Opinie • Narcisismul… mioritic

Europa, până să fie doar o realitate geografică, este o construcţie mentală. Integrarea în structurile europene a fost celebrată la noi ca şi cum ar fi fost o stare de fapt. Ignorându-se însă faptul că procesul de metamorfoză spre Europa nu presupune doar reformă instituţională şi economică, ci şi, în chip esenţial, adaptarea mentalităţii noastre la noul model de homo europeus.

Că este dificil să facem şi una şi cealaltă este o realitate permanent demonstrabilă. Suferim de simptomul nerealismului şi de penibile lipse de memorie. Uitându-ne trecutul care nu a fost cu nimic mai prejos decât prezentul. Ne amputăm perioadele ancestrale nefaste pentru a sări mai repede în viitor, descoperind însă durităţile unui prezent pe care nu ni-l mai dorim. În consecinţă, nici viitorul nu mai există. În condiţiile unei inerţii mentale în care clişeele despre o epocă glorioasă a spaţiului mioritic apar cu obstinenţă.

Interbelicul este luat ca punct de reper, considerat momentul de vârf al unei ţări aflate la răscruci de vânturi, o perioadă prosperă şi democratică. Un intermezzo istoric care a fost, însă, la fel de falimentar politic şi mental ca şi prezentul nostru dramatic. Cu oameni la fel de oportunişti ca cei care ne decid astăzi destinele. Alţii preferă o descindere mai în profunzime, mitologizând vremea primordială a geto-dacilor, identificând centrul lumii prin arealul nostru carpatin. Sau perioada voievozilor, salvatori merituoşi ai unei Europe care uită astăzi să îşi exprime recunoştinţa!

O Românie care a fost populată cu consecvenţă (dar nu permanent) de false personalităţi, condusă de falşi lideri, întemeiată pe false mituri. De care ne este greu să ne detaşăm. Cei care îşi fac iluzii în legătură cu şansa de a începe o viaţă nouă fără să o fi asumat matur pe cea veche, cu toate cele bune şi rele ale sale, se înşeală amarnic. Însă, rezistenţa la scrutarea reală a interiorului prezintă la noi o rezistenţă teribilă. Actualizarea insistentă a unui trecut glorificat şi abandonarea în mrejele lui perpetuează un imobilism în raport cu noi înşine. Subjugarea de către mitologiile construite pe istorie este contraproductivă şi paralizantă, demonstrând un narcisism specific. Amplificând în timp o boală care se cronicizează şi reliefează un mental colectiv infantil. Evidenţiind o matrice de gândire care stă la originea crizei cu care ne confruntăm. De zeci de ani…

A îndrăzni astăzi un proces de demitizare şi de reliefare a unei psihologii naţionale defectuoase este echivalent cu erezia. Demonstrând că narcisismul ne este mai drag decât pragmatismul, iar boala ne-o iubim mai mult decât antidotul. Şi, în mod paradoxal, mai sperăm şi la vindecare. Chiar pe termen scurt…

P.S. Am fost provocat să scriu această analiză, încercând să ofer un răspuns de ce cred că este imperios necesară o demascare a falsurilor pe care ni le-am construit în timp. Şi de ce am această abordare în articolele mele. Adoptând maniera nu a unui pedagog, ci a unui diagnostician. Unui bolnav în fază limită nu-i povesteşti cât de frumos este ci îl supui unor terapii de şoc. Oricât de dure sau inconfortabile ar fi. În speranţa că mai există şanse de salvare. Altfel, orice poveste atractivă este utilă doar în a-l ajuta să moară… frumos!!!!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta