Opinie • Înghesuiala din metroul roşu

Culeşi de prin toate staţiile, de la Piaţa Doljului, de la Grozăveşti, din Colentina şi de la Semănătoarea, navetiştii obişnuiţi ai metroului roşu îşi ocupă grăbiţi locurile. Cei ce nu mai găsesc scaune libere se agaţă de bare ca stripteuzele de la night club, cu servietele, sau după caz, trăiştile curgând precum balele voyeuriştilor.

Culeşi de prin toate staţiile, de la Piaţa Doljului, de la Grozăveşti, din Colentina şi de la Semănătoarea, navetiştii obişnuiţi ai metroului roşu îşi ocupă grăbiţi locurile. Cei ce nu mai găsesc scaune libere se agaţă de bare ca stripteuzele de la night club, cu servietele, sau după caz, trăiştile curgând precum balele voyeuriştilor.

Aproape de uşă, o bunicuţă cu ochelarii căzuţi într-o rână pe vârful nasului tricotează sentimente dintr-o aţă regăsită în cufărul de fost prim-secretar plimbat azi aici, mâine-n Tecuci, după cum cereau interesele şi sarcinile de partid. Deşi a cam lăsat-o vederea, e la fel de harnică şi mulţumită că a depăşit planul la fulare roşii pe cap de consumator.

Din când în când, trage cu coada ochiului spre nepoţelul neastâmpărat care cercetează cu o curiozitate infantilă giurgiuveaua termopanată de la geamul metroului pe care scrie incasant în cinci limbi şi chineză.

Un şmecher de faleză, cu bluză de camuflaj şi şapcă asortată a la Che Guevara, mestecă un trabuc cubanez şi ascultă în căşti un potpuriu de sambe înregistrate pe naşpa la Rio de Janeiro. Furat de ritm, începe să dea din buric precum o negresă plină de paiete şi nu înţelege de ce tot vagonul îl priveşte ca pe un manelist răzvrătit.

Între scaune, un puşti purtând o eşarfă violetă din care nu i se iţeşte decât nasul, cu privirea pierdută a pagubă, cântă fals, ca un ţârcovnic de cătun:

“Soacrelor din lumea-ntreagă, eu vă dau un singur sfat: / Nu abandonaţi în luptă ginerii care-au clacat.” Nu impresionează, însă, pe nimeni, în pălăria aşezată între picioarele-i subţiri suflând doar vântul.

Un negricios care trăsneşte de la o poştă a şoarece de bibliotecă, nu-şi dezlipeşte freza din ecranul laptopului, pe-a cărui tastatură bate frenetic „Goagăl, Goagăl!”. Eforturile zadarnice îl fac să asude şi să-şi verse năduful soldăţeşte: ”Trandafirii mă-sii de whireless!”

Se apropie ora plecării şi managerul tehnic al metroului scoate capul pe hublou, analizând rapid garnitura şi situaţia. „Ia, mă, care-s indisciplinaţii? Cristi, bagă capul la cutie, manivela mă-tii de intelectual subţire ce te dai! Treci în rând, că jigneşti vagonul cu aerul ăsta de ministru de externe! Poate mor cu beregata ta-n dinţi!”.

În atmosfera tensionată – de parcă toţi ar fi într-un Boeing deturnat spre Tel Aviv, cu teroriştii din dotare cu tot – se aude în difuzoare o voce suavă: “Atenţie, se-nchid uşile! Urmează staţia “Timpuri noi” cu peronul tot timpul pe partea stângă. Mastodonţii sunt rugaţi să coboare pe dreapta şi să aştepte pe şine, cu demnitate, metroul următor!”

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta