Opinie • Limba şi pasărea

Când actuala clasă politică a făcut un pas în faţă, cerând să fie prima voce a societăţii, nimeni nu a întrebat-o dacă poate să facă acest lucru în beneficiul mulţimii. Oameni venali şi incompetenţi s-au trecut pe liste de partid, iar mulţimea de melci nătângi i-a votat cu o nonşalanţă inconştientă, care a permis ca doar câteva zeci de mii dintre români să decidă destinul restului de 22 de milioane. Doar 0,3 la sută din populaţia ţării face parte din clasa politică în mod permanent. Aceşti oameni nu reprezintă nici pe departe vârfurile de iceberg sau excepţiile pozitive ale neamului românesc. Majoritatea este formată din şmecherii care au trecut în faţă, votaţi de cetăţeni naivi, în speranţa că vor aduce în viaţa lor binele. Este de notorietate faptul că în România cuvântul politician se poate folosi drept sinonim pentru hoţ şi mincinos. O frumoasă legendă, construită artificial de propaganda comunistă, s-a prăbuşit definitiv în ultimii douăzeci de ani: trâmbiţata laudă găunoasă că suntem un popor harnic, inteligent şi bun. Nu suntem harnici, productivitatea muncii fiind una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, nu suntem nici inteligenţi, ca dovadă fiind faptul că nu am reuşit să ne desprindem pentru totdeauna de sărăcie şi să ne alegem în frunte pe cei mai capabili de efort public benefic. Nu suntem nici prea buni, ca dovadă infracţionalitatea ridicată şi ospitalitatea în scădere dramatică, în mare parte datorată sărăciei. Se pune întrebarea: atunci ce suntem? Marea majoritate a românilor este formată din cetăţeni pârliţi, din neica-nimeni, care aleargă în continuu după un salariu sau o pensie mai omenească, care să le permită să trăiască comform rigorilor acestui secol. Surprinzător, în această categorie intră şi funcţionarii din administraţia publică locală, ca şi dascălii din toată ţara. Nu se poate evidenţia în societate o entitate pe care s-o numim middle-class. Există o pătură socială formată din patronii aşa-ziselor întreprinderi mici şi mijlocii, clasificate după numărul de „proletari” care îşi vând de obicei ieftin forţa de muncă. Hărţuiţi de guvernele postdecembriste prin taxe şi impozite, patronii de IMM-uri s-au împuţinat dramatic în timpul guvernărilor Boc I, II, III, IV. În jur de 4 la sută din populaţie este formată din cei care au aplicat, datorită educaţiei sau conjuncturii favorabile principiul lui Darwin: adaptarea cu tupeu şi cinism la vremuri, o adaptare care a umplut România de maşini luxoase şi de super-proprietăţi. Ei sunt hoţii neprinşi, sau negustorii cinstiţi. Axioma supremă a vremurilor capitaliste spune că nu poţi să te îmbogăţeşti la un nivel astronomic decât dacă inteligenţa ta produce pentru omenire ceva super-necesar, care schimbă radical vieţile oamenilor în bine. Este exemplul clasic al patronului specialist în informatică de la Microsoft, Bill Gates. Pentru celelalte invenţii ale minţii omeneşti, la fel de revoluţionare şi care ne-au schimbat viaţa în bine, a fost necesară o perioadă de câteva sute de ani pentru ca patronii care au valorificat aceste invenţii să ajungă super-bogaţi. Exemplul clasic îl constituie evoluţia spre prosperitate a patronilor Companiei de automobile Ford, care au avut nevoie de mai bine de 200 de ani pentru a deveni bogaţi. La noi, performanţa milionarilor în euro este indubitabil neverosimilă, încălcând regulile capitalismului clasic. Pentru a ajunge la această „performanţă”, îmbogăţiţii peste noapte ai României au beneficiat de două condiţii esenţiale: au avut ce să fure şi a existat o pătură malefică formată din oameni care i-au iertat de fiecare dată când aceştia au furat. Pe post de ucenici ai diavolului, magistraţii sistemului judiciar, i-au transformat în douăzeci de ani pe români în sărăcani şi deznădăjduiţi. Cine are bani, are şi dreptate, este o altă axiomă supremă din România. Fiecare categorie de români de mai sus, riscă să piară pe propria-i limbă. Pârliţii, pe limba neimplicării civice, a lehamitei şi a laşităţii. Îmbogăţiţii, pe limba lăcomiei, care nu le dă voie să se oprească din hoţie, ducând poporul înfometat spre o potenţială explozie socială. Istoria lumii se repetă şi este posibil ca generaţiile viitoare să nu mai creadă în fraza demagogică: „dacă o ţară are oameni bogaţi şi populaţia este bogată.” O gândire dialectică duce la supoziţia că generaţiile viitoare, odată ajunse la un grad înalt de inteligenţă şi de stăpânire a informaţiei, nu vor mai suporta la masa bucatelor astfel de politicieni ca şi cei de azi şi vor impune o altă clasă politică şi o altă orânduire, cu oameni noi, care va oferi şanse egale pentru toţi, purtând în esenţa sa – paradoxal! - germenii orânduirii comuniste gândită într-o epocă primară a omenirii de Marx şi Lenin. Istoria lumii este fără îndoială neliniară şi imprevizibilă. Doar cine îşi schimbă limba, aducând ceva benefic pentru patrimoniul omenirii, sau pentru evoluţia ei, va rămâne în istorie. Ceilalţi vor pieri. Fiecare pe limba lui. Este singura regulă a vieţii care nu permite să amâni sau să schimbi ceva prin Ordonanţe de Urgenţă.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta