Opinie • Postcomuniştii romantici

Un sondaj de opinie recent relevă că 36 de procente dintre români suferă pentru dispariţia comunismului, iar 49 la sută dintre ei spun că Nicolae Ceauşescu a fost un conducător bun.  41 la sută declară că, astăzi, l-ar vota pe fostul dictator dacă ar mai fi posibil să candideze pentru Cotroceni. Fără campanie electorală! Şi fără a fi în viaţă…

Cam aşa arată starea naţiunii! Cel puţin, al unei părţi a ei. Desigur, nostalgia după „epoca de aur” şi copilul ei “minune” poate fi explicată prin situaţia critică prin care trece România. Prin deziluziile pe care le resimţim cu toţii. Prin decadenţa pe care suntem nevoiţi să o suportăm. Însă, aceste realităţi economice pot explica, însă nu şi justifica acest tip de romantism. Faptul că LIBERTATEA nu are un gust prea dulce pentru români este mai mult decât evident. Aprecierea comunismului doar prin prismă strict utilitară, cu trimitere la nevoile primare ale vieţii nu poate fi decât contraproductivă. Demonstrând că aspectele de ideal uman lipsesc, totuşi, din convingerile noastre contemporane (şi atunci, dar şi acum).

Explicabil, atâta timp cât marea majoritate a indivizilor sunt rareori capabili să gândească independent, iar în problemele mai importante ei acceptă opinii pe care le găsesc gata confecţionate fiind la fel de mulţumiţi dacă se nasc cu sau preiau pe parcurs un set de convingeri. Probabil că în orice societate LIBERTATEA DE GÂNDIRE- ca deziderat suprem al unei societăţi bine aşezate – are o semnificaţie deosebită doar pentru o minoritate restrânsă. Iar masele atomizate sunt mulţumite doar cu asigurarea supravieţuirii. Chiar dacă acest gen de tranzacţie contractuală pretinde la schimb mediocritatea intelectuală.

Nu este surprinzător că într-o asemenea situaţie este abandonată până şi pretenţia căutării adevărului, „centrul” continuând să emită pretenţii de adevăr absolut. O asemenea dovadă este cea pe care am identificat-o recent pe blogul lui Traian Ungureanu (unul dintre artizanii noii epoci de aur) unde era exprimată indignarea că nu reuşim să urmăm în totalitate gândirea prezidenţială, sugerându-ni-se că suntem „o ţară care a avut,totuşi, tăria să realeagă un Preşedinte lucid şi slăbiciunea să continue spre răul comun. Băsescu vorbeşte, noi mergem mai departe”. Mai mult, suntem ameninţaţi cu dispariţia, fiindcă, în condiţiile atitudinii noastre neglijente “naţiunile mici nu sînt obligatorii”. Deci supravieţuirea este relativă! Cu alte cuvinte, suntem rataţi dacă nu copiem modelul care ni se propune…

Nu este greu să îi lipseşti pe cei mai mulţi dintre oameni de o gândire independentă. Dar minoritatea care va menţine o tendinţă critică trebuie şi ea să fie redusă la tăcere. Fiindcă nostalgia după o “mână de fier” nu a dispărut din societatea românească!În consecinţă, în mod aproape sigur, această minoritate va deveni şi mai…minoră!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta