Opinie • Mă doare...

După că demenţiala agitaţie politico-electorală va fi luat sfârşit odată cu alegerea preşedintelui, se speră că lucrurile vor intra în normal. Poate că va fi aşa, poate că vom găsi o cale, oricare va fi aceea, sigur că speranţa moare ultima, suntem optimişti. Însă, tarele vor rămâne, iar oamenii politici vor avea mult de luptat pentru a-şi recupera imensa pierdere de imagine din ultimele luni. Şi mai rămâne ceva în noi, cei simpli spectatori, martorii spectacolului grotesc: o durere surdă.

Mă doare, de pildă, această primitivă şi simplistă cultivare a principiului dualităţii, brutala împărţire la doi, înger şi demon, rău şi bine. Eu cred că politica nu poate fi făcută din alb şi negru, din Diavol şi Dumnezeu... Această abordare nu poate duce decât la un sistem dictatorial de tipul „cine nu e cu noi e împotriva noastră”, fascistoid, comunistoid, o imagine atât de grotescă, încât te ia cu fiori reci pe şira spinării. Mai cred că politica nu poate fi alcătuită din colţuri şi muchii abrazive, cu scuza că e nevoie de lideri autoritari care să se impună cu buzduganul, ca în epoca medievală sau ca în sistemele totalitariste. Mă doare apetenţa acestui popor de a prefera biciul în locul dialogului şi resemnarea cu care acceptă palma peste buci. Ştiu oameni care spun „dom’le, ţara asta are nevoie de un preşedinte cu mână de fier, numai aşa se poate face treabă”. Nu preşedintele, nu politicienii, nu liderii, nu oamenii, nu persoanele trebuie să reprezinte autoritarismul. Dominaţia autoritară cea mai importantă trebuie să fie cea legii. Nu poţi impune sau ordona oamenilor bunul simţ, poţi, în schimb, să le impui regulile de convieţuire în societate şi, mai ales, respectarea acestora. Aceasta trebuie să fie singura dictatură acceptată şi acceptabilă, LEGEA. Şi, mai mult, legi clare, care să se apropie de perfecţiune. Da, aici putem vorbi despre alb şi negru, despre corect şi incorect, despre cinste şi hoţie. Poate că sună idealist, poate pare utopic, dar acesta trebuie să fie firul călăuzitor al politicii.

Ţara asta are nevoie de un preşedinte înţelept

Mă doare că ţara asta, pentru devenirea ei, are nevoie de un preşedinte înţelept, pe care, fie-mi iertat, nu-l văd nici în Geoană, nici în Băsescu. Nici unul dintre ei nu-mi dă încrederea şi siguranţa pe care ar trebui să le emane un lider competent şi responsabil, „gurul” care să împrăştie în jurul său lumină, bunătate şi înţelepciune... Pe lângă defectele personale, au în comun anturajele dubioase şi un sistem clientelar de termite, fără de care – constatăm asta de 20 de ani – nu se poate...  Şi asta mă doare... Şi mă mai doare seninătatea cu care acest popor acceptă minciuna şi impostura, nonşalanţa cu care se lasă pradă caruselului de vorbe şi minciuni, lipsa de discernământ şi mai ales, uşurinţa cu care tratează alegerea unui lider, până la urmă, neghiobia cu care-şi tratează viitorul şi fiinţarea ca naţiune. Şi mă mai doare faptul că ştiu despre trecutul şi prezentul oamenilor politici şi nu pot să nu fiu circumspect în ceea ce priveşte viitorul. Cunosc foarte bine rapacitatea unora, dorinţa lor de îmbogăţire rapidă şi cu orice preţ, le ştiu păcatele, lipsa de scrupule, tupeul şi aroganţa. Mă doare lipsa mea de încredere în ei, această boală cu care clasa politică a reuşit să ne contamineze de 20 de ani. Am devenit un popor virusat şi suferind de neîncredere. Până la urmă, şi la noi, ca şi la Berlusconi, problema nu e că politicienii au un nivel de încredere scăzut, problema e că nivelul lor de încredere e mai jos decât cel al prostituatelor.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta