Opinie • Libertatea și piedicile în calea ei

Lumea nu-i decât un șir nesfârșit de colivii; așa cã a vorbi despre libertatea purã este aproape imposibil. Cred cã ea nu e decât apanajul sfinților. Ei, cei  ce s-au eliberat de hainele de lut ale omenescului și au existat printre noi, fãrã de noi dar pentru noi, cu Dumnezeu în suflet, ei sunt cu adevãrat liberi.
Noi, ceilalți, nu facem decât sã ne zbatem între zãbrelele de netrecut ale neputințelor noastre și ale unei societãți meschine care-și  terfelește cetãțenii fãrã urmã de regret și, mai tragic, fãrã a fi pedepsitã. Azi albul nu mai e neapãrat alb; el poate fi gri, gãlbui, roz sau, dacã cel ce o spune are autoritate, poate fi chiar negru. Totul e nuanțã!
Oamenii sunt cele mai neputincioase ființe. Condiționați mereu de ceva, o viațã întreagã  nu fac decât sã încerce sã se adapteze. ªi, de cele mai multe ori, adaptabilitatea înseamnã slugãrnicie. Unii au o adevãratã vocație pentru sclavie. Coloana lor vertebralã e mai flexibilã decât mãduva salciei. Se pleacã și nici nu se rupe atâta timp cât se apleacã în fața cui trebuie.  Își vând libertatea pe un bãnuț de aramã. Dar ãstea’ s niște gratii asumate. Cel ce intrã benevol în joc gândind cã masca e provizorie și poate în orice clipã renunța la ea ajunge sã se identifice cu actorul în pielea cãruia a intrat încât piesa devine realitate și realitatea, iluzie.
Din pãcate, constrângerile exterioare sunt mai puternice decât cele interioare împotriva cãrora putem lupta cu mai multe șanse de a învinge. Înainte ni  se impuAcând sã vorbim, cât sã spunem dar, mai ales, ce sã trecem sub tãcere. Azi poți sã strigi adevãrul în fața judecãtorului cã el rãmâne surd, orb, mut – așa cum a fost dresat sã fie. Avem libertatea de-a pune degetul pe ranã dar ce folos cã nu avem nicio șansã s-o vindecãm. Pentru a primi dezlegare, trebuie sã ne înrobim.
Intenționat sau nu, lumea în care viețuim exercitã asupra noastrã presiuni care își au menirea de a ne orienta în direcția în care trebuie. ªi acest „trebuie”  este stabilit de alții pentru noi. Uniformizarea, supunerea pânã la venerație, acceptarea rãului dacã el este instituționalizat –cerințe obligatorii în zilele noastre – încalcã dreptul de a fi liber al fiecãrui om și devin piedici în evoluția societãții. Dar cine mai vrea evoluție când țara însãși, mamã vitregã, își alungã fiii pe tãrâmuri strãine iar pe cei rãmași îi înlãnțuie în zale reci și grele de plumb – jug care sã le plece fruntea ca sã nu mai viseze la drepturi și libertãți?

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta