Opinie • Provizoriul definitiv

Una dintre renumitele legi ale lui Murphy spune că nimic nu e mai definitiv decât provizoriul. Sunt sigur că vi s-a-ntâmplat asta de nenumărate ori, mie, cel puţin da, faci câte ceva şi zici „las-o aşa, deocamdată, până găsim altă soluţie”... Şi „deocamdată” ăla se transformă în câţiva ani buni din cel puţin două motive: unu, că treaba merge şi provizoriu, funcţionând tradiţionala zicală „las-o bă, că, dacă tot merge şi-aşa...” şi, doi, că tot timpul ai altceva mai urgent de făcut. Iar unul dintre cele mai mari păcate româneşti – cu voie sau fără de voie – este că ne ocupăm mereu de treburile urgente, în detrimentul celor importante.

Cam aşa a mers treaba şi-n făcutul de legi în România. Ordonanţele de urgenţă au fost mereu un fel de reguli provizorii făcute pentru nişte situaţii de necesitate imediată care să cârpească, aşa, pe termen scurt, ca şi cum ai da o bidinea de var pe un perete putred, doar ca să se vadă frumos cât ţine Paştele. Alte legi, deşi discutate şi amendate, au expirat ca pateul început şi ţinut deschis în frigider, care, nu numai că se înnegreşte, dar împute şi restul mâncării. Şi asta, pentru că ori au fost făcute cu dedicaţie specială, ori cârpite precum vârful ciorapului, ca să mai ţină o iarnă.

La fel mi se pare acum povestea referendumului. Nu spun că reducerea numărului de parlamentari n-ar fi o treabă bună... Şi eu cred că sunt destui care freacă menta în „Sfatul ţării”, absolut nejustificat. Şi mai am şi ceva îndoieli în privinţa poveştilor ăstora de succes cu munca în echipe mai mari de unu, hai, maxim doi membri. Că, deja, unde-s prea multe capete, sunt şi multe păreri. Iar, cei mai mulţi, în afara preocupării de bază de dat cu părerea nu prea fac altceva... Dar, hai s-o facem gândită, măcar să ştim că Parlamentul ăsta nou rămâne aşa, măcar vreo sută de ani, dacă între timp nu s-o inventa ceva roboţi de făcut legi.

Aşa că, mai împuţinaţi, poate ar face treabă mai bună şi poate că ar reuşi să pună la cale nişte legi măcar pe patru cincinale care să ne dea siguranţa unei vieţi de cursă lungă. Nu de alta, dar ca să ştii cum îţi faci planul pe termen lung, că de douăzeci de ani trăim cu sentimentul ăsta de provizorat, care îţi taie orice elan, te domoleşte de la orice.

Când îşi suflecă ţara mânecile să treacă la treabă, hop, alte alegeri, alte guverne, alte legi, alţi „ai noştri” mai deştepţi ca „ai lor”, de n-ai timp nici să respiri că, iar trebuie să votezi.

Trăim aşa, provizoriu, ca să treacă timpul, ne umplem foalele, o zi mai bine, o zi mai rău, vorba lui nea Romi Vulpescu, „mai citim o carte, mai ratăm o fată” şi, gata, acuşi-acuşi se duce viaţa, ce bine ar fi dacă ar mai fi una, cum zicea Sorescu, „scriem una şi ţinem una”, nu mai avem ce ţine, maestre, se duce cu dusu şi rămâne doar produsu’... Tot ce putem planifica este porcul pentru Crăciunul viitor, deşi şi aici începi să ai îndoieli că nu ştii cum mai evoluează valoarea lăturilor.

Mă simt în România ca-n piesa lui Şeicaru, „Din prea mult sau prea puţin, aş mai bea un strop de vin şi o ceaşcă de cafea, ori mai bună ori mai rea, şi-apoi ce-o mai fi om mai vedea!”

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta