de dinainte de 1989, cred că băsiştii trebuie să-şi schimbe culoarea steagului, portocaliul lor provenind astfel din îngălbenirea, în două decenii, a roşului comunist...
Komenteaza articolul
