Opinie • Până când strângem cureaua în jurul scheletului?
Guvernul ne-a obşinuit în ultimii 20 de ani cu tot felul de seturi de propuneri care mai de care de năstruşnice. Unele au fost “rezonabile” şi au au avut ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii, precum biscuitele, iaurtul, laptele şi cornul pentru elevi. Au mai fost şi sălile de sport şi alte patinoare. De asemenea, programe precum prima casă, primul credit, consumul de produse autohtone, Rabla, creditul ipotecar, primul ciolan, primul post în administraţie. Chiar şi partidele au copiat modelul guvernamental, iar pesediştii au propus recent primul card de membru de partid care, deocamdată, nu te ajută nici măcar să intri la budă gratuit sau la cimitir.
Majoritatea programelor şi propunerilor guvernamentale au avut rolul de a se adresa celor mulţi şi de a-i îmbogăţi pe cei puţini. În 20 de ani nimeni nu a luat taurul de coarne şi a fost simulată economia de piaţă cu ajutorul sălbaticilor canibali capitalişti şi alţi oameni de afaceri autohtoni, ori politicieni străini de misiunea pe care o au în slujba ţării.
Soluţiile vizează în continuare omul simplu. Se ia de la cei săraci, pentru că 80% dintre români sunt săraci, deşi numărul celor foarte săraci creşte vertiginos, şi se alimentează bugetul de stat, din care se alimentează investiţiile derulate tot de către stat. Adică o clientelă de partid şi de stat care în ultimii 20 de ani s-a tot învăţat să sugă la fonduri publice.
De la 1 iunie, chiar de ziua copilului, semn că politicienii aflaţi la putere, dar şi cei din opoziţie, au dat în mintea celor mici, viitorul ţării se va vedea altfel. Tot violet, dar un violet de feţe tumefiate. Feţele celor care nu îşi vor mai strânge cureaua în jurul brâului, ci în jurul gâtului. Feţele violet ale celor care umplu lăzile metalice ale morgilor şi care nu ştiu că vor avea de plătit statului, chiar şi după moarte. Trebuie să existe şi un impozit pe moarte. Vor plăti şi cei cu pensii şi cei fără pensii. Şi cei care au un venit şi cei care sunt ocrotiţi de stat şi primesc un ajutor, sub o formă sau alta. Plătesc mamele care nu vor mai avea un ajutor decent de creştere a copilului, vor plăti chiar şi invalizii. Vor fi impozitate toate veniturile: din drepturi de autor, din legătura de pătrunjel, din ouă, din fasolea de pe câmp. Cetăţenii trebuie să contribuie şi în capitalism la economia ţării, la fel cum contribuiau cu celebrele achiziţii şi în comunism.
Care libertate? Libertatea celor ţinuţi în lanţuri de un credit bancar sau de statul care le jupoaie şi ultimele antricoate sau rotule, pentru a acoperi incompetenţa guvernanţilor?
Pe ce se mai poate pune oare impozit: pe concediul de odihnă, căci în loc să fie la serviciu românii îşi mai permit să se şi odihnească două săptămâni pe an. Un impozit pe darul de nuntă şi un impozit pe oxigenul respirat. În fond suntem cu toţii nişte mici poluatori şi trebuie să plătim cu toţii potrivit principiului “poluatorul plăteşte”. Emanăm cu toţii dioxid de carbon şi aerul patriei este afectat. Guvernul ar mai putea introduce o taxă de trotuar pentru pietoni, care an de an duc pe tălpi acasă câte o particulă de bitum şi astfel străzile arată tot mai rău. Ar fi nimerită şi o taxă pentru cei care îşi permit mai multe perechi de pantofi sau pentru cei care mănâncă prea mult, întrucât se uzează canalizările şi se poluează apele, iar statul şi firmele de profil cheltuie bani buni pentru epuararea apelor poluate. Ar fi de asemenea bun şi un impozit pentru cei care îşi petrec concediile afară şi nu în ţară şi nu ajută turismul autohton. O altă taxă ar fi potrivită şi pentru cele câteva milioane de români care muncesc în afara ţării şi statul ar trebui să le impoziteze veniturile pe care le produc în altă ţară, întrucât România i-a educat şi pregătit. Un impozit s-ar putea aplica şi celor care beau să uite şi sunt mulţi, dar şi pentru cei care trag din pipă şi poluează cerul patriei. Impozite trebuie să plătească şi cei care vor să organizeze mitinguri şi greve şi zgomotul lor îi împiedică pe guvernanţi să lucreze în linişte.
Un impozit plătit anitcipat pe viaţa de apoi nu ar merge? Dacă şi în viaţa de apoi o să ne trezim tot în România? Guvernanţii din România de aici ar putea să folosească banii din viaţa de apoi pentru a alimenta bugetul din viaţa prezentă.
Komenteaza articolul
Legaturi (NE)primejdioase