Opinie • La dreapta-mprejur!

Asist, în ultima perioadă, la ce măgării, derapaje şi mitocănii se întâmplă în armata română şi-mi vine să-mi rup livretul militar! Să-l calc în picioare şi să-i dau foc! Îmi e ruşine că sunt ofiţer, chiar şi rezervist, al unei astfel de armate aşa cum a devenit cea din România! Nici n-am curajul să o mai numesc „armată română”, pentru că se răsucesc în mormânt eroii de la Griviţa şi Rahova, de la Vidin, de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz şi de pe oricare petic de pământ udat cu sângele ostaşilor care, şi prin jertfa lor, au făcut posibilă căţărarea la putere a unor inşi ca generalul-izmană, piticul atomic, ciocănitoarea Woody sau barcagiul machitor plângăcios la comandă şi eşuat pe deal, a unor cucoane cu „asteroizi” (asteroizi nu-nseamnă o variantă de hemoroizi, domnu’… şi doamna…!) de general pe umăr specializate-n minţit în faţă şi întoarceri „la dreapta-mprejur”, cu mentalitate de TA major îmbâcsit cu absint şi secărică, personaje care ar fi făcut deliciul lui Caragiale! A atâtor şi-atâtor batalioane de galonaţi „înstelaţi” la apelul bocancilor în loturi-loturi (cred că sunt mai mulţi colonei şi generali decât plutonieri!), care au pus ultima dată mâna pe-o armă în 1989 (ş-atunci obligaţi de-mprejurări), care n-au mai văzut o lopăţică de infanterie decât la picnicuri în sânul naturii, când se face focul pentru fleici şi cârnaţi de Pleşcoi, care s-au specializat armat doar în luptele intestine şi cancanuri mai mult decât politice, care şi-ar negocia şi mamele pentru încă o steluţă-două, o funcţioară ori măcar o primă mai grăsulie! Galonaţi guşaţi şi îngălaţi da’ scrobiţi nevoie-mare care, în caz de război, ar trece instantaneu de partea inamicului, în primele 5 minute maxim, să nu care cumva să le-o ia alţii înainte! Creiere terciuite care, la nevoie, de le-ai da trei saci de armament şi muniţie de ultimă oră, n-ar fi în stare să-şi apere nici măcar propriile familii, de le-ar ataca fie şi-o maimuţă înarmată doar cu o praştie şi câteva alune! Bacalbaşianul Moş Teacă e erou naţional pe lângă astfel de specimene!

Că veni anterior vorba de Rahova… O victimă a unui creier evadat din administraţia responsabilă cu denumirea străzilor Târgu-Jiului şi-o fi rostit în barbă, plin de competenţă, la un moment dat şi înainte de cafeaua de dimineaţă: „Mumăăă, ce de idioţi e unii, habar n-are, scrie RAHOVA în loc de PRAHOVA!”, şi uite-aşa s-a pomenit strada cu numele vestitei redute RAHOVA, „sora” redutei Griviţa, denumind… apa PRAHOVEI! Taman ÎN GORJ! Mă refer aici la strada aia înconjurată de alte străzi, numite la fel, foarte… „geografic” şi „hidrologic”: Griviţei, Comuna din Paris, General Dragalina, Slt. Oancea Mihai Cristian (se scrie SLT, nu STL, deştepţii tatii, că nu e Substanţă Toxică de Luptă, ci prescurtarea de la Sublocotenent, pupă-i tata de inculţi plătiţi degeaba din banii noştri!), Avram Iancu, Ştefan cel Mare, Aleea Oituz, Slt. Grigore Cătălin Haidău, Tudor Vladimirescu, General Christian Tell, Ecaterina Teodoroiu – după cum se vede, o zonă istorică plină de… „ape”, „oraşe”, „dealuri”, „văi” şi „văgăuni” pentru cei cu gărgăuni…! Întâmplător, am făcut şcoala la „generală 3”, iar intrarea în şcoală era: pentru profesori – pe strada GRIVIŢEI, pentru elevi – pe RAHOVEI, aşa că ştiu ce spun: 8 ani am trecut pe-acolo, 6 zile din 7, trei trimestre pe an, başca activităţile din vacanţă şi-am făcut şi istoria cu un profesor grozav! Cine nu crede, să-i întrebe pe cei ce locuiesc mai demult pe strada… Prahovei!

Să mai zicem că, de hatârul unei delegaţii elveţiene care a „cadonat” (cuvânt generat inteligent, cu sens ironic, provenit din combinaţia/fuziunea dintre „cadou” şi „donaţie”, dar preluat şi folosit în mod foarte aiurea, însă serios şi important, de către nişte copii fugiţi de-acasă de prin presă şi care fumau prin WC la orele de română…) un amărât de ceas „elveţian”, dat la casare prin Ţara Cantoanelor şi instalat cu mare pompă (semifunebră…) în intersecţia de la liceul Tudor Vladimirescu, o bucată din strada GRIVIŢEI a devenit… GENEVA!? Scârbos! Unsuroasă şi halucinantă slugărnicie de dragul unui superobosit de ceas electric, care n-a funcţionat nici măcar o lună! Pentru cât de puţin se vând unii! Prea mulţi din cei cu putere de comandă şi execuţie administrativă confundă slugărnicia cu eleganţa în maniere sau prostia cu curtoazia! Bine-nţeles, şi reciproca e la fel de valabilă: dacă te văd amabil, binevoitor, elegant, civilizat, te cred şi prost, naiv, credul, că-ţi curge scuipat din gură… Ce gaşcă de imbecili! Dar, să revenim la behăitorii noştri…

Ziceam că, pas cu pas, imbecilitatea ridicată la rang de politică de stat (asta e: şi la lipitoru’ de afişe tre’ să mânce şi gura lui ceva friptane, că d-aia-i fudul, că altfel se făcea şi el inginer, doctor, profesor, judecător, popă…, ceva serios şi competent adică) a făcut praf istoria noastră, aşa că nu e de mirare că a venit şi rândul armatei! Acum se vede de ce a fost nevoie de o armată de profesionişti: e complicat, ca putere impopulară a unui partid „euro-popular”, să înarmezi poporul, chiar dacă pe destui de puţini, însă la vârsta idealurilor – poate le vine la vreunii vreo idee patriotică şi devin eroi naţionali, şi atunci s-a dus dracului reforma de destructurare/desfiinţare a statului şi planurile de viitor portocaliu à la Orwell!

A fi naţionalist acum pute pentru orice decervelat! A fi patriot nu mai e de bon ton pentru niciun potentat al zilei, dacă nu e 1 ori 22 decembrie sau 9 mai! A ţine cu ţara ta, cu judeţul tău, cu oraşul tău, cu comuna, satul ori cătunul tău e câh – vezi mai-mari că strâmbă botu’, da-şi trag coate pe la coaste să facă repede multe-multe-multe poze eroice la sfinţirea vreunui monument ori pe la paradele militare, unde-şi scot la-naintare pieptul „de oraş”, ţolu’ festiv, „ciocatele” (pătrate!) din picioare şi ceasul de ţoapă! A-ţi respecta istoria şi eroii e o tâmpenie neproductivă! A-ţi umili rezerviştii tinde să devină sport naţional! Nu-şi pot închipui, săraci cretini, că, la nevoie, dacă vin albanezii cu cele două T 34 şi trei ZB-uri ale lor, s-ar putea să nu aibă cine să le mai stea în faţă? Sau asta se urmăreşte? De ce ar mai ridica un singur căprar arma ca să apere o astfel de „putere” care îşi bate joc de el şi de familia lui, atât în prezent, dar mai ales în viitorul său??? Doar c-a jurat? Ei, şi ce? Cei din 1989 nu juraseră?

Au reuşit să distrugă speranţa şi motivaţia unei naţiuni răbdătoare şi optimiste prin definiţie! Am sperat că e doar incompetenţă şi prostie! NU, e mai mult decât atât: e distrugere programată, şi, aşa cum bine zice venerabilul Quintus, ORICE manifestare împotriva actualei puteri este o/în legitimă apărare! Subscriu! Cine o mai face alături de noi? Până la urmă, în afara jugului şi a lanţurilor, ce ar mai fi de pierdut???

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta