Opinie • Mizerabilii

Tot despre şeful statului scrie şi vorbeşte toată lumea, căci nu l-a pus nimeni să candideze şi să promită că se va trăi bine. La cine s-o fi referit nu s-a aflat încă, de la alegători în niciun caz. Deocamdată, tot cei care au trecut pe la conducerea statului o duc bine şi reuşesc să îşi organizeze petreceri fastuoase de ziua numelui sau la alte aniversări. Şi ai lui Băsescu şi ai lui Năstase şi Iliescu şi ai lui Tăriceanu au prosperat. Fiecare cum au putut: cu un caltaboş, cu nişte săli de sport, cu o privatizare pe sub mână, cu o şpagă discretă. Şi, uite aşa, aproape că nu mai există politician sau om de afaceri ocrotit de partide care să nu fi pus câteva milioane de euro la ciorap sau măcar să îşi fi tras o firmă pe numele mamei sau al bunicii sau o vilă în fundul grădinii. Una cu vreo 20 de camere pe care nu o va putea nimeni vinde sau cumpăra.

Statul se află într-o pierdere clară de autoritate şi mai ales din vina politicienilor care au compromis aproape tot ce mai era pur în această ţară. Culmea, ceea ce era impur şi a început să se înălbească este chiar memoria celui mai hulit fiu al poporului înainte de 1989, Nicolae Ceauşescu. Omul ar fi votat de 41% din respondenţii unui sondaj de opinie comandat de nu ştiu cine. Oricum nu contează cine a comandat sondajul atâta timp cât fostul şef al statului se găseşte sau se regăseşte în fiecare dintre politicienii mai mari sau mai mici de pe la partidele. În acelaşi timp, nu şi-l revendică aproape nimeni de la niciun partid. Doar poporul a început să îşi iubească Conducătorul. În mod paradoxal, iubirea cu forţa pe care o cerea dictatorul a fost transformată în noul capitalism în iubire aproape pe bune. Oamenii au şansa ca după 20 de ani să constate, să facă unele comparaţii, să vadă ce s-a construit în comunism şi ce în capitalismul de tip nou, original şi românesc. Poporul poate să afle dacă libertatea de exprimare şi libertatea de expresie şi dreptul de a vota şi de a-ţi schimba conducătorul pot să fie suficiente şi pot suplini lipsuri precum pentru leafa, pensia, mâncarea, locul de muncă, serviciile medicale, dreptul la străzi şi autostrăzi asfaltate, canalizare, apă curentă, veceu în casă, etc. Nu pot fi, evident, suficiente. Dar ce spun capitaliştii de tip nou: libertatea este cea mai de preţ. Aşa este, dar şi sclavia se poate regăsi şi în cele mai libere şi democratice sisteme politice şi mai ales în cele în tranziţie. Sclavia oamenilor liberi care pot să vorbească, dar sunt prea săraci, sclavia celor care nu au acces la lucruri elementare, sclavia celor torturaţi de bănci şi de instituţiile statului, sclavia celor care dau şpagă la spital sau la poliţie sau la şcoală. Un sistem putred care funcţiona la fel şi în sistemul comunist, dar parcă valorile erau un pic altfel ierarhizate. Actualul şef al statului a devenit la fel de hulit ca şi fostul şef al statului de dinainte de 1989. Poporul urlă de nervi şi de foame, de supărare şi scrâşneşte din dinţi a plecare către alte zări mai bune sau către cimitir - mai repede. Conducătorii pe care i-a avut până acum România i-au făcut pe români să îşi întărească convingerea că aici nu funcţionează şi nu va funcţiona nimic şi că cine vrea normalitate trebuie să plece, indiferent de vârstă, indiferent de calificare. Şi mulţi au plecat şi pleacă. Pentru ce să mai achite impozite şi taxe unui stat nătâng? Statul să îşi exercite tortura pe nişte oraşe goale şi să experimenteze măsuri de redresare doar pe îmbuibaţii de România care au zidurile palatelor suficient de înalte să nu mai vadă mizeria din jurul lor. Şi pe mizerabili.

Actualul şef al statului ne propune să construim un nou tip de capitalism, pentru că primul ar fi dat faliment. Adică majoritatea celor săraci, plus minoritatea celor foarte bogaţi să construiască un capitalism corect, într-o ţară cu zeci de milioane de euro datorii. Seamănă cu 1989, cu diferenţa că ţara nu era înglodată în datorii şi revoluţia a început să pută de la o poştă. Scapă cine poate. Cu primul tren, bicicletă sau chiar şi pe jos. Aşa a plecat şi Brâncuşi şi nu s-a mai întors, să îşi achite impozitul pe bojdeuca de la Hobiţa. Boc încă îl aşteaptă.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta