Opinie • Oameni şi… oameni

Are oare românul conştiinţă axiologică? Dacă te gândeşti bine, n-are… nici conştiinţă! Poate doar conştiinţa materialităţii, a garniturilor şi a gratificărilor.

Nişte zerouri barate, creiere anexe, vorba lui Eugen Lovinescu, ajunse - te miri cum, nu te mai miri cum, căci fac parte din camarile manageriale – în comitete, comiţii sau comisii, îşi iau revanşe mai vechi, pentru că nu le-ai dat ascultare, în condiţiile în care manipularea ta ducea la mici modificări patrimoniale şi întărirea poziţiei lor în camarilă. Nu afirm acest lucru, pentru că nu e adevărat. Dar nu mă puteţi obliga să nu văd!

Dar ce este mai zguduitor pentru cineva care ar avea conştiinţă, este că acest lucru e doar un condiment sau o picanterie existenţială. Mai important este că strigăm animaliceşte – e prea puţin spus demagogic – că vrem calitate,  dar când unii mărunţei ne oferă calitate cât alţii o mie, îi strivim grobian şi ne mai miră când ei se revoltă în numele dreptăţii absolute, nu în nume personal. Ne mirăm că aleargă după iluzia dreptăţii absolute, care nu este deloc pleonasm. Dreptatea nici nu poate fi decât absolută (după cum drept nu are grad de comparaţie). Restul e compromis, să nu spunem mânjire.

Apreciem calitatea? Care calitate, când aşezăm la sfârşit de ierarhie sau clasament oameni cu doctorat, finalizat înaintea aproape tuturor numelor sonore din Gorj, cu master, cu studii aprofundate (facultăţile, mediile de 10 şi premiile la concursurile naţionale din liceu şi facultate, oricum, nu contează, formator în proiecte Phare, participant la conferinţe internaţionale, autori de cărţi şi articole al căror număr scapă şi autorului, dar publicate în volume sau edituri prestigioase, spre exemplu, la Cambridge, îndrumător al activităţii olimpicilor naţionali aproape în toţi anii, încă din primul an  de învăţământ preuniversitar?! Etc.,etc., etc., pentru a nu suna narcisist).

Şi dacă stai şi te gândeşti se putea să-i considerăm pe astfel de oameni anacronici, aruncându-i în afara oricărei ierarhii.

Vorba aceea din popor: Nişte nebuni aruncă o piatră în baltă şi zece cuminţi, deştepţi n-o pot scoate. Sau până ajungi la Dumnezeu, te omoară sfinţii. Sunt vorbe din popor, pline de înţelepciune, care-şi dovedesc aplicabilitatea la orice pas şi le înţeleg cei cu cap.

Dacă toate acestea vă par inepţii sau vă supără, consideraţi-le fantezii literare, preromatice, pline de umor negru.

Dacă le luaţi în seamă, consideraţi-le spuse, ca în dreptul civil, intuitu rei, nu intuitu personal. Vorba lui Mihai Kogălniceanu, din programul Daciei literare: criticăm cartea, nu autorul. Aşa şi eu: am atitudine critică faţă de fapte, spre îndreptare, nu pentru persoane. Şi le spun cu certitudine sine ira ed studio – fără mânie şi fără părtinire…

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta