Opinie • Mai putem trăi frumos?

De la Adam încoace s-au comis mereu fărădelegi dar astăzi se pare că se întrece măsura. Şi în societăţile tradiţionale se păcătuia, dar “mai cu perdea”. Oamenii erau conştienţi de greşelile lor iar opinia publică sancţiona abaterile de la viaţa normală. Din nefericire, se vede limpede că astazi nu se mai face deosebire între bine şi rău. A avea relaţii extraconjugale, a întemeia un cuplu cu o persoană de acelaşi sex, a trăi în uniune consensuală şi ce să mai vorbim de comuniunea trupească înainte de căsătorie cu diverse personae, devin lucruri normale pentru o persoană anormală. Setea de a poseda, de a aduna averi cu orice mijloace, de a vedea în toţi şi în toate mijloace care-ţi pot satisface pofta ta destrăbălată sunt socotite atitudini fireşti pentru o lume nefirească[1]. În România când era pe cale să se legifereze „normalitate” vieţii trupeşti anormale comunitatea eclesială a protestat la început, dar pe măsură ce presiunile Comunităţii Europene în acest sens erau tot mai mari, protestul a devenit mai slab şi s-a finalizat cu tăcerea. Oare se va întâmpla acelaşi lucru şi acum când e pe cale să se legifereze prostituţia?[2]

Glasul profetic al Avvei Pamvo, trăitor în primele veacuri creştine, dar referindu-se la vremurile noastre spune: „Episcopii în zilele acelea se vor sfii de feţele celor puternici…Va intra încă şi în norod necredinţă, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtişaguri şi beţie.”[3] De asemenea proorocul Isaia a scris pentru astăzi, ca şi pentru vremea lui: „Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!” (Isaia 5, 20) Aceeaşi idee o regăsim în actualitate , expusă cu sarcasm amar, la Ernest Bernea: „Omul «civilizat» este în genere înclinat să trăiască mai mult prezentul…să-l trăiască prin toate simţurile trupului, atât de rafinate de civilizaţia aceasta de care suntem atât de mândri. A mânca bine, a îndrăgi femei frumoase, a fura şi exploata pe cei slabi, a dormi în lenea unui trup obosit de senzaţii tari, a te închina icoanelor rotunde ale banului devenit în acest fel un adevărat dumnezeu făcător de minuni, iată expresia unei vieţi pentru care a trudit o lume întreagă de milenii”.[4] N-aş vrea să se creadă că viaţa contemporană o consider inacceptabilă unei societăţi civilizate, fiind astfel acuzat de pesimism. Lumea a fost zidită de Dumnezeu şi-şi are frumuseţile ei. Omul este icoana lui Hristos şi-şi are demnitatea lui. În acest sens un cuvios contemporan se foloseşte de o parabolă: „Dacă vei întreba o muscă: Sunt flori în locul acesta? Ea îţi va răspunde: Nu ştiu. Ci ştiu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurăţii. Şi îţi va înşira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: Ai văzut vreo necurăţie în locul acesta? Ea îţi va răspunde: Necurăţie? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare. Şi îţi va enumera o grămadă de flori de grădină şi sălbatice. Vezi, musca ştir numai unde există gunoaie, în timp ce albina ştie că acolo este un crin, mai departe o zambilă…”[5] Pledoaria pe care doresc să o fac în acest articol este să nu ne oprim la gunoaie, ci să căutăm florile. Să nu ne mulţumim a trăi în mocirla puturoasă a păcatelor ci să aspirăm înspre înălţimi. Lucrul acesta cere un anume eroism după spusele episcopului Ioan Suciu, mort în închisoarea de la Sighet: „Aş vrea să prefac toată colbăria de stele în limbi de foc, întreg nisipul argintiu al mării în guri ce ţipă şi toate rănile omeneşti în buze care glăsuiesc, căci vreau să strig cu iureş de clopot furios, să dau alarma în străfundurile sufletului tău, să izbesc furios în pereţii de nepăsare, în învelişul de comoditate în care ţi-ai învăluit viaţa tinereţii tale: ieşi din scutece şi te aliniază bărbăteşte chemării de a trăi eroic”.[6]

Pentru a trăi frumos trebuie, înainte de toate, să gândim frumos deoarece toate faptele îşi au izvorul în cugetare. Un om cu idei frumoase şi sănătoase va acţiona corect.[7]

Şi să nu uităm o vorbă străveche: „Ideile sunt cele care conduc lumea.”

Ionel CIOABĂ

[1] P.S. Andrei Andricuţ, Nu mai putem trăi frumos?,Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 5

[2] Ibidem, p. 6

[3] Avva Pamvo, Pateric, Alba Iulia 1990, p. 193

[4] Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 15

[5] Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 27

[6] � Ioan Suciu, Eroism, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 5

[7] P.S. Andrei Andricuţ, Op.Cit.,p.8-9

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta