Opinie • „Orice putere corupe, puterea absolută corupe în mod absolut” (Lord Acton)

Poate că cea mai grea întrebare cu care ne confruntăm în prezent este DE CE? De ce trebuie să trecem prin aceste realităţi crude? De ce avem la conducere doar oameni corupţi şi care îşi urmăresc propriile interese? De ce nu am ştiut să alegem atunci când am avut ocazia să o facem? De ce…?

Desigur, este greu de oferit un răspuns şi nici nu ştim exact dacă îl vom găsi vreodată… Dincolo de datele tehnice care pot conferi o posibilă soluţionare acestor dileme, se impune să luăm în calcul şi natura umană. Sau poate că în primul rând natura umană… Un element extrem de semnificativ care în ecuaţia aceasta a dorinţei de putere absolută are un rol determinant.

În 1938, un reputat economist din Chicago ( F.H. Knight) constata:

„Probabilitatea ca oamenii aflaţi la putere să fie indivizi cărora le-ar displace deţinerea şi exercitarea puterii este egală cu probabilitatea ca o persoană cu o fire extrem de blândă să capete slujba de biciuitor-şef pe o plantaţie de sclavi.”

În concluzie, există o mare probabilitate ca în fruntea unei ţări să ajungă oameni brutali şi lipsiţi de scupule, a căror singură dorinţă este să aibă putere absolută, necesară pentru intenţiile meschine care le caracterizează existenţa. Corupţi în natura lor umană îşi doresc puterea care să la satisfacă pretenţiile. Dacă mai sunt valabile spusele lui Lord Acton, atunci „orice putere corupe, însă puterea absolută corupe în mod absolut.” Cu alte cuvinte, dorinţa de putere absolută face parte din natura umană, nimeni nefiind imun la ea. Cu cât cineva este mai coruptibil, cu atât îşi doreşte mai multă putere.

Şansa pentru concretizarea unei asemenea situaţii este posibilă dacă liderul ştie să adune în jurul lui un grup care este dispus să se supună de bunăvoie unei discipline totalitare. Confundând disciplina de partid cu „spălarea la creier” aceşti oameni sunt convinşi că realizează un bine în interesul colectivităţii supunându-se necondiţionat voinţei unei persoane dominate de ideea stăpânirii în mod absolut. Deoarece conducătorul suprem stabileşte de unul singur ţelurile, ajutoarele lui nu trebuie să aibă nici o convingere proprie. Sarcina lor este să se supună conducătorului, iar “cei mai buni” în această privinţă sunt cei lipsiţi de principii şi, literalmente, capabili de orice. În consecinţă, este imperios necesar ca aceştia să nu aibă idealuri personale cu care ar putea încurca intenţiile conducătorului.

În acest mod s-au înfiripat regimurile totalitare. Treptat, mecanic şi profitând de naivitatea oamenilor. Şi cum servilismul este o trăsătură bine întipărită în firea umană, autoritarismul apare ca fiind o alternativă convenabilă, mai ales în condiţii de insecuritate aduse de crize economice. Poate că nu întâmplător toate regimurile dictatoriale, fie de stânga, fie de dreapta, au apărut pe un fond de disperare şi nesiguranţă adus de recesiune. Ceea ce determină un accept tacit din partea celor cărora îşi văd subminate drepturile şi libertăţile, creduli asupra timpului relativ scurt în care acestea vor fi diminuate. Când sunt realizate efectele, deja este prea târziu!

Orice asemănare cu realitatea românească ar trebui să fie o pură întâmplare, însă, din nefericire, nu este… Nu ar fi de mirare că istoria ultimilor zeci de ani ai României au fost caracterizaţi printr-un parcurs sinuos, debusolant, de pierdere a încrederii faţă de instituţiile care garantează democraţia şi care mai pot oferi şansa unei redresări viitoare. Furtul generalizat, atingând cote de banditism, demagogia dusă la paroxism, servilismul nelimitat, nepotismul, minciuna cronică sunt efecte ale puterii absolute. Pe care trebuie din nou să le retrăim…Străini de valorile şi de spiritul democratic constatăm, nu cu prea multă surprindere, un dans ciclic al României, de reîntoarcere la un trecut pe care îl consideram de mult apus. Dar la a cărui realizare am contribuit în mod deliberat… Şi acum, ce este de făcut?

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta