Opinie • Prosperitatea mă’sii!

Se tot vorbeşte de prosperitatea la care visează România. Unde ne aflăm noi, pe acest drum, care, la fel cu cel al iadului e pavat cu bune intenţii? Pe o scală a prosperităţii de la unu la zece, cam unde stă românul? Ştiţi cum e asta? Aşa ca un băţ pe care stau vreo zece găini cocoţate şi se mai îndeasă una la capătul băţului, stă aşa, agăţată-ntr-un picior şi dă din aripi în continuu ca să nu cadă în gura vulpii.

Ce e prosperitatea din România? Eu o să pun întrebările şi voi îmi răspundeţi în cor.

Câteva mii de salarii de top în care cu scârţ şi pârţ încearcă acum să se pună ordine, înseamnă prosperitate? Nu!

O mie de directori de filiale ale multinaţionalelor cu jeep la scară şi salarii de câteva mii de euro, înseamnă prosperitatea tuturor managerilor din România? Nu!

Funcţionarii din bănci cu salarii de 2000 de lei, cu program de 14 ore şi ochelari cu lentila ca fundul borcanului înseamnă prosperitate? Nu!

Mici investitori, buticari, independenţi, mici producători, care aleargă ca furnicile de dimineaţa până seara şi noaptea nu dorm de grija fiscului şi a dărilor la stat, înseamnă prosperitate? Nu!

8000 de pensii de lux de sute de milioane, înseamnă prosperitate? Nu!

Pentru cine vorbim atunci de prosperitate în România? Tot pentru o castă care prosperă de la mandat la mandat. Băncile dau bani doar celor care au bani, proiectele de genul ăsta se adresează tot celor care au bani. Hogea-Pogea declara că principalul criteriu de eligibilitate pentru a beneficia de programul prima casă e puterea de cumpărare a aplicantului, nu dacă a mai avut sau nu case...

Şi-atunci, pentru cine e prima casă, pentru tineri, pentru cei care într-adevăr îşi doresc prima casă? Au ei cel puţin 30 de milioane pe lună salariu ca să-şi poată permite o rată de 3-400 de euro?

Hai să fim serioşi!...

Fără să fiu specialist în domeniu, eu cred că programul „Prima casă” este făcut doar pentru a resuscita nişte băieţi şmecheri care au băgat o grămadă de bani în imobiliare şi acum fiecare zi pierdută le aduce pierderi de milioane de euro.

Că mai este făcut pentru a menţine artificial preţuri mari pe piaţa imobiliară, ceea ce este clar în avantajul băncilor, dar mai ales în folosul unor băieţi deştepţi din politică.

Vreţi să vă dau un exemplu? O firmă de construcţii în spatele căreia stă un politician face o casă cu 30.000 de euro. O scoate la vânzare cu 60.000. Cineva foarte apropiat al firmei sau politicianul din spatele ei, cumpără casa, plăteşte avansul de 5 %, 3000 de euro şi primeşte restul de la bancă. Firma de construcţii îşi ia banii, afacerea e încheiată. Noul proprietar, după o lună două renunţă să mai plătească ratele şi, logic, banca, trebuie să-i ia casa. Dar, creditul a fost garantat de stat, deci, nici banca nu pierde. Atunci, casa o ia statul. Şi ce să facă statul cu ea, o face locuinţă de serviciu, sau o dă pe nimic unui apropiat. Cine a câştigat? Firma de construcţii, banca şi lipitoarea care ajunge în posesia casei pe urmă. Cine a pierdut? Statul... Care nu-i Ludovic al paişpelea, ci eu, tu, el, ea...

O să ziceţi că sunt scenarii. Da, suprarealiste, pentru că acest tip de combinaţii se practică de ani de zile cu aceiaşi beneficiari şi aceiaşi perdanţi...

Coţcării şi coţcari învăţaţi să prostească un popor până când iese untul din el...

Şi dacă tot am vorbit la început de drumul iadului pavat cu bune intenţii, hai să încheiem în aceeaşi notă optimistă: Voi ch’entratte, lascciare ogni sperantza!

Ovidiu Popescu

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta