Opinie • Publicitatea culturală la români

Se apropie ziua de 1 aprilie, ziua păcălelilor. Nu de mult, într-o oarecare instituţie (nu contează identitatea, că e atât de caragialiană, general valabil lucrul, că s-ar putea întâmpla oriunde), s-a propus ca în muzeele administrate de aceasta, intrarea să fie liberă pentru toată lumea, în ziua de întâi a fiecărei luni. Dar…propunerea, zice-se, s-ar fi respins cu unanimitate de voturi, pentru că s-ar pierde ceva venituri şi ar păli bugetul.

Ne şi imaginăm cozi infernale ale oamenilor care ar vrea să intre în urbea noastră la un muzeu!!! Doar românul s-a născut poet, cum spunea Alecsandri, sau cu patima culturii în sânge. Şi chiar de ar fi aşa sau dacă îngrămădirile din faţa magazinelor din vremea comunistă s-ar transfera astăzi în plan cultural şi le-am găsi în faţa muzeelor, tot ar merita să fie gratuită intrarea la muzeu o dată pe lună. Nu de altceva, ci din simplă publicitate culturală.

În Occident, muzeele investesc sume considerabile în publicitate

Acum câteva decenii, în Franţa, studenţii au alcătuit o campanie publicitară pentru promovarea imaginii muzeelor. Axa campaniei miza pe efectul umorului şi pe calambur: Venez a vo(u)s (a) muse(e)s/r!, axa care s-ar preta la două lecturi diferite, Veniţi la muzeul vostru! sau Veniţi să vă amuzaţi!

Alţii se gândesc la campanii publicitare, iar noi ne dăm cu stângul în dreptul, doar în public, că în spate suntem prieteni şi stânga spală dreapta şi viceversa.

Dacă ne-am gândi bine, în strategiile publicitare franceze există şase teorii care pornesc de la combinarea celor trei factori implicaţi în advertising: [Like]-[Learn]-[Do], adică, îmi place-mă informez mai mult-cumpăr produsul(fie şi cultural) sau reacţionez. Aceasta este teoria aplicată de marile firme care-şi lansează pe piaţă noi linii de produse: mai întâi oferă gratuit sau destul de ieftin un produs, stârnindu-i curiozitatea cumpărătorului şi încântându-l să-l achiziţioneze şi altă dată.

„Nu mă votaţi, oameni buni!”

Românul nu vrea să audă de aşa ceva, de investiţii pe termen lung. La el, banul trebuie să fie pus imediat jos. Nu contează că oricum la muzeu vin mai mult elevi, studenţi şi pensionari care plătesc jumătate din preţ, dar, chipurile, s-ar realiza mari venituri din biletele cumpărate de cei câţiva rătăciţi prin sălile unui muzeu. Din câte îmi aduc aminte, nu de mult, am plătit doar un leu la intrarea într-un muzeu, pentru că am folosit legitimaţia de masterandă, iar la altul cinci lei. Ce mai venituri, dom’le, ce mai venituri!, cum ar spune Caragiale. Sau poate românii noştri geniali nu sunt francezii ingenioşi care să alcătuiască axe de campanii publicitare. Ei au învăţat lecţia de la conu’ Spirache, personajul lui Tudor Muşatescu din Titanic vals. El e cel care strigă, în final: Nu mă votaţi, oameni buni!, dar tocmai atunci toată lumea îl votează. Aşa şi cu muzeele noastre în care nu veţi putea intra gratuit pe întâi aprilie, dar totuşi veniţi…de curiozitate să fie o păcăleală pentru ei, bineînţeles.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta