Opinie • „Nu ştiu de-astea!”

Ştiţi voi cei care vă risipiţi în lupte deşarte ale orgoliilor şi ale puterii, voi cei care vă vindeţi sufletul şi (vă) călcaţi în picioare pentru o bucată mai mare de ciolan că sunt oameni care, clipă de clipă, îşi drămuiesc fărâma de pâine şi aşteaptă îngroziţi ziua de mâine? Ştiţi că există, în epoca tuturor posibilităţilor, copii care se trezesc la 3 dimineaţa, pentru a ajunge la timp la şcoală, şi fac naveta zilnic pentru că nu au bani să-şi plătească un loc la internat? 2-3 milioane pe lună (cazare şi masă), pentru ei, e PREA MULT. Ştiţi că o uniformă poate fi PREA scumpă şi că puloverul de lână făcut de bunica şi purtat de fraţii mai mari e singurul pe care şi-l pot permite? Nu mai contează că e demodat, scămoşat şi acelaşi zi de zi. Ştiţi cât de afectaţi sunt copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, la muncă, pentru a le oferi o viaţă mai bună? Ştiţi că o simplă răceală poate „costa” PREA mult când tavanul casei în care locuieşti stă să se prăbuşească? Ştiţi că există şi lacrimi de durere, de foame, de frig ? Ştiţi că din ce în ce mai mulţi copii nu mai au copilărie? Grijile, necazurile îi năpădesc, nedrept, prea devreme. Prea repede încep lupta pentru supravieţuire. Ştiţi că cele de mai sus nu sunt metafore goale? Nu cred că „nu ştiţi de-astea”. Cred, în schimb, că sunt alte probleme mai arzătoare de buzunar care vă preocupă. Acestea nu contează; nu contează pentru că aceia despre care vorbesc n-au drept de vot şi, chiar dacă ar avea, cu o portocală şi o ciocolată „nu” poate deveni „da”.

Ştiţi voi ce să răspundeţi la întrebările: „De ce să învăţ? La ce-mi ajută?” sau: „Nu-mi place să învăţ, eu vreau să muncesc. Dar unde?” Da, probabil că ştiţi; e uşor de fabricat un răspuns demagogic. Răspunsuri de tipul: numai prin carte reuşeşti, trebuie să înveţi pentru tine pentru a te desăvârşi ca fiinţă umană sunt goale de substanţă precum buzunarele celor care mă reduc la tăcere cu asemenea probleme. Puţini sunt aceia care sunt capabili de performanţă. Cei mai mulţi nu pot sau nu vor. Lor ce le oferă societatea? Şi puţinele locuri de muncă ce există, abia-ţi asigură supravieţuirea. Aşa că, în faţa nevoilor fireşti, materiale, pe care oricine le resimte, spiritul se risipeşte odată cu ultimul firicel din cenuşa visurilor de mai bine.

La întrebarea pe care o aud din ce în ce mai des: „La ce-mi foloseşte să ştiu eu limba română şi ce-au scris alţii?”, în faţa celor ce vor soluţii pentru o viaţă mai uşoară şi nu una chinuită, îmi vine şi mie să zic: „nu ştiu de-astea” sau „lăsaţi-o-ncolo de română, învăţaţi italiana, spaniola, engleza, că poate aşa aveţi o şansă de a munci ca să trăiţi şi nu de a trăi ca să munciţi/supravieţuiţi!”

Ştim noi altceva în afară de a face haz de necaz, de a râde de „perlele” unora, de a ne resemna cu toate că realitatea e atât de dureroasă? Cu toate că e nevoie de acţiune şi nu de indiferenţă? Suntem un popor din ce în ce mai sărac…şi material, şi spiritual.

Se vrea calitate, dar fără investiţii, se vrea sacrificiu, dar doar din partea unora, se vrea mult, din puţin sau din nimic. Cum să ridici o fortăreaţă (nu de jucărie!) din nisip uscat?

Şi uite-aşa, aicişa,

(în ţara asta),

e frumos, da’ nu prea.

Şi toţi ştim de-astea.

Şi-am încălecat pe-o şa

şi am spus adevăru’ aşa…

cui are inimi de simţit

(că ochi şi urechi avem toţi)!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta