Opinie • Parvenitismul - între egocentrism şi inflaţia hiperrelaţionărilor sociale

Totalitarismul şi crizele posttotalitare au avut adesea, ca apanaj, pe de o parte, uniformizarea forţată a mentalităţilor şi clişeizarea formală, iar pe de altă parte, exacerbarea ipostazelor conducătorului şi a omului superior, supralicitându-se  mitul deschizătorului de drumuri.

Aceste lucruri ar părea o pură ideologie sistemică sau utopie ştiinţifică dacă am privi mentalitatea actuală (paradoxală) a individualismului, a oportunismului, în esenţă, a parvenitismului.

Ne-am putea întreba Care uniformizare a mentalităţilor?, când, de fapt, unii şi alţii sunt dispuşi să calce pe cadavre (figurat vorbind) pentru a-şi atinge interese mărunte.

Eminescu ne aminteşte la orice pas un adevăr general valabil, dar într-o manieră ironico-poetică: Unul caută-n oglindă de-şi buclează al lui păr / Altul caută în viaţă şi în lume adevăr. Este un evident witz romantic, dar, decontextualizat, este un truism al conteporaneităţii. În timp ce ţara e cuprinsă de sfâşieri irepresibile – inundaţii, caniculă, criză economică – unii, de o prostie prezumţioasă îşi semnalizează penibilitatea intereselor mărunte. Ajunşi granzi peste noapte, se şi văd şefi, îi înfruntă pe intelectuali a căror activitate ştiinţifică egalează vârsta lor. Şi totuşi, nu li se arată nici măcar cartonaş galben,  pentru că, dincolo de aroganţa afişată în faţa terţilor, adoptă un comportament obsecvios faţă de arbitri (să nu spunem că sunt lingăi sau pupin…, după limbajul adolescentin, nu lipsit de vulgarităţi).

Şi cum aşchia nu sare departe de trunchi sau aşchii uscate sar şi din trunchiuri încă viabile, dar din trunchiuri uscate nu sar niciodată aşchii verzi, nu prea departe s-ar califica şi comportamentele celor deja gratificaţi care îndrăznesc prin contestaţii să invoce incompletitudinea gratificărilor. Nu apelăm la detalii, pentru că ar trebui să le pretindem, pentru prea multă analiză, spor de periclitare a conştiinţei, a caracterului (după erudiţia paremiologică a unui distins profesor, colaborator de încredere  al acestor pagini, care vorbea de un spor de periclitare a cunoştinţelor, cuvenit pentru compensarea uzurii în discuţii cu anumite categorii de oameni).

De la nemulţumitul cu veleitatea infailibilităţii până la paradoxul oamenilor care se distrează la pescuit, în timp ce la o aruncătură de băţ, consătenii luptă cu valurile nemiloase ale revărsărilor şi care nu-i ajută, pe motiv că n-au fost invitaţi, nu e mare distanţa. Parcă ar fi din aceeaşi plămadă, ejusdem farinae. Numai să nu ia valul şi pe noi, ceilalţi…

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta