Opinie • Munca e pentru maşini şi chinezi

Mă învârteam prin calculator prin tot felul de texte, căutând nişte chestii de care aveam nevoie. Am căutat după chestiile astea şi chiar eram concentrat, până când a trecut aşa o oră, două. Am mai dat jos ceva de pe net, cum se spune. Cred că nişte cărţi: am şi uitat ce căutam şi ce fel de chestii mă aşteptam să găsesc. Până la urmă mi-am dat seama că nici cărţile pe care le-am descărcat de pe internet în calculator nu erau cine ştie ce.

Tot umblând aşa, am dat peste o ştire cu un american care muncea. Tipul era cam comunist, că îi plăcea munca. În zilele noastre cui îi mai place munca, în afara unui japonez amărât care vine să facă afaceri în Bucureşti, unde îşi găseşte însă rapid sfârşitul, după ce e muşcat de un câine comunitar românesc. Aşa…Care era treaba cu americanul ăsta? Dacă nu ascultai cu atenţie comentariul ce însoţea imaginile, ai fi spus că americanul s-a dat rău cu clasa muncitoare şi l-a citit prea mult pe Marx. Treaba era că tipul avea 101 ani şi nu vroia să iasă la pensie. Se gândea că dacă renunţa la muncă sau la activitatea pe care o presta i se apropie brusc sfârşitul. Teama era cu atât mai mare, cu cât probabil dorinţa lui era să ajungă până la 125 de ani. Cât l-am văzut în imaginile respective, conducea un fel de maşinuţă cu copertină. Muncă din asta de condus maşina prin curtea casei. Omul arăta ce-i drept de vreo 80 de ani şi se vedea că nu e din generaţia pro, hrănită în faţa protv, cu hamburgeri şi bomboane gumate moi. Mesteci şi faci faţă dentistului! Americanul a mâncat pesemne numai curcan curat crescut cu porumb nemodificat genetic, altfel nu îmi explic cum de ajunsese la vârsta aia. Mirosea a propagandă de Ziua Muncii, sărbătorită în luna noiembrie. De altfel, tipul şi fusese premiat de Congresul American şi parlamentarii de acolo şi-au şi făcut poze cu el. Să aibă şi ei amintire o poză cu unul care munceşte.

Nişte chestii din România

Nu ştiu de ce, dar ştirea asta mi-a adus aminte de nişte chestii din România. Mi-am închipuit un reportaj pe la Corabia, cu un bătrân de vreo 42 de ani, care a reuşit să ridice în viaţă suficiente halbere, de i s-au umflat pungile sub ochi. Apoi mi-l închipui la parlament, făcându-şi poze cu Văcăroiu şi cu alţi parlamentari. Să aibă şi ei o amintire cu un om care munceşte. Aproape că întrezăresc lacrimi în ochii aleşilor noştri, puşi în faţa faptului împlinit.

Nu ştiu de ce toate chestiile ce au legătură cu munca sunt chestii comuniste. Capitaliştii nu muncesc, ci manevrează capitalul - în afară de japonezi, care din când în când mai şi dorm. Probabil atunci sunt capitalişti, că visează strategiile de dezvoltare a patriei lor.

S-a terminat şi filmuleţul cu americanul de 101 ani. Probabil că o să moară fără să vadă România. Dacă ar fi văzut-o măcar o dată, şi-au fi schimbat cu siguranţă optica despre viaţă. Păi orice muncă începe cel mai bine cu un păhărel de ţuică şi apoi cu o gustare. Dacă te apuci să asfaltezi doi metri pătraţi într-o zi, deja se dublează kilometri de autostradă din ţară. Nu merge aşa, ca la american. Sigur ar fi murit după o săptămână de muncă în România.  Organismul s-ar fi dezobişnuit de ritmul alert.

De fapt toată chestia asta ţine de strategia naţională şi de agenda publică. Dacă ne dezvoltăm, dacă apar zgârie-nori? Şi dacă apar zgârie-nori, nu o să devină ţinta grupărilor teroriste? American comunist! Gata mă duc în bucătărie, să mănânc ceva sănătos, că am obosit de la atâta muncă! Am pe masă un măr galben: Parmen auriu. Cred că importat din Turcia. A făcut nişte pete. L-am cumpărat acum o lună. Mulţi au crezut că e din plastic. Se întâmplă tot felul de chestii: dau banii pe toate drăciile. Americanul ăla nu avea E-uri, că altfel nu muncea atâta.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta